ACTUALITATE
Perseide: Maximul curentului de METEORI se va vedea în noaptea de 12 spre 13 august
În noaptea de 12 spre 13 august se produce maximul curentului de meteori Perseide, adică se vor vedea mai multe stele căzătoare decât de obicei, au anunțat luni reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Perseidele – ploaia de stele: Conform acestora, în mod normal se pot vedea 50-60 de stele căzătoare pe oră.
Pentru a le vedea, oamenii sunt sfătuiți să iasă în afara orașelor și să privească cerul cu ochiul liber, după miezul nopții, până dimineață.
„Priviți minim 30-40 de minute fără întreruperi, după care faceți o mică pauză și reluați observațiile. Nu prea contează în ce direcție priviți, cât timp nu vă uitați în Pământ sau la telefon”, spus specialiștii.
Aceștia susțin că dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 milimetru diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului.
„Pentru o fracțiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit”, au mai informat reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Sursa: Mediafax
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Un accident a avut loc, joi dimineața, la Cojocna, în Cluj. Un bărbat de 65 de ani și o femeie de 50 de ani au fost transportați la spital.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut între localitățile Cojocna și Iuriu de Câmpie. În accident a fost implicat un singur autoturism, însă din fericire nu au existat victime încarcerate.
FOTO. ACCIDENT la Cojocna, în Cluj. Un bărbat și o femeie, duși la SPITAL
O femeie de aproximativ 50 de ani și un bărbat de aproximativ 65 de ani au fost transportați la spital de către echipajele SMURD. La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD”, a transmis ISU Cluj.
CULTURA
FOTO. Lansare de carte de reportaje la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Jurnalista Ruxandra Hurezean – „Călătorie în miezul vietii”
Carte despre lumea în care trăim
Un accident cu două mașini a avut loc joi dimineață, pe o stradă din municipiul Dej. Două victime au primit îngrijiri medicale, fiind ulterior transportate la spital.
Pompierii din Dej au avut, joi dimineață, o intervenție la un accident rutier petrecut pe strada Șomcutului din municipiu. În urma impactului, o tânără de 25 de ani și un bărbat de 55 de ani au primit îngriijiri medicale, fiind ulterior transportați la spital.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe strada Șomcutului din Dej. Mai exact, a fost vorba despre o tamponare între două autoturisme, rezultând două victime. O femeie de aproximativ 25 de ani și un bărbat de aproximativ 55 de ani au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la spital. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD”, a transmis ISU Cluj.
EVENIMENT
Șoferița care s-a răsturnat cu mașina și a avariat 4 autoturisme pe strada Brâncuși era beată. A fost reținută de polițiști
O femeie de 43 de ani a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști în urma accidentului rutier care a avut loc miercuri pe strada Constantin Brâncuși, din Cluj-Napoca.
Alte 4 mașini au fost avariate în urma accidentului.
Șoferița care s-a răsturnat cu mașina și a avariat alte 4 autoturisme pe strada Brâncuși și era beată. A fost reținută de polițiști
Accidentul a avut loc în 18 decembrie, în jurul orei 16.50.
Conform primelor cercetări a rezultat că o femeie de 43 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu autoturismul dinspre cartierul Borhanci înspre centru, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autovehicul parcat pe partea dreaptă a sensului de deplasare, ulterior fiind proiectată pe sensul opus de mers, acroșând alte două autovehicule parcate.
Totodată, un element de caroserie al autovehiculului la volanul căruia se afla femeia, a fost proiectat pe capota unui alt autoturism, aflat pe sensul opus de mers.
În urma evenimentului, au rezultat pagube materiale.
A căzut testul pentru alcool
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care aceasta a fost condusă la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
În baza probatoriului administrat, femeia de 43 de ani, a fost reținută pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.