Pilonul II de pensii, ”o vacă bună de muls” pentru bănci. De ce e obligatorie contribuția pentru români? Modelul german

România a adoptat în urmă cu mai bine de 15 ani sistemul Pilonului II de pensii, un fond privat obligatoriu în care angajații contribuie cu o parte din salariu.

Deși banii sunt investiți pentru a asigura o pensie suplimentară la bătrânețe, rămâne o întrebare: de ce statul îi obligă pe români să vireze lunar o parte din salariu în acest sistem, în loc să aibă libertatea de a decide singuri unde și cum să economisească pentru o pensie liniștită?

Ce este Pilonul II de pensii

Pilonul II de pensii nu e doar ”o vacă bună de muls”, ci și un subiect fierbinte care revine ciclic în atenția opiniei publice, a angajaților care contribuie la acest ”fond”. Păreri privind acest sistem sunt, normal, și pro, și contra, la fel cum și explicații sunt multe în ambele tabere. Acest gen de pensie privată a fost introdus din anul 2000 în mai multe state din Europa Centrală și de Est, după un model din Chile, dar unele au renunțat la el. Însă țările europene dezvoltate nu au introdus niciodată un astfel de pilon, deci nu obligă salariații să facă ce spune statul.

În România, Pilonul II a fost introdus în anul 2008 și este un sistem privat de pensii obligatorii. Practic, o parte din contribuția angajatului la asigurările sociale (CAS), în prezent 4,75% din salariul brut, este redirecționată automat către un fond privat de pensii, administrat în numele angajatului. Acești bani revin titularului la pensionare, sub forma unei pensii private suplimentare Pilonului I, care este pensia de stat.

Cum funcționează concret? Organizațiile private, cum ar fi Allianz, NN Pensii, BCR Pensii, Generali, dar și altele, sunt autorizate și reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru gestionarea fondurilor.

Participanții sub 35 de ani trebuie să aleagă un fond în primele 4 luni de la angajare, iar dacă nu o fac, sunt repartizați aleatoriu. După 45 de ani, aderarea nu mai este posibilă.

Contribuțiile sunt investite diversificat, și anume:

• titluri de stat – aproximativ 60%
• acțiuni – aproximativ 25%
• obligațiuni corporative, fonduri de investiții și altele.

Performanță și randamente

Randamentul mediu anual recent este de aproximativ 5,74%, ceea ce nu este rău, având în vedere că a depășit inflația. În anul 2023, randamentul mediu a reprezentat un record, și anume 17,9%, fiind cea mai bună performanță anuală din istoria Pilonului II de pensii.

Practic, activele totale ajunseseră la 126,7 miliarde lei, ceea ce reprezintă aproximativ 25,5 miliarde de euro. După 15 ani, conform datelor, au fost acumulate 117 miliarde lei, dintre care 30 de miliarde reprezintă câștig net. În România sunt 8,1 milioane de participanți la Pilonul II, iar plățile deja efectuate către beneficiari au depășit 1,7 miliarde de lei.

Siguranța fondurilor și garanțiile legale

Fondurile sunt strict reglementate. Practic, acești bani sunt separați de activele administratorului și protejați chiar și în caz de faliment al acestuia. ASF supraveghează investirea, transparența și raportarea, iar investițiile sunt în activități cu risc limitat. Banii din Pilonul II vin doar după pensionare.

Potrivit ultimelor reglementări, se va putea retrage 30% din sumă la pensionare, iar restul de bani vor veni eșalonat pe parcursul a 8 ani. Important, acești bani pot fi moșteniți de urmașii legali sau testamentari, lucru care nu se întâmplă cu pensia plătită de stat.

Cei mai mari investitori în economie

Pilonul II este una dintre puținele surse importante de economisire pe termen lung în România, având în vedere că nu mulți români au salarii foarte mari. Există și Pilonul III, dar acesta implică sume mai mari, în funcție de vârsta participantului, fiind o pensie facultativă.

Activele Pilonului II reprezentau în 2023, an pentru care există date oficiale, aproximativ 6,8% din PIB, mult sub media OCDE, care este de aproximativ 67%. Fondurile din acest Pilon, potrivit specialiștilor, sunt printre cei mai mari investitori instituționali în economia românească, contribuind la dezvoltarea pieței de capital.

Ca un rezumat, Pilonul II este o formă de economisire forțată și privată pentru pensie, cu beneficii individuale. Apoi, banii sunt investiți strategic, protejați legal și aduc randamente care depășesc, de regulă, inflația. În plus, sunt moștenibili, cresc în timp, iar fondurile sunt sigure și transparente, supravegheate de ASF.

Puțină istorie

România a ales Pilonul II din cauza presiunii demografice și financiare asupra sistemului public – Pilonul I. Ca multe țări europene, România se confruntă cu îmbătrânirea populației și scăderea natalității. Pilonul I, respectiv pensia de stat, funcționează pe principiul „pay as you go”, adică cei activi plătesc pentru pensionarii actuali. Iar riscul ca pensiile publice să devină nesustenabile și insuficiente continuă să crească.

În acest context, un singur Pilon, cel de stat, era vulnerabil la crize economice și schimbări politice. Astfel, Pilonul II a fost introdus ca „economisire obligatorie” pentru tineri, pentru a completa pensia publică.

Apoi, în anul 2007, când România intra în UE, instituțiile europene recomandau un sistem multipilon, adică stat + privat. A fost văzut ca o soluție de modernizare, similară cu reformele din Polonia, Ungaria, Slovacia sau statele baltice. Mai mult, banii din Pilonul II nu stau „pe loc”, ci sunt investiți, în titluri de stat, acțiuni și obligațiuni.
Astfel, aceștia au devenit o sursă importantă de finanțare pentru stat și pentru companiile românești.

Ce țări mai au Pilon II, sau alte forme similare

În Europa Centrală și de Est, multe state au introdus Pilonul II după anul 2000, în contextul reformelor post-tranziție. Polonia a avut un Pilon II puternic (OFE), dar ulterior a fost parțial naționalizat. Ungaria l-a introdus încă din 1998, dar aproape l-a desființat în 2010-2011, statul mutând banii înapoi la Pilonul I.

Slovacia are Pilon II opțional, cu contribuții redirecționate din CAS. Cehia a avut un experiment de Pilon II, dar l-a abandonat în 2016. Țările baltice – Letonia, Lituania și Estonia – au sisteme similare cu cel românesc și sunt destul de stabile. Croația are un sistem funcțional, cu administratori privați, asemănător României. Suedia este ”un model celebru” de pensii multipilon, unde contribuțiile merg parțial în fonduri private.

Chile este primul stat din lume care a introdus un sistem de pensii private obligatorii, în 1981, și statul care a inspirat multe reforme din Europa de Est. România, deși a avut discuții despre „naționalizare”, a păstrat sistemul până azi și este, spun specialiștii, unul dintre puținele state din regiune unde Pilonul II funcționează relativ stabil și cu randamente relativ bune.

Pro și contra Pilonul II. De ce să finanțăm deficitul bugetar?

Statul român este cel mai prost administrator, iar asta a recunoscut-o chiar ”statul”. Au fost ani în care a vrut să pună mâna pe acești bani, să naționalizeze Pilonul II, dar a întâmpinat opoziție. Specialiștii, economiștii, nu au fost de acord, pentru că acești bani, mulți sau puțini, ar fi fost pierduți.

Dar să vedem ce spun specialiștii PRO acestui sistem. Pilonul II are randamente bune și peste inflație, are stabilitate și predictibilitate. Pentru că majoritatea banilor sunt în titluri de stat românești, există siguranța recuperării. Mai mult, fondurile de pensii private nu pot investi în active riscante, cum ar fi criptomonede sau imobiliare speculative.

Apoi, a dus la dezvoltarea pieței de capital, fondurile de pensii devenind printre cei mai mari investitori pe Bursa de Valori București. Tot vocile pro au spus că participanții sunt protejați, pentru că banii sunt separați de administrator și ASF monitorizează lunar structura investițiilor.

În ceea ce îi privește pe critici, și aici vocile sunt clare. Sunt economiști care spun că investițiile sunt prea conservatoare. Practic, mulți dintre ei consideră că ponderea mare investită în titluri de stat limitează câștigurile. Astfel, s-ar putea investi mai mult în acțiuni, infrastructură sau proiecte verzi, pentru randamente mai mari pe termen lung.

Nu este lăsată la o parte nici dependența de statul român. Deoarece jumătate din bani sunt împrumutați statului prin titluri de stat, Pilonul II ajută la finanțarea deficitului bugetar. Nu e de mirare că unii critici spun că e un „cerc închis”, adică statul ia banii.

O altă problemă ridicată de ”tabăra contra” este aceea că fondurile din România investesc relativ puțin în afara țării. Comparativ, în Polonia sau Suedia există expunere mai mare pe piețele globale, ceea ce reduce riscul local. Și randamentele sunt văzute ca o problemă. În 2022, de exemplu, din cauza inflației și a scăderii piețelor, fondurile au avut randamente negative temporare.

Ionuț Popescu, fost ministru de Finanțe: Statul este prost administrator, dar de ce trebuie să fie și tâmpit

Fost ministru al Finanțelor Publice între decembrie 2004 și august 2005, Ionuț Popescu consideră că este vorba de o “mascaradă” și explică folosirea acestui termen prin faptul că statul obligă salariații să cedeze o parte din contribuții către niște firme care, apoi, împrumută acești bani statului.

Asta în condițiile în care, spune Ionuț Popescu, respectivele firme nu au absolut nicio obligație privind randamentul.
El a explicat pe pagina sa de Facebook, “ca pentru un copil de clasa a patra”, cum funcționează Pilonul II de pensii.

“Statul, pentru a achita pensiile în plată, colectează de la toți salariații o contribuție. La un moment dat, acum câteva decenii, a apărut ideea (a fost o modă, a fost lobby, mai puțin contează) că statul ar face bine să cedeze o parte din aceste contribuții către niște administratori privați; pe ideea că statul este un prost administrator. Eu sunt de acord că statul este prost administrator, dar de ce trebuie să fie și tâmpit?

Deci, toți salariații cedează o parte din contribuțiile cuvenite statului către niște administratori privați. Dar ce face statul mai departe, că el, de fapt, are nevoie de acești bani? Ei bine, după ce administratorii privați încasează aceste sume imense din contribuții, ce credeți că fac ei? Ați ghicit, le împrumută înapoi statului; cu dobândă!

Astfel, aproape două treimi din toate aceste sume statul le ia înapoi cu dobândă. Plata acestor dobânzi reprezintă, de departe, cea mai mare parte a sumelor încasate de acești talentați administratori de fonduri de pensii. Restul sumelor încasate, din dividende și din câștiguri de capital (adică vânzarea în profit a unor acțiuni), sunt incomparabil mai mici decât ceea ce încasează din împrumuturile acordate statului”, arată Ionuț Popescu.

Explicații pe cifre

Statul, spune Ionuț Popescu, renunță la niște bani doar pentru a-i lua înapoi cu dobândă.
“Dar, ca să înțelegem mai bine, să dăm și niște cifre; ipotetice, dar foarte apropiate de realitatea din acest moment. Adică, pentru 100 de miliarde cedate de stat, apoi statul le ia înapoi cu o dobândă, să zicem, de 5%. În acest fel, statul, pentru a avea acces la acea sută de miliarde cedată, va plăti în 20 de ani încă 100 de miliarde dobândă, pentru a putea avea acces la banii cedați în administrarea privată.

Deci, tot talentul acestor administratori se rezumă la a încasa niște bani pe care apoi îi împrumută iar statului. Repet, asta este, de departe, cea mai mare parte a ‘câștigului’ generat de talentații administratori. Mai mult, administratorii, așa talentați cum sunt, nu au absolut nicio obligație privind randamentul. Dacă, după 20-30 de ani de cotizare, contribuabilul nu primește nici măcar acoperirea inflației pentru cei 20-30 de ani de contribuții, asta e, ghinion; administratorii nu au ABSOLUT nicio obligație privind randamentul. În schimb, încasează comisioanele lunar, în toate aceste decenii!”, a mai explicat fostul ministru de Finanțe.

“Cea mai minunată afacere”

Ionuț Popescu consideră că nu poate exista “o afacere mai minunată” decât aceasta.

“Primești miliarde peste miliarde de la salariați, apoi îi împrumuți statului, percepi dobânda, iar talentul de administrator este de a-ți încasa comisioanele, fără să fii ținut nici de cea mai mică obligație privind randamentul. Situația descrisă aici nu are nimic de-a face cu administrarea privată (asociată cu eficiența), ci doar cu jecmănirea unui stat care vrea să se lase jefuit! Ba chiar îi ajută pe cei care vor să-l jefuiască!”, a mai spus Ionuț Popescu.

Modelul german

În Germania, ”motorul economiei” europene, pilonul public (GRV) rămâne baza, dar este mult mai puternic decât în România. Pensia privată nu este obligatorie și nu există un Pilon II. În schimb, statul încurajează voluntar economisirea prin stimulente fiscale și subvenții. Rolul pilonului privat în Germania este să completeze, nu să înlocuiască parțial.

Pilonul privat reprezintă economisirea individuală și se face prin ”planuri” precum Riester-Rente sau Rürup-Rente. Riester-Rente, de exemplu, este creat special pentru a completa pensia de stat. Ce înseamnă asta? Statul oferă subvenții și deduceri fiscale celor care contribuie.

Nemții pot decide individual să depună maximum 4% din salariul brut, dar nu mai mult de 175 de euro pe lună la Riester-Rente. După un an, statul german vine cu o bonificație de 8% pe an pentru suma depusă. Când ies la pensie, germanii pot lua o primă tranșă de 30% din suma pe care o au.
Germania mai are un pilon suplimentar, așa-numitele pensii ocupaționale, care sunt oferite de angajatori ca beneficiu suplimentar. Angajatul poate contribui și aici, dar voluntar, uneori cu susținere parțială din partea firmei. Și aici sunt avantaje precum deduceri fiscale și randamente mai bune decât o economisire individuală simplă.

Există mai multe forme, respectiv fonduri de pensii ale companiei, asigurări colective, conturi individuale.