ACTUALITATE
POFTELE trupului. PRESTAŢIE cât un SALARIU. Mersul la FEMEI, un fel de SPORT. Primul BORDEL consemnat la Cluj, acum 500 de ani

O meserie veche de când lumea, cum se zice. Prostituţia. A existat din cele mai vechi timpuri şi prima atestare a unui bordel datează din anul 694 Î.H, în Atena. Iar descoperirile arheologice făcute în oraşul Pompeii, peste care s-a revărsat vulcanul Vezuviu în anul 79, oferă din plin şi imagini specifice, în picturi pe pereţi. În zona noastră, atestarea unor asemenea aşezăminte e de dată mai recentă. În Cluj, de exemplu, e de acum aproape 500 de ani.
Picturi descoperite la Pompeii
Prima menţionare istorică în Cluj
Deşi e foarte probabil să fi existat cu mult înainte, prima menţionare istorică a unui bordel clujean este consemnată în anul 1573.
„Prima menţiune a unui bordel clujean datează de mai bine de 400 de ani. Era o dispută între doi cetăţeni şi unul dintre ei l-a acuzat pe celălalt că are un bordel. În 1573 apare pentru prima dată termenul de casă bordel, scris în maghiară, dar nu pentru a face referire la o clădire în care se practica prostituţia, ci în sens peiorativ”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.
Ulterior, datele istorice devin mai bogate şi în privinţa prostituţiei.
„În secolul al 18-lea existau case de întâlniri. Erau un fel de bordeluri de lux. În general bordelurile acestea de lux erau administrate chiar de familii nobile. Una dintre ele chiar Rhedey. Tereza Rhedey, dar de fapt era din familia Banffy. Se pare că în 1778 a construit o casă în centrul Clujului, unde balurile erau la ordinea zilei şi, în ascuns, locul a devenit unul în care întâlnirile amoroase au căpătat mare amploare. Tocmai de aceea, se zice că în momentul în care tavanul casei s-a surpat, vreun defect constructiv, puritanii timpului s-au bucurat şi au dat vina pe moravurile uşoare. Acolo se întâlneau în general ofiţerii austrieci cu cucoanele din înalta societate clujeană”, mai spune istoricul clujean.
Locuri clujene cu bordeluri. Abonament la prostituate
În Cluj există câteva locuri celebre în care erau bordelurile. Şi toată lumea le cunoştea.
Picturi murale descoperite la Pompeii
„Iniţial, bordelurile erau situate în afara zidurilor cetăţii, în cartierele mărginaşe, în sec. 16-17. Dar apoi au apărut şi bordeluri intra muros, la început mai ales în zona Turnului pompierilor, azi strada Tipografiei, şi pe strada Cotita şi a cotului. Acolo erau cele mai multe bordeluri. Şi cele luxoase erau pe actuala stradă Ioan Inochenţie Micu Klein. Mai ales în perioada interbelică mersul la femei era un fel de sport. Erau şi abonamente la bordel”, spune Vladimir Alexandru Bogosavlievici.
Meseria, brăţară de aur. Femei şi preţuri
La începutul secolului trecut, prostituţia în Cluj era privită ca o ocupaţie oarecare. Ea figura chiar în ghiduri de firme.
„În 1914 era un ghid de firme al Clujului, în limba maghiară, scris de un Botor Dezso, şi printre alte ocupaţii figurează şi 6 bordeluri. Trei pe strada Buza, actuala Micu Klein, una e cafeneaua Bulgakov, două pe strada Cotita şi unul pe strada Dragalina. Există şi o plângere, în 1914, a locuitorilor de pe str. Dragalina, că din casa de la nr 18 ieşeau femeile mai dezgolite. În vremea aceea, preţul la cinema era 5 lei, dar 5 lei era şi prestaţia unei domnişoare de pe Cetăţuie, unde erau cele mai ieftine prostituate. Dar preţurile mergeau până la câteva sute de lei în bordelurile luxoase, unde erau femei gen gheişe. Un salariu mediu era în jur de 2.000 de lei şi o prestaţie a unei cucoane de pe str Micu era cam 800-1000 de lei, o noapte întreagă”, mai spune istoricul clujean.
Există şi o consemnare a unei prostituate din vara anului 1944. „500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale și dormit cu el”, se arată într-o declaraţie a acesteia. Asta, în condițiile în care salariul vremii oscila între 200 și 800 de lei.Un mecanic de locomotivă, de exemplu, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei și o pâine de 2,5 kg rație pe zi
200 de prostituate şi 80 de bordeluri în Cluj. “La gaura dulce”
În perioada interbelică, prostituatele şi bordelurile erau din belşug în Cluj. O statistică a medicului Dominic Stanca arată acest lucru.
„Conform statisticilor făcute de Dominic Stanca şi Aurel Voina, în anul 1922 erau înregistrate în Cluj 200 de prostituate şi peste 80 de bordeluri. Bordelurile de lux erau situate pe strada actuală Inochenţiu Micu, în epocă numită Florilor, unul dintre ele chiar unde funcţionează azi cafeneaua Bulgakov. Bordelurile cu preţ mediu se aflau pe strada Cotită, la numerele 2, 6, 10, iar la nr. 5 era o crâşmă renumită, „La Boţoc”, şi mai erau pe fosta stradă Cotului, în locaţia aproximativă a magazinului Central. Alte case ale plăcerilor erau pe strada actuală Baba Novac şi pe strada Tipografiei. Apoi, pe actuala stradă a Sindicatelor era un restaurant celebru, „Maimuţa plângătoare”, iar lângă el era un alt bordel celebru – „La gaura dulce”. Cele mai ieftine prostituate erau pe dealul Cetăţuii”, povesteşte istoricul clujean.
Scurt istoric românesc
În România, prostituția era reglementată de o lege din 1908. Legea a fost în vigoare până în 1949. Erau câteva categorii: cea legală, cea practicată semiclandestin în hoteluri, cea din case de rendez-vous şi mai erau prostituatele “care făceau trotuarul”.
Până în 2014, prostituţia era considerată infracţiune în România. În noul cod penal, de la 1 februarie 2014, prostituţia este doar contravenţie. În anul 2016, statisticile Interpol arătau că România a ajuns principalul furnizor de prostituate de pe piața europeană, devansând Ucraina și Rusia.
În ţări precum Olanda, Germania, Austria, Grecia sau Danemarca, prostituţia este legalizată. Mai mult, din 2001, în Olanda, prostituția este considerată o profesie ca oricare alta, cu toate consecinţele acestui fapt.
(MaAv)
Foto: Splash News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
VIDEO FOTO. Zarzavat expirat și putrezit, vândut de un magazin Mega Image din Florești. Client: „Să vină Piedone și aici!”

Un cititor Cluj24 a avut parte de o surpriză neplăcută astăzi, când a cumpărat o cutie cu zarzavat de la magazinul Mega Image de pe strada Răzoare din Florești. Deși produsul părea în regulă la prima vedere, sub etichetă se ascundeau legume putrezite, iar produsul era expirat încă din 14 aprilie!
Clientul susține că pe raft se mai aflau doar două cutii și nu a observat la fața locului produsele degradare și data de expirare a acestora.
El anunță că va depune plângere la Protecția Consumatorilor: „Să vină Piedone și la Florești!”, a spus acesta.
Situația ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care sunt verificate produsele puse la vânzare în marile lanțuri de magazine, mai ales când vine vorba de produse proaspete sau perisabile.
ADMINISTRAȚIE
VIDEO. Încă 25 de microbuze electrice pentru elevi au fost livrate Consiliului Județean Cluj și vor ajunge curând la primării

Încă 25 de microbuze electrice noi au fost livrate duminică, 27 aprilie, Consiliului Județean Cluj și urmează să ajungă în scurt timp la primăriile din județ.
Pas important pentru educația din mediul rural clujean. 25 de microbuze electrice noi au fost livrate duminică, 27 aprilie, Consiliului Județean Cluj. Acestea vor ajunge în scurt timp la primăriile din județ, oferind elevilor condiții moderne, sigure și prietenoase cu mediul pentru deplasarea la școală.
Încă 25 de microbuze electrice pentru elevi au fost livrate Consiliului Județean Cluj
Vehiculele moderne, electrice și prietenoase cu mediul, le vor oferi copiilor condiții de deplasare sigure, rapide și confortabile.
„Continuăm să oferim microbuze electrice pentru transportul elevilor din mediul rural. Acum o lună, Consiliul județean Cluj, din bani europeni, a oferit 34 de microbuze electrice școlilor și primăriilor din județul Cluj. Astăzi au mai sosit încă 25 de microbuze electrice pentru o educație de calitate.
Cea mai bună investiție pe care o putem face este în copiii noștri. Investiția în educație este o investiție care nu falimentează”, a transmis, într-un clip postat pe rețelele de socializare, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu.
Amintim că 34 de microbuze, cu o capacitate de 16+1 locuri, prietenoase cu mediul și eficiente din punct de vedere energetic, au ajuns deja în unitățile administrativ-teritoriale beneficiare, fiind livrate înaintea termenului prevăzut în contract. Valoarea contractului de furnizare a fost de 34.391.000 lei, TVA inclus.
EVENIMENT
Andrei Gheorghieș, cercetat pentru omor după accidentul mortal din Câmpia Turzii. S-a schimbat încadrarea juridică

Andrei Gheorghieș, tânărul din Câmpia Turzii care a provocat un accident mortal în care o tânără mamă și-a pierdut viața, pe strada Laminoriștilor, este cercetat pentru omor.
Organele de cercetare penală au decis schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor, apreciind gravitatea faptelor comise. Ca urmare, dosarul a fost transferat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Tânărul rămâne în arest preventiv
Tribunalul Cluj a admis solicitarea procurorilor și a dispus prelungirea arestării preventive a lui Gheorghieș pentru încă 30 de zile, începând cu 27 aprilie și până la 26 mai 2025. Totodată, instanța a respins cererea inculpatului de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai ușoară.
„În baza art. 236 alin. 1 C.p.p. admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, astfel cum a fost precizată, şi, în consecinţă: În temeiul art. 236 alin. 2 C.p.p. prelungeşte măsura arestării preventive a inculpatului GHEORGHIEȘ DAN ANDREI, cercetat sub aspectul săvârșirii infracâiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.p., măsură luată prin Încheierea penală nr. 43/26.02.2025 a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr. 1579/328/2025, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.04.2025 și până la data de 26.05.2025, inclusiv. Corelativ, respinge, ca nefondate, solicitările inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 24.04.2025”, se arată în soluția pe scurt.
Pedeapsă mai mare în cazul condamnării
Diferența dintre cele două încadrări juridice este esențială: pentru ucidere din culpă, pedeapsa era între 2 și 7 ani, cu posibilitatea de reducere sau suspendare în anumite condiții. În schimb, pentru omor, Codul Penal prevede o pedeapsă între 10 și 20 de ani, fără posibilitatea suspendării executării.
Andrei Gheorghieș a contestat decizia Tribunalului Cluj.
Tânărul a provocat un accident în noaptea de 21 spre 22 februarie 2025, pe strada Laminoriștilor din Câmpia Turzii, lovind mortal o tânără mamă în timp ce circula cu viteză excesivă. Potrivit surselor, acesta ar fi participat într-o cursă ilegală de mașini în timpul producerii accidentului.
ADMINISTRAȚIE
A doua etapă de dezinsecție la Cluj-Napoca, pentru combaterea insectelor dăunătoare. Dan Tarcea: „Protejăm sănătatea publică”

După mai multe plângeri venite din partea locuitorilor privind insectele, Primăria Cluj-Napoca a trecut la acțiune. În noaptea de vineri spre sâmbătă, echipele de intervenție au desfășurat a doua etapă de dezinsecție din luna aprilie.
Municipalitatea a desfășurat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a doua etapă a campaniei de dezinsecție programate pentru luna aprilie. Acțiunea a avut loc între orele 22:00 și 5:00 dimineața și a vizat combaterea muștelor, țânțarilor și altor insecte dăunătoare, atât pe domeniul public, cât și pe cel privat.
„Dăm startul celei de-a doua etape de dezinsecție împotriva muștelor, țânțarilor și insectelor dăunătoare. Campania începe în jurul orei 22 și se termină aproximativ la ora 5 dimineața. Soluția folosită nu este dăunătoare pentru animalele de companie și pentru păsări. Facem aceste campanii de cel puțin două ori pe lună, începând cu luna aprilie, până în luna octombrie”, a transmis Dan Tarcea.
Acțiunile, dependente de condițiile meteo
Desfășurarea operațiunilor depinde de condițiile meteo, fiind imposibilă intervenția în caz de ploaie sau vânt puternic.
„Un factor important în desfășurarea acestor activități sunt condițiile meteorologice. Nu putem desfășura această activitate în condiții de vânt sau ploaie, iar această acțiune se desfășoară pe domeniul public și privat al municipiului Cluj-Napoca”, a mai spus viceprimarul.
În ultimele săptămâni, mai mulți clujeni s-au plâns de creșterea numărului de țânțari și căpușe în parcuri și pe spațiile verzi din oraș.
Programul de dezinsecție va continua în perioada aprilie–octombrie, cu intervenții programate de cel puțin două ori pe lună, pentru a reduce disconfortul cauzat de insecte și pentru a proteja sănătatea publică în sezonul cald.