Connect with us

ACTUALITATE

Peste 65.000 de elevi riscă să nu încheie primul semestru, afirmă Sorin Cîmpeanu

Publicat


Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că, potrivit estimărilor, peste 65.000 de elevi riscă să nu încheie primul semestru al anului școlar 2020-2021.

„Avem o serie de date care nu sunt într-o armonie perfectă. Ultimele raportări ne arată peste 65.000 de elevi estimaţi, subliniez, estimaţi, ca fiind în situaţie de risc cu privire la neîncheierea situaţiei şcolare pe primul semestru.

Deci, evident că aceşti elevi au ajuns în această situaţie din cauza unor factori care au împiedicat participarea la procesul de educaţie.

Şi, în acelaşi timp, avem raportări de 280.000 de elevi, care spun, sunt declaraţii proprii, că au avut dificultăţi în acces la echipamente IT şi la Internet”, a afirmat Cîmpeanu, la masa rotundă „Cum începem şcoala?”, organizată de Salvaţi Copiii România.

Conform acestuia, declaraţiile celor 280.000 de elevi au venit după ce, anul trecut, în luna aprilie, 230.000 au transmis că nu au acces la echipamente sau tehnologie

Ulterior, Ministerul Educaţiei a făcut o achiziţie de 250.000 de tablete, iar problema ar fi trebuit să fi fost rezolvată, cu atât mai mult cu cât şi autorităţile locale şi alte entităţi au susţinut procesul de dotare cu echipamente IT, a indicat Cîmpeanu.

„Şi, totuşi, separat de aceştia, au apărut alţi 280.000 de elevi care au declarat că nu au avut acces la învăţarea online din cauza lipsei de echipamente sau din cauza lipsei de acces Internet.

Acest lucru ar trebui să fie verificat, una din explicaţii ar fi aceea că în prima etapă au declarat că au acces la echipamente aceia care, fiind doi sau trei în casă, au avut un singur echipament sau au avut echipamentul părinţilor, după cum, o altă explicaţie, îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar nu cred că are rost să ascundem nici lucrurile care sunt, să spunem, în dezavantajul ministerului, nici al şcolii, dar nici al elevilor, care, deşi au acces, aflând că există posibilitatea de a avea o tabletă sau un laptop în plus… ‘dacă se poate, de ce nu'”, a explicat ministrul Cîmpeanu.

Ministerul Educaţiei va primi pe 4 februarie, prin proiectul ROSE, 60.000 de laptopuri şi sunt în derulare şi contracte de achiziţie pentru videocamere şi table interactive, a informat Cîmpeanu

„Aceste videocamere ne vor susţine în procesul de asigurare a învăţământului online pentru cei care au vulnerabilităţi care îi împiedică să participe fizic.

Şi atunci, şi profesorii şi elevii vor beneficia de aceste echipamente care vor ajunge în şcolile româneşti.

Să sperăm că situaţia se va rezolva, pentru că, evident, în ipoteza fericită în care vom avea şcoli cu prezenţă fizică la un anumit nivel vom direcţiona resursele materiale către cei care sunt obligaţi, fără voia şi fără dorinţa lor, să continue procesul de învăţare online”, a spus ministrul Cîmpeanu.

În cadrul dezbaterii, la care au participat directori de şcoli şi profesori din toată ţara, reprezentanţi ai Consiliul Naţional al Elevilor, specialişti din sistemul medical şi reprezentanţi ai autorităţi locale, Sorin Cîmpeanu a reiterat dorinţa ministerului de redeschidere a şcolii în format fizic, cu respectarea normelor sanitare.

„Avem nevoie de opinii consolidate profesional şi credibile pentru a aprecia corect riscul, avantajele şi dezavantajele deschiderii şcolilor în format fizic. Ideea pe care am susţinut-o cu consecvenţă şi pe care o susţin în continuare este aceea a importanţei deschiderii şcolilor cu prezenţă fizică”, a spus Cîmpeanu.

El a arătat că acest lucru va fi realizat „treptat, în urma analizei epidemiologice, pentru că acesta este factorul determinant”

„Realităţile din educaţie, modul în care avansează campania de vaccinare din perspectiva angajaţilor din sistemul de învăţământ sunt factori foarte importanţi.

Dar, cel determinant este, fără doar şi poate, protecţia stării de sănătate în legătură directă cu evoluţia ratei de infectare şi cu posibilităţile de gestionare a riscului în şcoli odată cu deschiderea în cele trei scenarii care au fost anunţate de către Preşedinţia României”, a mai declarat Cîmpeanu.

AGERPRES



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Kelemen Hunor: UDMR își asumă responsabilitatea unor „ministere-cheie”. Vom lucra pentru protejarea cetăţenilor

Publicat

De

Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, duminică seară, că formaţiunea politică pe care o conduce îşi va asuma responsabilitatea unor „ministere-cheie”.

Ministerul de Finanțe și cel al Dezvoltării revine UDMR în noul Guvern care va fi condus, cel mai probabil, tot de Marcel Ciolacu.

Kelemen Hunor: UDMR își asumă responsabilitatea unor „ministere-cheie”. Vom lucra pentru protejarea cetăţenilor

„UDMR se alătură noului Guvern asumându-şi responsabilitatea unor ministere-cheie. Tanczos Barna va ocupa funcţia de ministru al Finanţelor şi viceprim-ministru, iar Cseke Attila va coordona Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Vom lucra pentru protejarea cetăţenilor şi pentru a readuce echilibrul şi raţiunea în procesul decizional!”, a scris liderul UDMR pe Facebook.

“Ne-am asumat Ministerul de Finanţe, un minister foarte greu”

Kelemen Hunor spune că formaţiunea politică pe care o conduce a venit în campania electorală cu „soluţii raţionale”.

”În campania electorală noi am propus soluţii raţionale, un program de guvernare raţional şi am spus că trebuie să se întoarcă vocea raţiunii în Guvernul României. Într-o situaţie dificilă din punct de vedere politic, într-o criză politică majoră şi într-o situaţie dificilă din punct de vedere bugetar ne-am asumat responsabilitatea de a intra în Guvern şi a contribui la rezolvarea acestor probleme pe termen scurt şi pe termen mediu şi lung.

Noi am spus că vrem să fim prezenţi în acest guvern cu oameni foarte bine pregătiţi. Ne-am asumat Ministerul de Finanţe, un minister foarte greu, şi Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice”, a spus Kelemen Hunor.

Citește mai departe

EVENIMENT

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, a împlinit duminică 57 de ani. ”Elevii” lui i-au făcut ziua mai frumoasă

Publicat

De

Dan Petrescu

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a împlinit duminică 57 de ani.

Fostul internațional român a jucat în cariera sa la echipe ca Steaua București, Chelsea și Foggia, iar după retragerea din activitate a ales cariera de antrenor.

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, a împlinit duminică 57 de ani. ”Elevii” i-au făcut un cadou frumos

Daniel Vasile Petrescu s-a născut la 22 decembrie 1967, în București.

În cariera de jucător, Petrescu a evoluat pe postul de fundaș dreapta, debutând la Steaua București, cu care a jucat și o finală a Cupei Campionilor Europeni. S-a consacrat pe plan internațional la Chelsea Londra, la care a jucat timp de cinci sezoane.

După retragerea din activitate, a devenit antrenor, prima echipă pregătită de Petrescu fiind Sportul Studențesc. Cu CFR Cluj și Unirea Urziceni a câștigat titlul de campion al României.

Pe bancă și de ziua lui

Dan Petrescu și-a petrecut și ziua de naștere pe banca stadionului.

Duminică, CFR Cluj a jucat cu Oțelul Galați, iar ”vișiniii” au reușit să câștige ultimul meci din acest an, terminând pe un loc în play-off.

Citește mai departe

EDUCATIE

OFICIAL. Daniel David, propus de PNL pentru Ministerul Educației. Ce ministere mai are partidul condus de Ilie Bolojan

Publicat

De

Daniel David, Ministerul Educației

Ilie Bolojan a anunțat, duminică, propunerile PNL pentru pozițiile din viitorul Guvern.

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai este propus de PNL pentru a prelua funcția de ministru al Educației în Guvernul care va fi condus de Marcel Ciolacu, președintele PSD. David va fi al patrulea ministru al Educației de la Cluj, după Andrei Marga, Cătălin Baba și Mihail Hărdău.

OFICIAL. Daniel David, propus de PNL pentru Ministerul Educației. Ce ministere mai are partidul condus de Ilie Bolojan

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat propunerile liberalilor pentru pozițiile din viitorul Guvern. Anunțul a fost făcut duminică seara, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PNL.

Ilie Bolojan a anunțat care vor fi portofoliile PNL din viitorul Guvern

„Din ministerele pe care le va avea viitorul Guvern, PNL va gestiona șase portofolii”, a transmis președintele interimar al PNL.

Biroul Permanent Național al PNL a aprobat lista cu miniștri.

„Am aprobat aceste nominalizări, am aprobat acordul de coaliție, vom avea un candidat unic”, a mai spus Bolojan.

Propunerile PNL sunt:

  • Cătălin Predoiu pentru Ministerul de Interne, care va avea și rang de vicepremier
  • Sebastian Burduja la Ministerul Energiei, Marcel Boloș la Ministerul Proiectelor Europene,
  • Mircea Fechet la Ministerul Mediului,
  • Daniel David la Ministerul Educației
  • Emil Hurezeanu la Ministerul de Externe.

„Am vrut să dăm un semnal că profesioniștii sunt bineveniți în funcțiile publice (…) Vreau să-i mulțumesc domnului Hurezeanu pentru că a acceptat această nominalizare”, a spus Bolojan despre propunerea pentru poziția de ministru de Externe, potrivit Mediafax.

Liderul PNL a refuzat să spună dacă partidele din alianța de guvernare au stabilit deja numele candidatului comun la alegerile prezidențiale.

„Trebuie să existe un consens între cele patru partide care formează alianța de guvernare”, a transmis Bolojan adăugând că nominalizarea ar putea fi făcută zilele următoare.

Întreaga lista cu propuneri pentru pozițiile din viitorul Guvern

Și PSD și UDMR au stabilit lista persoanelor care vor fi propuse pentru a ocupa poziții de ministru în viitorul Guvern.

Conform înțelegerii, PSD va avea opt ministere, PNL șase, iar UDMR două.

PSD preia Justiția. Toate propunerile partidului

  • Alexandru Rafila la Ministerul Sănătății
  • Angel Tîlvăr la Ministerul Apărării Naționale,
  • Bogdan Ivan la Ministerul Economiei și Digitalizării
  • Simona Bucura Oprescu la Ministerul Muncii
  • Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor
  • Natalia Intotero la Ministerul Culturii
  • Florin Barbu la Ministerul Agriculturii
  • Radu Marinescu la Ministerul Justiției.
    Vicepremier fără portofoliu ar putea fi Marian Neacșu.

UDMR ia Finanțele și Dezvoltarea

UDMR va primi Ministerul Dezvoltării pentru Cseke Attila și Ministerul de Finanțe pentru Tanczos Barna.

Candidații vor fi audiați în Parlament. Reprezentanții alianței PSD-PNL-UDMR și Minoritățile naționale vor ca audierile să se desfășoare luni, astfel încât noul Guvern să depună jurământul tot în prima parte a săptămânii viitoare.

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Bursa zvonurilor. Daniel David, propus la Educație. Emil Hurezeanu, la Externe, Crin Antonescu la Președinție

Publicat

Daniel David, rector UBB Cluj

Coaliția ”pro-europeană” formată din PSD-PNL-UDMR și minorități se află în chinurile facerii unui nou Guvern și urmează luni să anunțe cu ce propunere de premier va merge în fața lui Klaus Iohannis. De asemenea, tot luni este așteptat și anunțul oficial al candidatului comun la prezidențiale.

La bursa zvonurilor se vehiculează mai multe nume ”pe surse” pentru diverse ministere, dar și pentru Președinție.

Astfel, rectorul UBBCluj-Napoca, Daniel David, s-ar afla pe lista scurtă a PNL pentru postul de ministru al Educației, iar Emil Hurezeanu, actualul ambasador al României în Austria, absolvent de UBB, este în cărți pentru a prelua Ministerul de Externe.

În ceea ce privește candidatul comun la prezidențiale, coaliția l-ar propune pe fostul lider al PNL, Crin Antonescu.

De asemenea, funcția de prim-ministru în noul Guvern ar putea să îi revină lui Marcel Ciolacu, în timp ce Ilie Bolojan ar putea fi noul președinte al Senatului României.

Numele lui Crin Antonescu, fost președinte al PNL, a fost cel vehiculat duminică, fiind confirmat și de Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Candidatul comun al coaliției proeuropene este o condiție. Varianta cea mai probabilă este Crin Antonescu, dar se vor face sondaje pentru a vedea cum percepe electoratul această posibilitate. Crin Antonescu este cel care a format USL-ul alături de Victor Ponta, pe atunci președinte al PSD.

Mai mult, Crin Antonescu a acceptat, dar va candida doar dacă sondajele arată că are șanse.

Când am putea alege președintele

În același timp, surse politice arată că primul tur pentru prezidențiale, care va fi reluat după ce CCR a decis anularea alegerilor la început de decembrie, va avea loc în cea de a doua jumătate a lunii martie a anului viitor. Turul doi va fi organizat, astfel, în prima jumătate a lunii aprilie 2025, înainte de Paște care cad anul viitor în 20 aprilie.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax