OPINIE/ Petru Romoșan – Aşteptându-i pe americani

Deşi am avut alegeri la începutul lui decembrie (6.12.2020) şi scena politică românească ar fi trebuit să se limpezească, formarea unui nou guvern bazat în sfârşit pe o majoritate pare să necesite o muncă sisifică, e o ţintă aproape de neatins. Avem un guvern interimar după demisia precipitată şi aiuristică a lui Ludovic Orban, cu un amator în fruntea lui, generalul Nicolae Ciucă, pe care ambasadorul american, Adrian Zuckerman, îl vede eternizat la Palatul Victoria (Ciucă a primit o importantă medalie americană în mijlocul negocierilor pentru formarea noului guvern). Desigur, guvernul Nicolae Ciucă ar trebui să servească prioritar interesele Ambasadei Americane şi pe cele ale ambasadorului Zuckerman.

Dar confuzia politică din colonia România pare să fie o prelungire naturală a confuziei politice de la Washington şi din întreaga Americă. Va fi preşedinte Joe Biden, aşa cum rezultă clar din socoteala marilor electori de pe 14 decembrie ? Va fi preşedinte în continuare Donald Trump, aşa cum cred înfocaţii săi suporteri, care insistă să afirme, împotriva evidenţei oficiale create de alegerea marilor electori (inclusiv în swing states, aflate încă în dispută), că alegerile americane au fost masiv fraudate ? Donald Trump nu l-a recunoscut încă pe Joe Biden ca preşedinte ales.

„Poate că şi rezultatele alegerilor europarlamentare de anul trecut au fost scoase tot din pălăria cu softuri”

Sau nu va fi nici Joe Biden şi nici Donald Trump, iar SUA vor trăi o vreme sub lege marţială, cu un guvern militar interimar, până la repetarea alegerilor prezidenţiale ? Generalul Michael Flynn, fost director DIA şi consilier pe securitate naţională al preşedintelui Trump, şi-a întărit ieri îndemnurile de a folosi armata pentru “noi alegeri” în statele-cheie (swing states). Şi a precizat că procedura legii marţiale nu e fără precedent, dimpotrivă, a fost folosită în SUA de 64 de ori (interviu dat la televiziunea Newsmax, 17.12.2020, citat de Daily Mail).

Amplele discuţii despre fraudarea alegerilor din 3 noiembrie 2020 făcute publice, cu toată blocada severă instituită de media mainstream, au avut un impact indiscutabil asupra alegerilor noastre parlamentare din 6 decembrie 2020. Aparatele şi softurile de provenienţă americană par să nu mai fi funcţionat aşa cum au funcţionat la toate alegerile din România din 2004 încoace. La noi s-a vorbit, eufemistic şi diversionist, doar despre responsabilitatea STS. Poate că şi rezultatele alegerilor europarlamentare de anul trecut au fost scoase tot din pălăria cu softuri.

„Avem (…) şi noi populiştii noştri”

Rezultatele alegerilor europarlamentare din 2019 nu au fost confirmate de alegerile parlamentare din 2020, dar ne-au dat, în sinistrul an 2020, câteva guverne liberale Ludovic Orban, ultraminoritare, “guvernele mele”, scoase cu forcepsul de scamatori. Fără softuri şi maşini miraculoase de numărat voturi (Dominion, Hammer, Scorecard…), Traian Băsescu şi partiduleţul său de buzunar au rămas la doar câteva sutimi în afara Parlamentului.

Şi dacă Traian Băsescu nu a câştigat, de fapt, nici un rând de alegeri ? Despre referendumul din 2012 nu mai vorbim, el a fost câştigat pentru Traian Băsescu de Joe Biden, Hillary Clinton şi secretarul său, Philip Gordon. Tot în lipsa softurilor a fost posibilă şi apariţia partidului populist-naţionalist AUR. Avem astfel şi noi populiştii noştri !

Preşedintele Klaus Iohannis nu se grăbeşte să numească un prim-ministru pentru că nu ştie cine va fi preşedinte în SUA la 20 ianuarie 2021. Deşi l-a felicitat din primul moment pe Joe Biden. Nu e totuna dacă va fi instalat preşedinte Joe Biden sau dacă vor începe, pe scară largă, arestările pentru fraudarea alegerilor, pentru coluziune cu puteri străine (China, Iran, Rusia), pentru corupţie generalizată în “mlaştina” (swamp) de la Washington.

“Statul profund” din România are tot interesul să treneze, să-şi târască picioarele, ca să vadă mai întâi cum se sfârşeşte confruntarea istorică, titanescă din SUA. Şi să se pună de partea bună a lucrurilor, de partea viitorului. Deocamdată, acuzaţiile aduse de echipa Trump întregii familii Biden, în primul rând lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, nu au dus la nici o trimitere în judecată, la nici o inculpare. Nici în cazul lui Hunter Biden şi cu atât mai puţin în cazul “preşedintelui ales” Joe Biden.

„Mai mulţi analişti americani de vârf au avansat pregnant ipoteza secesiunii unor state americane”

De altfel, acuzaţiile de corupţie şi, eventual, de înaltă trădare aduse până acum lui Joe Biden au fost refutate în bloc de Partidul Democrat, trecute aproape total sub tăcere de media mainstream şi de reţelele sociale ale Big Tech (Facebook, Twitter, platforma Youtube), şi ignorate şi de o bună parte a Partidului Republican. Există la Washington un consens politic bipartizan în privinţa ocultării unor afaceri ale întregii clase politice, afaceri care sunt confundate cu interesul de stat, cu interesul imperial. Atâta timp cât se achită impozitele, altfel mici, nu interesează natura unor fonduri provenite din străinătate, dacă nu e vorba de trafic de droguri, de persoane, de terorism etc.

După 14 decembrie, ziua desemnării oficiale a marilor electori, mai mulţi analişti americani de vârf au avansat pregnant ipoteza secesiunii unor state americane, în frunte cu Texasul, care nu-l recunosc pe Joe Biden preşedinte. Nu numai că jocurile nu sunt încă făcute în America, dar ele se îndreaptă spre cea mai periculoasă soluţie, aceea a secesiunii. Unii estimează că ar putea rezulta până la 11 state independente. Va repeta SUA soarta URSS ?

Poetul grec din Alexandria Constatinos P. Kavafis, într-un faimos poem al său, “Aşteptîndu-i pe barbari”, descrie sfârşitul Imperiului Roman. Rămaşi fără soluţii, romanii şi-au pus nădejdea în barbari pentru a face să trăiască mai departe imperiul. La fel ca americanii cu China, Rusia, Iranul. Au trimis la hotare soli care s-au întors însă cu ştirea că nu mai există barbari. Concluzia e tristă : “Ce păcat ! Oamenii aceştia erau totuşi o soluţie…

România politică e cu ochii fixaţi pe Washington în aşteptarea noului preşedinte. Joe Biden ? Donald Trump ? Generalul Michael Flynn ? Care Americă ? Coasta de Est ? Texasul şi Sudul ? Coasta de Vest, cu California ? Midwest ? Utah ? (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”.

Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.