OPINIE. Vasile Dîncu: Primul nostru obiectiv este întărirea militară. Nu mai putem amâna dezvoltarea capabilităților anti-dronă

Președintele PSD Cluj, eurodeputatul Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, susține că securitatea României după întâlnirea din Alaska dintre președintele SUA, Donald Trump, și cel al Rusiei, Vladimir Putin, a fost mai mult decât un moment protocolar.

În spatele imaginilor oficiale, al zâmbetelor rare și al strângerilor de mână studiate, se ascunde realitatea rece a politicii de putere: marile capitale discută, chiar și atunci când retorica publică rămâne dură.

De la începutul războiului din Ucraina am spus – și am plătit prețul criticilor – că un conflict de asemenea magnitudine nu se poate încheia decât prin negociere. Am fost acuzat de naivitate, de lipsă de loialitate față de cauza Ucrainei.

Am fost linșat în spațiul public chiar de oameni care dădeau semne de gândire lucidă și analiză în alte cazuri. I-am văzut pe unii spunând că aduc prejudicii politicii externe conduse, la acel moment, de două personalități „excepționale”: Ciolacu și Iohannis. În fine, am uitat între timp.
Dar ce am spus atunci are următorul înțeles: negocierea nu este capitulare. Negocierea înseamnă să reduci pierderile umane și să eviți ca un război de uzură să se transforme într-o criză perpetuă, cu efecte dezastruoase asupra întregii regiuni.

România să nu rămână spectator

Summitul din Alaska nu a adus o încetare a focului, dar a schimbat nuanțele discursului american. De la insistența pentru oprirea imediată a războiului, s-a trecut la o formulă vagă de „pace negociată”. În traducere geopolitică, aceasta înseamnă mai mult spațiu de manevră pentru Rusia și o perioadă de incertitudine strategică pentru aliații de pe Flancul Estic.
De asemenea, întâlnirea de luni din SUA, unde liderii europeni s-au așezat la aceeași masă cu Donald Trump și Volodimir Zelenski, arată că, dincolo de tensiunile inerente, există o convergență de viziuni privind sprijinul pentru Ucraina și menținerea coeziunii transatlantice.

Dar această convergență nu poate fi luată de-a gata, ea trebuie dublată de acțiuni concrete și de asumarea unei responsabilități sporite din partea fiecărui stat aliat; simpla prezență a unei hărți pe care apare și România, într-o întâlnire de acest nivel, nu este un motiv de extaz național.
În fața acestei realități, România nu își poate permite luxul de a rămâne spectator. Nu putem să ne mulțumim să analizăm nonverbalul liderilor în poze și filmări, în timp ce alții scriu scenariile viitorului. Este momentul să ieșim din iluzia că cineva, undeva, va decide pentru noi și în favoarea noastră, fără ca noi să contăm.

Strategie clară și plan de acțiune

Ce înseamnă, concret, ieșirea din iluzie?
Înseamnă o strategie clară și un plan de acțiune imediat.
În acest moment al istoriei noastre, apărarea României nu mai este o temă rezervată doar specialiștilor militari. Este o responsabilitate națională, care privește fiecare instituție, fiecare comunitate și fiecare cetățean.
Lumea din jurul nostru s-a schimbat, iar vulnerabilitățile au devenit mai evidente decât oricând.
De aceea, primul nostru obiectiv este întărirea militară. Nu mai putem amâna modernizarea apărării aeriene stratificate, dezvoltarea capabilităților anti-dronă și crearea unei forțe teritoriale de apărare.
Războiul din Ucraina ne-a arătat că, în lipsa unei apărări integrate a spațiului aerian și maritim, orice infrastructură poate deveni țintă.

În Dobrogea și pe Dunărea maritimă, porturile, rafinăriile, centralele și podurile trebuie protejate permanent, în regim interoperabil cu sistemele NATO.

Rezerve strategice pentru 60–90 de zile

Trebuie sa nu mai tergiversam achizițiile și licitațiile, să fugărim grupurile de lobby care se învârt în jurul negocierilor și să facem cât mai multe achiziții G2G (Guvern la Guvern).
Avem multe nevoi și noi pierdem timp prețios nereușind să cheltuim bugetele de înzestrare.
În al doilea rând, trebuie să securizăm infrastructura și economia.
Apărarea totală înseamnă să avem rezerve strategice pentru 60–90 de zile, să protejăm cibernetic și fizic rețelele energetice și să dispunem de planuri de continuitate pentru transporturi și porturi. Un atac asupra rețelei de energie sau blocarea unui nod logistic poate paraliza nu doar economia națională, ci și capacitatea noastră de a sprijini aliații. România trebuie să devină un hub sigur și rezilient pentru întreaga regiune.

Dezinformarea, armă strategică

Al treilea pilon este apărarea spațiului informațional.
În secolul XXI, războaiele nu se poartă doar pe front, ci și în mintea oamenilor. Dezinformarea este o armă strategică menită să erodeze încrederea în instituții, să divizeze societatea și să submineze voința de a rezista.
Avem nevoie de o celulă de securitate cognitivă, capabilă să detecteze campaniile ostile în primele ore, să le neutralizeze și să protejeze opinia publică înainte ca narativele toxice să se răspândească.

Trebuie să ne poziționăm diplomatic cu luciditate. România are nevoie de o doctrină clară față de Rusia, bazată pe fermitate în descurajare, sprijin constant pentru Ucraina și pregătire pentru scenarii de negociere cu linii roșii ferme.
În același timp, trebuie să ne consolidăm alianțele regionale cu Polonia, Turcia, statele baltice, astfel încât vocea noastră să conteze la masa deciziilor NATO și UE. Numai prin alianțe active și coerente putem transforma poziția noastră geografică, vulnerabilă, într-un avantaj strategic.

România să fie pregătită

Aceste patru direcții nu sunt opțiuni. Sunt condiții minime pentru ca România să fie pregătită pentru orice scenariu, să fie greu de intimidat, greu de destabilizat și imposibil de ignorat.
Într-o lume în care marile puteri își fac loc la masa negocierilor, România trebuie să fie acolo nu ca decor, ci ca actor cu propuneri, capacități și viziune. Pentru asta, trebuie să fim mai greu de intimidat, mai greu de destabilizat și mai greu de ignorat.
Alaska ne-a arătat că realpolitik-ul e din nou pe scenă, iar moralismul nu ține loc de strategie:
Cine rămâne blocat în iluzii va plăti un preț dureros.
Cine se pregătește acum, își poate scrie singur capitolul în cartea viitorului.
Nu mai avem timp pentru confortul iluziilor. Nici pentru dezbateri sterile, nici pentru liniștea falsă a ideii că „ne vor apăra alții”.

Pregătiți, puternici, uniți

Lumea intră într-o eră a înțelegerilor dure și a compromisurilor reci, iar în astfel de vremuri, doar statele care se pregătesc pe toate fronturile rămân în picioare.
România trebuie să fie una dintre ele. Să fie greu de lovit militar, greu de destabilizat economic și imposibil de rupt din alianțele sale. Să aibă lideri care știu ce cer la masa negocierii și cetățeni care înțeleg de ce trebuie să strângem rândurile.

Nu putem controla ce își spun marile puteri în spatele ușilor închise, dar putem controla cum ne găsesc acele uși când se deschide: pregătiți, puternici, uniți. Fiecare zi de acum înainte trebuie să fie folosită pentru a transforma România din spectator în actor.

Altfel, istoria se va scrie fără noi și este posibil ca finalul să nu fie unul care să ne placă.