EVENIMENT
Polițistul clujean judecat pentru viol, prins drogat la volan. Conducea o mașină cu autorizația de circulație expirată
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au oprit, sâmbătă, pentru control un autoturism condus pe strada Eroilor, din comuna Florești și au constatat că la volan se afla un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, iar din verificări s-a constatat că acesta are calitatea de polițist, încadrat la IPJ Cluj. Acesta este Răzvan Petruș, de la Poliția Rutieră, trimis în judecată pentru viol cu degetele, faptă petrecută în 2022.
”Cel în cauză a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”, a transmis IPJ Cluj.
Totodată, verificarea documentelor autoturismului au condus la stabilirea faptului că autorizația de circulație provizorie era în afara termenului de valabilitate.
”În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise și punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, urmând ca aspectele constatate să fie transmise unității de parchet competente.
Verificări interne
Totodată, conducerea inspectoratului a dispus demararea de verificări pe linie internă, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Facem precizarea că la momentul depistării, bărbatul de 38 de ani se afla în afara orelor de program. De asemenea, începând cu luna martie 2023, acesta se afla la dispoziția unității, îndeplinind sarcini și atribuții de serviciu stabilite de conducerea unității, ca urmare a unui dosar penal aflat în desfășurare”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj se delimitează ferm de orice activitate aflată în afara normelor prevăzute de lege și sprijină activități penale aflate în desfășurare, urmărindu-se astfel asigurarea unui serviciu în slujba comunității bazat pe profesionalism și transparență.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






