Connect with us

EVENIMENT

PNRR nu poate fi RENEGOCIAT. A fost SEMNAT ultimul document. ANUNŢUL lui Cîţu

Publicat


Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că renegocierea PNRR nu este posibilă şi a anunţat că, joi, a semnat, în calitate de ministru interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ultimul document.

Doar în 2023 se mai pot face ajustări la PNRR

‘Nu se poate. Doar în 2023 putem să facem ajustări mici, dar dacă ne uităm la progresul pe anumite capitole şi dacă progresul nu este cel dorit, atunci putem să discutăm, dar foarte puţin, cu Comisia. Orice discuţie despre PNRR, despre renegociere ar însemna să luăm totul de la zero şi ar însemna să pierdem banii. Tocmai astăzi am semnat ultimul document pentru a primi cei 1,8 miliarde de euro şi România nu-şi permite să o ia de la zero. (Aceşti bani – n.r.) cred că vin în următoarele săptămâni, ar trebui să intre în conturi în România’, a spus Cîţu joi seara, la TVR1, întrebat despre ideea PSD de renegociere a PNRR.

El a subliniat că banii din PNRR sunt folosiţi pentru implementarea proiectelor.

‘Sunt bani pentru proiecte. Unul dintre ele este conectarea caselor de marcat la ANAF şi aici se vor face decontări pentru anumite cheltuieli care au fost făcute’, a declarat preşedintele PNL, precizând că banii din PNRR nu merg către majorarea pensiilor, de exemplu.

80 de miliarde de euro până în 2028 prin PNRR

Cîţu a afirmat că este ‘şi fericit şi liniştit’ că PNL are Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

‘Este vorba de 80 de miliarde de euro care vin până în 2028, care vor fi canalizaţi pe Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi aşa am încredere că se vor duce exact la proiectele pentru care au fost destinaţi şi nu vor fi irosiţi aceşti bani’, a spus el.

Pe de altă parte, preşedintele PNL a vorbit despre rectificarea bugetară care a fost realizată de noul ministru al Finanţelor, susţinând că unele cheltuieli nu ar trebui realizate în prezent.

‘Am văzut rectificarea bugetară. Menţinem deficitul peste 7%. Am văzut că se alocă nişte sume în Fondul de rezervă, se mai alocă nişte sume cumva, nu am văzut în detaliu, am văzut doar ce a fost prezentat pe partea de transparenţă decizională. Cred că sunt unele cheltuieli care nu trebuie făcute acum, dar este decizia noului Guvern. (…)

Ştiu că se vor da nişte bani la subvenţia pentru Metrorex şi CFR Călători, deşi acolo am spus de la începutul anului că fără o reformă nu mai dau bani şi aici a fost iarăşi o dispută cu foştii parteneri de coaliţie de la USR, care opt luni de zile nu au făcut nicio reformă şi am ţinut sub control aceste cheltuieli şi la rectificarea din vară. Văd că acum se duc câteva sute de milioane şi către Metrorex şi CFR Călători’, a menţionat Cîţu. AGERPRES

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Aripă dreaptă din Franța la „U” Cluj. E din Coasta de Fildeș și a jucat la Sochaux

Publicat

macalou

Universitatea Cluj s-a înțeles cu FC Sochaux pentru transferul atacantului de bandă dreaptă Issouf Macalou, în vârstă de 26 de ani. De origine din Coasta de Fildeș, Macalou a început fotbalul la Meudon, în Franța. Ulterior, a făcut trecerea la echipa secundă a celor de la Sochaux, pentru ca mai apoi, să evolueze la Louhans-Cuiseaux și MDA Chasselay (actuala GOAL FC).

În iarna lui 2021, a fost achiziționat de către clubul de ligă secundă Valenciennes reușind să marcheze un gol în cele 12 meciuri în care a fost pe teren în partea a doua a sezonului 2020-2021. Stagiunea 2021-2022 a adus un împrumut la Le Mans, în liga a treia, pentru care a strâns 33 de prezențe în toate competițiile, contribuind cu nouă goluri și două pase decisive. În sezonul următor, a jucat tot pentru o formație din al treilea eșalon, Red Star, unde a marcat 7 goluri în 29 de partide.

Aripă dreaptă din Franța la „U” Cluj. E din Coasta de Fildeș și a jucat la Sochaux

Vara lui 2023 a adus despărțirea de echipa de care a aparținut doi ani și jumătate, Valenciennes, fiind transferat de către Sochaux. În primul an la fosta formație de primă ligă, a strâns 30 de meciuri în toate competițiile, reușind nouă goluri și trei assist-uri, iar în sezonul în curs a marcat de șase ori și a oferit o pasă decisivă în partidele din eșalonul terț și Cupa Franței.

Sursa/ Foto: Facebook FCUCluj

 

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Clujean REVOLTAT: Cei cu mașini din alte județe să PLĂTEASCĂ impozitul la Cluj dacă stau aici mai mult de o lună pe an

Publicat

Trafic spre Bonțida

Clujul este unul dintre cele mai aglomerate orașe din țară. Îl întrece doar Bucureștiul. Cauzele se știu: oraș medieval, oraș universitar, oraș-magnet care atrage populație din județele limitrofe. Cum s-ar putea rezolva această problemă?

Un internaut clujean vine cu o propunere: dacă tot s-a umplut orașul cu studenți din toată țara, cu angajați și cu „investitori” din județele limitrofe și nu numai, care caută aici un trai mai bun, aceștia să plătească aici impozitul pe mașini.

Clujean REVOLTAT: Cei cu mașini din alte județe să PLĂTEASCĂ impozitul la Cluj dacă stau aici mai mult de o lună pe an

„E plin Clujul de mașini de Sălaj, Bistrița-Năsăud, Alba, Bihor și Maramureș. Dacă stai să aproximezi, cam 30% din trafic include mașini din afara județului care nu sunt doar în tranzit. Aici aglomerează traficul, aici poluează, aici ocupă locuri de parcare. Și-atunci de ce să meargă banii în județele în care sunt înmatriculate mașinile și nu la Cluj?

Da, asta nu rezolvă problema traficului dar cel puțin există o compensație financiară pentru urbe, bani cu care s-ar putea face mai multe parkinguri, de exemplu. Știu, e greu de ținut o evidență, care cât stă în oraș, dar poate dacă s-ar introduce obligativitatea stipulării în contractul de închiriere a unui apartament și a autoturismului, atunci s-ar ști că respectivul chiriaș stă mai mult de o lună în oraș și ca atare, impozitul lui pe mașină ar trebui să meargă la bugetul local din Cluj-Napoca”, scrie internautul pe Facebook.

Normal, punctul lui de vedere a stârnit multe controverse. Părerile sunt împărțite. Clujenii agreează ideea, cei din alte județe, nu. Și nu neapărat că i-ar interesa unde se duce acel impozit, ci pur și simplu pentru că li se pare o corvoadă în plus.

Bineînțeles, mai apare și problema contractelor de închiriere, care există doar în proporție de 20-25%. Și asta face ca ideea de evidență a internautului să nu stea în picioare. Soluția, adică metoda implementării, rămâne la latitudinea autorităților locale.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Furt ca în filme, surprins într-un magazin din Dej. Au ieșit cu coșurile pline, dar fără bon fiscal

Publicat

Patru femei au fost surprinse pe camerele de supraveghere furând coșuri pline cu produse dintr-un magazin din Dej.

Un furt ca în filme a fost surprins de camerele de supraveghere dintr-un magazin din municipiul Dej. Conform imaginilor, la furt au luat parte patru femei: trei dintre ele au fugit cu coșurile pline de bunuri fără să le achite, în timp ce a patra femeie a rămas în magazin pentru a încerca să explice de ce s-a declanșat alarma.

Reprezentanții magazinului au declarat că imaginile video vor fi transmise poliției, urmând să se efectueze cercetări pentru identificarea persoanelor implicate.

Citește mai departe

EVENIMENT

Rețeaua Vodafone TV și internet a picat în România. Utilizatorii, fără acces la servicii

Publicat

Rețeaua Vodafone de televiziune și internet întâmpină probleme marți după-amiază, lăsând sute de utilizatori din întreaga țară fără acces la servicii.

Incidentul a fost semnalat masiv de sute de persoane pe platforma DownDetector, iar în prezent, cauza defecțiunii rămâne necunoscută.

Clienții Vodafone din întreaga țară s-au confruntat cu întreruperi în accesarea serviciilor de televiziune și internet, marți după-amiază, generând un val de sesizări. Utilizatorii au raportat probleme începând cu ora 15, iar platforma DownDetector a înregistrat un număr ridicat de notificări legate de această situație.

Până la acest moment, Vodafone nu a emis nicio declarație oficială cu privire la cauzele problemei sau la regiunile cele mai afectate. Cu toate acestea, utilizatorii au fost informați că reparațiile vor dura aproximativ o oră.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate