EVENIMENT
Piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca au SALVAT 49 de persoane în luna iulie 2023
În luna iulie 2023, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca au făcut parte din echipajele aeromedicale SMURD și au executat 61 de misiuni de salvare. Personalul aeronavigant al unităţii a acționat pentru acordarea asistenței medicale de urgență şi transferarea de urgență a pacienților critici, fiind transportate la unităţile spitaliceşti 49 de persoane.
„Misiunile de salvare au fost realizate prin punctele de operare aeromedicale, astfel: Jibou – 37 intervenții, Brașov – 24 intervenții.
Pe parcursul lunii iulie 2023, personalul aeronavigant al unității a executat în cadrul punctelor de operare aeromedicale menţionate un volum de aproximativ 70,18 ore de zbor, îndeplinind misiunile de zbor în deplină securitate aeronautică.
Personalul din Centrul Operaţional al unităţii a coordonat un număr de 124 misiuni aeriene în luna iulie 2023 pentru executarea acestora în deplină securitate aeronautică.
Asigurarea meteorologică a fost realizată în luna iulie 2023 prin furnizarea operativă a datelor şi informaţiilor privind evoluţia condiţiilor meteorologice, care au contribuit la executarea în condiţii de securitate a 228 misiuni de zbor de către elicopterele I.G.Av.
În continuare, piloții noștri sunt mereu prezenți în sprijinul comunității”, se arată în comunicatul Unității Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






