EVENIMENT
Parchetul Tribunalului Cluj, despre cazul de la Panticeu: Nu a fost crimă, ci autoagresiune accidentală
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a transmis precizări despre cazul de la Panticeu din 14 iulie, unde a fost descoperit cadavrul unui bărbat.
”Informațiile dezvăluite în unele articole de presă apărute în mass-media locală și națională, potrivit cărora decesul persoanei s-ar fi produs în contextul unei acțiuni intenționate ale altei/altor persoane (titrările publicațiilor referindu-se la noțiuni precum ‘crimă’, ‘înjunghiere’), au fost furnizate precipitat și fără fundament factual.
Cu privire la această speță, comunicăm opiniei publice faptul că la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj se efectuează cercetări ‘in rem’ cu privire la fapta de ucidere din culpă, prev. de art.192 alin.1 Cod penal (moarte suspectă), iar concluziile preliminare indică o autoagresiune accidentală, fără să existe indicii că asupra victimei s-au exercitat de către alte persoane acțiuni care să determine ori să concure la producerea decesului.
După finalizarea administrării întregului material probatoriu, unitatea noastră de parchet va comunica opiniei publice rezultatul cercetărilor cu privire la acest eveniment”, au precizat procurorii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






