EVENIMENT
Petre Daea, audiat la DNA în dosarul fostului ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu. Are calitatea de martor
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost audiat la DNA, în calitate de martor în dosarul deschise de procurorii anticorupție pe numele predecesorului său, Adrian Chesnoiu.
Adrian Chesnoiu este acuzat de instigare, sub forma participaţiei improprii, la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni) şi abuz în serviciu.
Practic, ministrul a cerut ca sibiectele la concursurile pentru mai multe posturi în Direcțiile Agricole să „ajungă” la patru candidați „agreeați”.
Citește și: Ministrul Agriculturii s-a retras din funcţie şi din PSD. DNA a cerut ridicarea imunităţii sale. Este ACUZAT de abuz în serviciu
Numele actualului ministru, Petre Daea, apare în dosar. Potrivit procurorilor, o „pilă” a lui ”Nea Petrică” (Petre Daea, n. red) a fost ajutată să se angajeze ilegal prin acest concurs.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea a fost audiat aproximativ o oră de procurori, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
La ieşirea din DNA, acesta nu a vrut să dea declaraţii jurnaliştilor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






