Connect with us

CULTURA

Pictorul Adrian Ghenie, cel mai cunoscut și prolific reprezentant al “Școlii de la Cluj”, împlinește 47 de ani

Publicat


Adrian Ghenie

Pictorul Adrian Ghenie împlinește marți, 13 august, 47 de ani.

Adrian Ghenie, absolvent al Universității de Arte și Design (UAD) din Cluj-Napoca, este unul dintre puținii pictori contemporani români care vinde tablouri cu milioane de euro.

Pictorul Adrian Ghenie, cel mai cunoscut și prolific reprezentant al “Școlii de la Cluj”, împlinește 47 de ani

Adrian Ghenie s-a născut în 13 august 1977 în Baia Mare.

În anul 2001 el a absolvit Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, iar 4 ani mai târziu, în anul 2005, împreună cu Mihai Pop, devine fondatorul Galeriei Plan B, care a fost ulterior extinsă și în Berlin, Germania.

Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneția din 2007, iar în 2008 a deschis un spațiu expozițional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

Adrian Ghenie este considerat unul dintre reprezentantii noului val al artei vizuale românești. De asemenea este cel mai cunoscut reprezentat al “Școlii de pictură de la Cluj”.

Picturile lui valorează milioane de euro

În iunie 2013, tabloul “Regele” a lui Adrian Ghenie a fost vândut la o licitație de la Londra, cu 212.238 de euro.

În iulie 2014, tabloul „The Fake Rothko”, pictură realizată în ulei pe pânză, semnată și datată 2010, a fost cumpărat cu 1,77 milioane de euro (1,43 de milioane de lire sterline).

În 10 februarie 2016, tabloul „The Sunflowers in 1937” , pictură inspirată de lucrarea celebrului pictor Vincent van Gogh „Floarea Soarelui” a fost vândută prin casa londoneză de licitații Sotheby’s la prețul de 3.117.000 de lire sterline, stabilind un record pentru artistul român.

Mai mult, lucrarea Lidless Eye, datată 2016-2018, a fost vândută în 2019, la Hong Kong, tot într-o licitație a casei Sotheby’s, pentru prețul final de 6 milioane de euro.

Foto: Facebook/ Adrian Ghenie; fotografie realizată de Sabina Dragomir




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate