Connect with us

EVENIMENT

UPDATE. Pietonii reclamă lipsa trecerilor pe strada Frunzișului din Cluj-Napoca: 1,7 kilometri, distanța dintre zebre

Publicat


Clujenii se plâng de lipsa trecerilor de pietoni pe o distanță de 1,7 km pe strada Frunzișului. În absența acestora, pietonii se angajează deseori în trecerea ilegală a străzii, expunându-se riscului de accidente, în condițiile în care traficul pe această stradă este intens și șoferii depășesc viteza regulamentară.

Un cetățean a reclamat pe platforma MyCluj situația periculoasă creată de lipsa trecerilor de pietoni pe o distanță de 1,7 km în zona străzilor Frunzișului și Observatorului. Acesta arată că pietonii care coboară la stația de autobuz „Varianta Zorilor” sau care încearcă să ajungă la magazinul Lidl Frunzișului se confruntă cu mari dificultăți și riscuri.

1,7 kilometri, distanța dintre zebre

Reclamantul subliniază că situația este periculoasă și creează un mediu nesigur pentru toți pietonii, în special pentru cei care folosesc transportul public.

„Doresc să reclam lipsa unei treceri de pietoni pe această distanță de 1,7 km. X-ul marchează o stație de autobuz lipsită de trecere de pietoni. Pietonii care coboară la stația Varianta Zorilor (sau alți pietoni care intră pe traseul marcat) și doresc să intre la magazinul Lidl Frunzisului trebuie fie să coboare 800 m până la UNICA trecere de pietoni de pe strada Frunzisulu și să urce 800 metri sau să urce 900 de metri până la prima (din cele 3 treceri de pietoni existente pe strada Observatorului) și după să coboare 900 m sau să treaca strada într-un loc nemarcat, nemaivorbind de mediul neplăcut creat de mașinile care depășesc viteza regulamentară pe aceste 2 străzi”, semnalează cetățeanul.

Acesta cere amenajarea unei treceri de pietoni care să faciliteze accesul sigur la magazin și să reducă riscurile generate de traficul intens și de viteza excesivă a vehiculelor.

Sesizarea figurează momentan ca fiin „în lucru” pe site-ul Primăriei.

Update

Primăria Cluj-Napoca a adus următoarele clarificări privind situația trecerilor de pietoni semaforizate și a pasajului pietonal subteran din zona străzii Frunzișului, în contextul informațiilor vehiculate recent în spațiul public:

„În prezent, pe strada Frunzișului există o singură trecere de pietoni semaforizată, amplasată în apropierea a două stații de transport în comun, astfel încât să minimizăm întreruperile în trafic. De asemenea, la aproximativ 900 de metri de această trecere, în zona sensului giratoriu de la Lidl – complex Wings, se află un pasaj pietonal subteran care asigură traversarea în condiții de siguranță. Pasajul deservește atât cele două stații de transport în comun de pe sensurile de urcare și coborâre, cât și traficul pietonal general.

În ceea ce privește necesitatea altor treceri de pietoni menționăm că, în acest moment, nu se impun astfel de măsuri, deoarece nu există alte stații de transport în comun sau obiective de interes care să justifice amplasarea unor noi treceri, iar municipalitatea urmărește să țină cont și de fluidizarea traficului rutier.

Primăria Cluj-Napoca rămâne deschisă dialogului și este atentă la nevoile comunității pentru a asigura cele mai bune soluții de mobilitate urbană și siguranță rutieră”, a transmis municipalitatea.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate