EVENIMENT
Ploi TORENȚIALE, vijelii şi grindină până duminică seara, în Cluj și în alte 24 de judeţe
Meteorologii au emis, duminică, o avertizare Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru 25 de judeţe. Cantitățile de apă pot depăși 40 l/mp.
Avertizarea va fi în vigoare duminică de la ora 12.00 până la ora 22.00.
În intervalul menționat, în zona montană, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Muntenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii şi grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe alocuri 40 l/mp.
Județele vizate sunt Cluj, Bihor, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Sibiu, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Bacău, Harghita, Mureș, Neamț, Suceava și Bistrița Năsăud.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Sursa: Mediafax
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






