Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Claudiu, a transmis Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului Nostru Isus Cristos. 

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu.

Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos!

Iubiți credincioși,

Sărbătoarea Învierii Domnului ne conduce sufletește la adevărul central al credinței creștine, invitându-ne să celebrăm biruința lui Isus asupra păcatelor și asupra morții și să ne deschidem inimile pentru a-L primi pe Cel Înviat în viețile noastre. Noi celebrăm de aproape două mii de ani acest eveniment unic din istoria noastră, în care Fiul lui Dumnezeu transformă moartea într-o trecere spre adevărata viață.

Învierea Domnului reprezintă epicentrul unei schimbări radicale a omenirii, punctul de cotitură în care și din care timpul este inundat de viața veșnică. Dacă până atunci păcatul părea să stăpânească libertatea omului, iar moartea își etala atotputernicia, condamnându-l pe om la tăcere și la resemnare, Isus Cristos ne răscumpără din robia păcatelor, ne dăruiește harul de a trăi în sfințenie, ne face părtași în prezent vieții veșnice și ne călăuzește pașii spre înviere.

Cântările liturgice de la Slujba Învierii ilustrează acest adevăr, numind Sfintele Paști „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor” și insuflându-le creștinilor o sfântă bucurie: „Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi, cei ce cântăm cântare de biruință”!

Celebrarea liturgică a Învierii lui Isus înseamnă să Îl întâlnim, să Îi îngăduim să ne lumineze, să fie Domnul inimilor noastre și fratele nostru în încercări și suferințe. În mod firesc, întâlnirea liturgică cu El trebuie să fie continuată în viața zilnică, unde fiecare creștin, urmând pilda Mariei Magdalena, este chemat să spună, prin cuvinte și prin fapte, că L-a văzut pe Domnul (cf. In 20,18). Cu toate că mărturisim cu buzele acest mister al mântuirii noastre și cântăm „Cristos a înviat din morți”, adevărata provocare este aceea de a-l face prezent în fiecare clipă din viață, pentru noi și pentru lumea în care trăim.

Lumea în care trăim o cunoaștem destul de bine. Este o lume a războiului din noi și dintre noi. Avem războaie la granița țării și în alte părți ale lumii, avem războaie în inimi. Avem războaie în familii, în cercurile noastre de cunoscuți, în societate, între popoare și între Biserici. Avem războaie online și acestea, chiar dacă par a fi mai ușor de dus, fiind sub protecția anonimatului, au o reală putere de distrugere. Această situație, în care lumea se lasă condusă de interese meschine, de egoism și ură, folosindu-și resursele împotriva vieții, a demnității și a libertății, se află într-un contrast evident cu scopul Învierii Domnului: „Înviind Isus din mormânt, precum mai înainte a zis, ne-a dăruit nouă viață veșnică și mare milă”.

Răspândirea epidemiei de violență și de nedreptate ne pune în fața unei chestiuni esențiale: în ce fel Învierea Domnului luminează efectiv aceste locuri întunecate pentru noi care ne numim creștini, pentru noi care ne considerăm poporul credincios? Totul trebuie să înceapă de la noi și nimic nu se poate schimba cu adevărat dacă nu suntem noi primii dispuși să ne schimbăm. Credința în Învierea Mântuitorului ne aduce o responsabilitate care ne privește în mod personal, o datorie pe care nu o putem delega altcuiva și pe care trebuie să ne-o asumăm!

Anul acesta îl trăim sub semnul rugăciunii, atât în Episcopia de Cluj-Gherla, cât și la nivelul întregii Biserici Catolice. Motivul e unul destul de simplu: atunci când ne rugăm creăm un canal de comunicare între noi și Cer, pentru ca, prin rugăciune, o parte din armonia Împărăției Cerurilor să ajungă în viața noastră și prin noi în lumea în care trăim. În rugăciune, lumina și bucuria Învierii alungă umbrele războiului din viața noastră și noi devenim, așa cum spune rugăciunea Sfântului Francisc, instrumente ale împăcării dintre oameni.

Sfântul Apostol Pavel ne invită să ne rugăm pururi (cf. 1Tes 5,17), fiindcă fără rugăciune nu suntem capabili de nimic. Prin noi înșine suntem asemenea unor bucăți de metal, reci, amorfe, obscure. Atunci când lăsăm focul rugăciunii să cuprindă viețile noastre, bucata de metal devine incandescentă, similară cu focul de care este cuprinsă. Dacă însă lăsăm să se stingă focul rugăciunii, redevenim obscuri și reci.

Botezul a adus o scânteie din lumina Învierii în sufletele noastre, dar e nevoie să întreținem zi de zi această scânteie pentru ca ea să crească și să înflăcăreze, să lumineze întreaga noastră viață. În felul acesta, Îl vom întâlni pe Cristos cel Înviat, prezent în Sfânta Euharistie și în Cuvântul Sfintei Scripturi, Îi vom simți prezența mângâietoare când vom fi asaltați de încercări și vom deveni mesageri ai luminii și milostivirii lui Dumnezeu pentru toți cei aflați în dificultate, pentru cei suferinzi sau marginalizați de societate.

Iubiți frați și surori în Cristos,

Se împlinesc cinci ani de la momentul beatificării Episcopilor noștri martiri. Pe Câmpia Libertății din Blaj, glasul Preafericitului Părinte Lucian răsuna puternic și plin de emoție, cerând Sfântului Părinte Papa Francisc, în numele întregii Biserici Române Unite, să-i proclame Fericiți pe cei șapte Episcopi care și-au dat viața pentru Cristos și pentru comuniunea cu Biserica Lui. Sunetul solemn al clopotelor Catedralei Arhiepiscopale Majore însoțea încuviințarea Urmașului lui Petru. Pentru noi, acel moment a fost un moment de vindecare, un moment în care umbra lui Petru, care vindeca pe căile Galileii în primii ani după Înviere, a ajuns și la noi. A fost momentul unui nou început, un moment de har în care privirea noastră, năucită de rănile persecuției, a primit vigoare și strălucire. Glasul lui Petru, care răsuna în Lida (cf. Fap 9,32-41), a ajuns până la noi, vuind de pe buzele urmașului său, în Mica Romă, pentru Biserica noastră: „Fiică, scoală-te!”, iar noi am început să cântăm cu psalmistul: „Nu voi muri, ci voi fi viu și voi spune lucrurile Domnului” (Ps 117,17).

Momentul acela a fost plin de har, deoarece, prin Episcopii noștri martiri, noi am învățat că adevărata și singura cale de a câștiga un război este aceea de a-l opri în sufletul nostru, de a nu-l lăsa să treacă mai departe, de a ne lăsa răstigniți pentru a câștiga. Cu cât a fost mai intensă persecuția, cu atât mai puternică le-a fost în suflete flacăra credinței, focul dragostei și lumina Domnului! Nu e ceva inovativ în atitudinea lor, fiindcă aceasta nu e decât calea lui Cristos, însă, deși știam teoretic toate aceste lucruri, în momentul beatificării ele au devenit și mai mult parte din ființa Bisericii noastre.

Care este această cale? Este cea din momentul începutului misiunii publice a lui Isus în sinagoga din Nazaret. Mântuitorul vestește un an al îndurării Domnului, citând din prorocul Isaia care în același timp vorbește despre un an al răzbunării, al mâniei lui Dumnezeu.

Cum se pot concilia aceste două aspecte? Când pot sta împreună milostivirea și mânia Domnului? Doar atunci când același Dumnezeu, care dăruiește milostivirea, își asumă și pedeapsa păcatelor, când Fiul Unul Născut ia asupra Lui păcatele noastre și le răstignește pe Cruce în Trupul Său. Aceasta este scena pe care o contemplăm în Săptămâna Mare, felul în care suferința, batjocurile și răstignirea devin, din semne ale morții, locuri de mântuire, răscumpărare și înviere.

Începând din momentul Bunei Vestiri, trecând prin răstignirea și moartea pe Cruce a lui Isus și ajungând la viețile noastre, totul este marcat de acest paradox al împreună-prezenței bucuriei și durerii, iubirii și suferinței, Crucii și Învierii. Când Arhanghelul Gabriel îi bine vestește Mariei din Nazaret, este un moment de bucurie nu doar pentru ea, ci pentru întreaga omenire.

Fericitul Iuliu Hossu

În același timp, însă, la puțină distanță, în Templul din Ierusalim, Simeon îi spune Maicii Sfinte: „prin sufletul tău va trece sabie” (Lc 2,35). În momentul răstignirii, Maria este prezentă la picioarele Crucii, purtând în inimă promisiunea Arhanghelului, însă prin inima ei trece o sabie, fiindcă Fiul ei preaiubit, care trebuie să domnească veșnic, moare pe Cruce. În acest război, între ceea ce Dumnezeu îi promite și realitatea pe care o vede cu ochii ei, Maica Sfântă alege Cuvântul și promisiunea lui Dumnezeu și de aceea vede Învierea.

E la fel pentru Biserica noastră și pentru fiecare dintre noi. Fericitul Iuliu Hossu alege perspectiva Cerului dincolo de ceea ce lumea și oamenii lumești îi prezintă ca singura perspectivă posibilă.

Cardinalul, pentru care credința și viața sunt unul și același lucru, este convins că Biserica fondată pe stânca lui Petru nu poate dispărea și nu poate fi biruită, crezând cu tărie în momentul ieșirii la Lumină pe care noi astăzi îl trăim, de care noi astăzi ne bucurăm: „Crucea, răscumpărare; moartea, înviere tuturor celor ce cred întru Numele Lui preasfânt! Aștept, așteptăm învierea morților; așteptăm, Doamne, întărește-ne credința, să vedem mărirea Ta: învierea Bisericii Tale, a neamului nostru înviere, a țării noastre dezrobire”.

Dans al bucuriei

Este la fel și în viața noastră. Un dans al bucuriei și al suferinței ne însoțește în fiecare clipă.

Putem alege disperarea și războiul lumesc în sufletele noastre și în lumea în care trăim, sau perspectiva creștină în care înțelegem că nimic din ceea ce se întâmplă nu poate exista fără voința sau permisiunea lui Dumnezeu și, în cazul acesta, înțelegem că Domnul este pururi prezent în viețile noastre, chiar dacă într-o manieră tainică, ascunsă. În loc să ne războim cu cei de lângă noi, să alegem să ducem lupta lui Cristos, care nu e împotriva oamenilor, ci împotriva spiritelor rele, împotriva păcatelor și a tuturor formelor de nedreptate, trăind și vestind Evanghelia Iubirii.

Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a Fericiților Episcopi Martiri, Îl rog pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Cristos să vă ocrotească și să vă binecuvânteze cu haruri cerești! Învierea Domnului să ne fie lumină, speranță și tărie în luptele noastre de fiecare zi!

Cristos a înviat!

† Claudiu

Episcop de Cluj-Gherla