EVENIMENT
Părintele Constantin Necula, emisiune despre credință la Penitenciarul Gherla
Luni, cu aprobarea prealabilă a Administrației Naționale a Penitenciarelor, Penitenciarul Gherla a fost gazda rubricii intitulate ”Bucuria Credinței”, rubrică realizată în cadrul emisiunii de actualitate religioasă a Televiziunii Române – ”Universul Credinței”.
„Scopul emisiunii îl reprezintă continuarea seriei dedicate mărturisirilor din închisorile comuniste, iar protagoniștii dialogului pe diferite teme de cultură, istorie și teologie au fost părintele profesor Constantin Necula, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă ”Andrei Șaguna” din Sibiu și jurnalistul Andrei-Victor Dochia, producătorul emisiunii ”Universul Credinței”.
Desfășurarea acestui gen de activități în interiorul penitenciarului, contribuie, pe de o parte, la promovarea realității penitenciare din perioada comunistă, iar pe de altă parte, la consolidarea relațiilor cu partenerii mass-media, precum și la sensibilizarea membrilor societății în raport cu problematica actuală a persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate și oferirea unei imagini realiste a întregului sistem penitenciar.
Pe această cale, conducerea Penitenciarului Gherla adresează sincere mulțumiri și aprecieri reprezentanților Televiziunii Române și Părintelui profesor Constantin Necula și își exprimă deschiderea pentru continuarea colaborărilor”, se arată într-un comunicat al penitenciarului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






