CULTURA
”Pachetul” de colindători de CRĂCIUN pentru Cluj. Hrușcă, Bănică, Andra și Paula Seling, în BLOCKSTARTURI. Cât COSTĂ biletele
Sărbătorile de iarnă vin la Cluj la pachet cu recitalurile vedetelor consacrate de Crăciun, cei doi Ștefan, Hrușcă și Bănică, Andra și Paula Seling. Leru-i ler non-stop, Veta a înfundat chiuveta ca de obicei, Andra cântă „Măruță-mărgăritar” și Paula are viziuni cu ploile când se iubea prin mansarde. Cu zăpezile are coșmaruri doar guvernul, ca nu cumva să fie luat prin surprindere.
„Canadianul” cu țundră, Ștefan Hrușcă, vine la Cluj pe 22 Decembrie 2023, de la ora 20:00, la Casa de Cultura a Studenților.
„Se apropie vremea mult-așteptatului turneu de colinde HRUSCA, eveniment devenit tradiţie în ultimii 30 de ani, în care iubitul cantautor n-a încetat să colinde românii de pretutindeni. După spusele artistului, prezenţa sa în mijlocul nostru în fiecare an constituie o onoare și o datorie de suflet faţă de cei care l-au îndrăgit și aplaudat în tot acest timp și pentru care, dacă nu colindă Hrușcă, parcă nu vine Crăciunul…
Colindele lui Ștefan Hrușcă sunt ca niște istorisiri muzicale care ne transportă în trecut, în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă. Vocea sa adâncă și vibrantă creează o legătură emoțională captivantă cu ascultătorul, iar urările, amplificate de expresia sa caldă și autentică, transmit o vibrație arhaică și nostalgică, reînviind elementele esențiale și atemporale ale colindelor, versurile bogate în pilde și simboluri și armoniile psalmice.
Supranumit “dascălul de colinde” de regretatul poet și prieten George Tărnea, “Ștefan Hrușcă rămâne, în accepţia ascultătorilor, “numitorul comun” al colindelor românești. El, și nimeni altul, a ţinut aprinsă în inima noastră lumina de candelă a colindelor. Și tot el, prin colindele sale, ca nimeni altul, izbutește să ne adune pe toţi și să ne facă să simţim că, indiferent unde ne-am afla, suntem trup și suflet ai acestui pământ, cum suntem cu trup și suflet ai credinţei crestine.”
Colindele sale au devenit o parte esențială a sărbătorilor pentru mulți români, aducând în sufletele noastre acea căldură și armonie care caracterizează Crăciunul. Cu fiecare notă și cu fiecare vers, Hrușcă ne aduce aminte de frumusețea tradițiilor noastre și de importanța valorilor familiale. Prin munca sa titanică de culegere și șlefuire a acestor comori spirituale până la perfecțiunea pe care o cunoaștem azi, el a devenit și rămâne adevăratul artist colindător al inimilor noastre pe timpul sfintelor sărbători de iarnă”, au transmis organizatorii.
Celălalt Ștefan, adică Bănică, îi va încânta pe clujeni pe 16 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă BTarena. Artistul aniversează 20 de ani de când a „dezlănțuit” concertele de Crăciun.
Clujeanca Andra acaparează Ziua Națională, când va cânta, de la ora 19.00, la BT Arena.
Paula Seling va susține un Concert de colinde „Magic”, miercuri 13 decembrie de la ora 20:00 la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca.
„În această perioadă minunată a anului, vă invit cu căldură la concertul „Magic”. Vom avea parte de momente speciale, cântece care își găsesc ecoul în sufletele noastre și o atmosferă de poveste. Sper să fiți alături de mine în această seară magică și să creăm împreună amintiri de neuitat”, a spus Paula.
În ceea ce privește prețul biletelor, acestea variază între 209 și 312 lei la Andra, între 156 și 292 lei la Bănică, 160 lei la Hrușcă și între 100 și 150 lei la Paula Seling.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






