EVENIMENT
Emil Boc, convins că românii vor călători fără vize în SUA: E o reevaluare. România nu a fost “luată cu penseta” din program
Emil Boc susține că reevaluarea programului Visa Waver anunțată de Guvernul Statelor Unite, o decizie în urma căreia românii nu vor putea călători de la 31 martie 2025 fără viză peste Ocean, este una “normală”.
Decizia, spune Boc, este doar parte dintr-un program de verificare, în baza viziunii noii administrații de la Casa Albă.
Emil Boc, convins că românii vor călători fără vize în SUA
Emil Boc spune că nu se pune problema dacă, ci când românii vor putea călători fără vize în SUA, în scop turistic și de afaceri.
“Din punctul meu de vedere este o decizie normală, firească a unei noi administrații, care își reevaluează politicile publice, după ce a câștigat alegerile. Este de la sine înțeles că noua administrație Trump are alte valori, principii și lucruri pe care le promovează… Nu se pune întrebarea dacă va fi menținut sau nu programul, ci când. Așa cum se reevaluează programul pentru România se întâmplă pentru mai multe țări. Deci nu suntem luați cu penseta din acest cadru și puși ca exemplu cu privire la amânare”, a declarat Emil Boc la Ziua Live.
Acesta a subliniat că una dintre axele administrației Trump a fost migrația și de aceea, acum, Guvernul se uită la fiecare program în parte. “Nu se pune în pericol existența programului, e vorba doar de data implementării lui… Deci este doar o amânare și nu ar trebui să ne îngrijoreze foarte mult”, a mai spus Emil Boc.
SUA urma să ridice vizele pentru români de la 31 martie
După mai multe zile de speculații, marți, Guvernul Statelor Unite a anunțat că revizuiește recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver (VWP) “pentru a asigura respectarea cerințelor stricte de securitate ale VWP”.
În aceste condiții, românii, care urmau ca din data de 31 martie 2025 să poată să meargă în SUA fără viză, în scop turistic sau de afaceri, vor avea nevoie, în continuare, să o solicite la ambasade sau consulate. Este vorba de viza B, de neimigrant. În comunicatul venit din partea Guvernului Statelor Unite nu se specifică cât va dura procesul de reevaluare.
Foto: pixabay.com
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






