Connect with us

Editorial Opinii

OPINIE Petru Romoșan: Actul de naştere al garnizoanei estice România

Publicat


Joi 25 noiembrie 2021, noul guvern Nicolae Ciucă a fost votat şi învestit în Parlament. Ziua a început bine, cu un discurs consistent, bine conceput şi bine scris, în care noul prim-ministru şi-a prezentat programul de guvernare. Sub aproape toate aspectele, discursul lui Nicolae Ciucă seamănă cu un discurs-program al lui Nicolae Ceauşescu fabricat de Secţia de Propagandă. E sigur că nu Nicolae Ciucă şi-a scris discursul. Dar ce contează e că şi l-a însuşit în numele unei majorităţi de cca 70 %. De mai bine de 50 de ani, de la Winston Churchill şi generalul Charles de Gaulle, preşedinţii şi prim-miniştrii nu-şi mai scriu singuri discursurile.

PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) a fost evocat de noul premier cu evlavie mistică de mai multe ori. Evident, ceea ce îi uneşte pe ireconciliabilii de până mai ieri – PSD, PNL, UDMR – e dorul de miliardele de euro aşteptate de la UE. Asemenea sume România n-a mai văzut niciodată în istoria sa. Toţi se pot alege cu ceva. Nicolae Ciucă : „PNRR reprezintă axul principal în îndeplinirea obiectivelor noastre.” Sau : „Vom asigura rezilienţa sistemului de sănătate.” Sau : „Rezilienţa sistemului de sănătate este un obiectiv prioritar al guvernului, pentru care vom face investiţii în 46 de spitale şi secţii prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.” Sau : „Această perioadă de criză a dovedit cât de importantă este tehnologia şi cum a ajutat ea la supravieţuirea, redresarea şi rezilienţa diferitelor industrii afectate de pandemie.” Rămâne de văzut dacă euro va rezista, dacă va fi „rezilient” la presiunile inflaţioniste şi de alt fel şi dacă miliardele aşteptate de români prin PNRR vor mai ajunge în ţară.

Marea surpriză din discursul lui Ciucă nu e nici „Programul Anghel Saligny”, nici însuşirea proiectului prezidenţial „România educată”, ci promisiunea de revizuire a Constituţiei şi descentralizarea, regionalizarea de fapt. Crin Antonescu şi Liviu Dragnea au ratat lamentabil cele două obiective, revizuirea Constituţiei şi regionalizarea. Amândoi au dispărut, probabil, pentru totdeauna din politică. Frica sistemului de forţă de o eventuală regiune maghiară în inima ţării, o veche obsesie şi justificare existenţială a Securităţii, alimentată şi de incompetenţa în gestionarea unei situaţii complexe, a blocat modernizarea ţării. „În scopul îndeplinirii tuturor obiectivelor pe care ni le propunem, este necesară reformarea statului prin revizuirea Constituţiei României, reformarea administraţiei publice prin descentralizare şi reducerea birocraţiei, prin modernizarea marilor sisteme publice.” Programul de guvernare al cabinetului Nicolae Ciucă prevede şi reintroducerea serviciului militar în termen pe bază de voluntariat şi cu retribuire. Vom furniza astfel mercenari lui NATO ? Recrutarea în SUA e din ce în ce mai dificilă, bate pasul pe loc.

Problema insurmontabilă a guvernului Ciucă nu e refacerea FSN-ului de la începutul anilor ’90. Pentru că e vorba de acel FSN care s-a scindat în PDSR-ul lui Ion Iliescu şi FSN-Petre Roman, şi nu de USL-ul recent. PNL-ul de astăzi, şi prin plecare previzibilă a grupului Orban, e, de fapt, FSN-Petre Roman, PD, PDL (Băsescu), un grup organizat care a furat sigla partidului Brătienilor (plus câteva proprietăţi) şi cam atât. Problema pentru Ciucă e punerea în viaţă a excelentului său program cu minştrii care i-au fost impuşi de partide. Cu câteva excepţii, toţi sunt nişte amatori, nişte hahalere politicarde, puşi doar pe strâns şi chiar pe furat. Ori programul lui Ciucă va rămâne literă moartă, deşi bine caligrafiată, ori miniştrii săi vor trebui înlocuiţi cât mai repede cu specialişti autentici, cu tehnocraţi. Vor fi aceştia doar militari de la Apărare, din Interne sau de la servicii ? Poate Nicolae Ciucă va mai fi prim-ministru în 2024, dar majoritatea miniştrilor săi vor fi fost înlocuiţi. Întrebarea e dacă partidele care compun azi coaliţia vor mai exista în 2024. Cei care deplâng decăderea sau chiar dispariţia politicului trebuie să fie totuşi de acord că oamenii noştri politici nu prea sunt oameni politici, ci doar nişte interfeţe palide, nişte interpuşi.

Prin aducerea generalului Nicolae Ciucă la Palatul Victoria, o forţă importantă, discretă, probabil partenerii noştri militari şi economici, SUA şi Germania, încearcă impunerea unui „pass politic” la frontierele estice ale UE şi ale NATO. Noul prim-ministru Nicolae Ciucă a promis şi impunerea unui pass sanitar, declaraţie prin care şi-a alienat deja o bună parte a populaţiei. Va trece şi la vaccinarea obligatorie, militară a întregii populaţii ? Cert e că statutul de colonie al României se oficializează.

 


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

OPINIE. Petru Romoşan: Scenarii aproape militare

Publicat

Deşi nu a fost încă nominalizat de preşedinte a doua oară pentru postul de prim-ministru, generalul Nicolae Ciucă conduce pentru PNL negocierile cu PSD şi UDMR. Şi, deşi PNL poate renunţa în zilele următoare la negocierile cu PSD, întorcându-se la USR, posibila instalare a generalului Ciucă la Palatul Victoria merită analizată pe larg. Pentru că această instalare are toate şansele să reuşească într-un fel sau altul până la urmă. Dacă SUA o cer, Iohannis şi factorul intern nu se mai pot opune.

Odată cu instalarea probabilă la Palatul Victoria a generalului cu patru stele Nicolae Ciucă, fost şef al Statului Major al Apărării, membru PNL doar din 2020, inconsistenta, corupta, detestata democraţie românească, ea însăşi sub acoperire de la început şi până, posibil, săptămâna viitoare (vechea şi noua Securitate), pare să-şi dea obştescul sfârşit. Nimeni nu protestează. Nimeni nu pare să regrete dispariţia aşa-zisei democraţii româneşti în care, de altfel, prea puţini mai credeau. Doar cei plătiţi pentru asta. Nicolae Ciucă pare să fie perfect convenabil pentru toate marionetele din partide. Toţi politicienii sunt doar cu ochiul la slănină, la ciolanul european PNRR. Democratic. Iar armata e mai tare decât Securitatea, cum s-a văzut şi în 1990. Cu atât mai mult cu cât armata de azi e în parteneriat cu SUA şi e integrată în NATO.

Destui naivi patetici au cerut în gura mare o dictatură militară, „pentru că altfel nu se mai poate”. Iată, există bune şanse să aibă dictatura lor militară, dar ceilalţi, majoritatea, care încă mai sperau la renaşterea, dezvoltarea civilă a României, ce vină au ? Partitocraţia, total inconştientă, se apropie de un binemeritat sfârşit. „Statul profund”, mai ales Securitatea şi birocraţia imuabilă, pierde puterea în România ? Aşa se pare. Ultimul luptător pentru democraţia Securităţii pare să fie multhulitul Florin Cîţu. Prin nesfârşite fente şi încurcături. Ştie el lucruri pe care nu le poate spune ? Oricum, noi tot nu am aflat cine i-a plătit studiile prelungite în SUA, sponsori care pot să fie aceiaşi cu cei care l-au făcut senator, ministru de Finanţe şi prim-ministru. Dar acesta e nivelul presei de investigaţie de la noi.

Deşi nu se vorbeşte decât în glume groase („Ciucă al nostru !”, „Nick, Nick Ciucă”), toată lumea pare să fie la curent şi să accepte că Nicolae Ciucă nu ar putea ajunge prim-ministru fără situaţia de pre-război din Ucraina şi de la Marea Neagră, fără conflictul americano-rus de la frontierele noastre. Foarte probabil, fără SUA şi NATO, Nicolae Ciucă nu ar fi ajuns nici şef al Statului Major al Apărării şi nici ministru al Apărării.

Istoria e marea sursă de învăţăminte pentru prezent şi pentru viitor. Într-un articol anterior, am încercat să amintesc că în ultima sută de ani, deci inclusiv în comunism, singurele momente în care generalii au devenit prim-miniştri în România s-au situat în preajma celor două războaie mondiale. Astfel, după primul război mondial i-am avut prim-miniştri pe generalii Alexandru Averescu (1918, 1920-1921 şi 1926-1927), Constantin Coandă (1918) şi Arthur Văitoianu (1919). După cel de-al doilea război mondial i-am avut prim-miniştri pe generalii Constantin Sănătescu (1944) şi Nicolae Rădescu (1944-1945). Înainte de intrarea României în război i-am avut prim-miniştri pe generalul Gheorghe Argeşanu (în 1939, doar pentru şapte zile, asasinat ulterior de legionari în 1940 la Jilava) şi pe mareşalul Ion Antonescu, care a decis, sub presiune germană, participarea la războiul cu Rusia.

Cum posibila comparaţie a lui Nicolae Ciucă cu mareşalul Ion Antonescu, posibilă doar în cazul unui război cu Rusia, a deranjat câţiva dintre mulţii admiratori ai mareşalului, ne gândim să propunem o altă comparaţie, ce e drept, mult mai hazardată. Poate deveni generalul Nicolae Ciucă un Augusto Pinochet la Marea Neagră ? Cei care nu cunosc istoria lui Pinochet se pot duce pe Wikipedia (pagina oficială), unde au, dintr-o ochire, informaţiile de bază. Augusto Pinochet a fost şi el un protejat al SUA.

Dictatura lui Augusto Pinochet este marcată de multiple violări ale drepturilor omului (peste 3 200 de morţi, 38 000 de torturaţi, zeci de mii de disidenţi arestaţi, un milion de chilieni s-au exilat, dintre care 40 000 au fost exilaţi politic) […]. Partizanii chilieni ai lui Pinochet consideră, dimpotrivă, că el a salvat ţara, împiedicând-o să adopte comunismul” (Wikipedia). Augusto Pinochet, comandant-şef al armatei chiliene, şi generalii săi au fost sprijiniţi de SUA, de Richard Nixon, de Henry Kissinger, de Nelson Rockefeller, de CIA (directori Richard Helms şi William Colby). Nicolae Ciucă ar ajunge la putere după o criză politică artificială prelungită. Pinochet a ajuns la putere în urma unei lovituri de stat dată împotriva preşedintelui socialist, ales democratic, Salvador Allende şi a rămas la putere 17 ani. Chile a devenit un „partener strategic” al SUA în care s-au aplicat teoriile ultraliberale ale lui Milton Friedman şi ale Şcolii de la Chicago (vezi pagina oficială Augusto Pinochet).

Prima nominalizare pentru postul de prim-ministru a lui Nicolae Ciucă a fost legată de vizita la Bucureşti a lui Austin J. Lloyd, şeful Pentagonului, după ce acesta vizitase Georgia şi Ucraina, cărora le-a promis o posibilă integrare în NATO. Anterior, Nicolae Ciucă s-a mai antrenat ca prim-ministru interimar. Situaţia de la estul României şi de la Marea Neagră s-a înrăutăţit sensibil în ultima lună. S-a mai adăugat şi conflictul la graniţa dintre Belarus, Polonia şi ţările baltice. Va deveni prim-ministrul Nicolae Ciucă comandantul garnizoanei România ca proxy în disputa dintre SUA şi Rusia ?

Ucraina, burduşită cu armament occidental, cu o conducere discutabilă, impusă a actorului-preşedinte şi cu trupe ucronazi foarte active în estul ţării, se apropie de o catastrofă economică. Nu e deloc clar cum va trece iarna. Falimentul ţării îi poate împinge pe conducătorii ei la hotărâri periculoase. Cu atât mai mult cu cât se ştiu susţinuţi chiar de NATO, prin România şi Polonia. Un prim-ministru general la Bucureşti, fost şef al Marelui Stat Major şi fost ministru al Apărării, e un semn foarte îngrijorător.

Oricând, viitorul posibil prim-ministru, generalul Nicolae Ciucă, posibil mareşal, va putea fi reactivat şi îşi va recupera uniforma militară cu vipuşcă roşie. Iar actualul preşedinte, Klaus Iohannis, devenit complet inutil, va putea fi înlocuit cu, de exemplu, regina Margareta, care e încă destul de tânără. Civilii din guvern pot fi înlocuiţi cu militari un-doi. Partidele actuale pot fi puse între paranteze pentru vreo 10-15 ani. Cum s-a întâmplat şi în Chile. Le va plânge cineva ?

Ideea unui prim-ministru prin rotaţie e de un comic prodigios. Cum se va pune în aplicare ? Va mai fi valabilă şi peste câteva luni această şmecherie ? Evident că nu. Mai e şi preşedintele în joc, pe lângă partidele compuse în întregime din nişte Pinocchio care ar trebui să meargă în această „combinazione”. Dar toate partidele ştiu că doar ce-i în mână nu-i minciună. În politică, promisiunile nu-i angajează decât pe cei care cred în ele (Charles Pasqua dixit). Deocamdată, singura speranţă la vreo „democraţie” în dauna unei „dictaturi militare” stă în marele social-democrat Marcel Ciolacu, care şi el s-ar vrea prim-ministru. Dar PNL îi poate lăsa pe cei din PSD cu buza umflată, întorcându-se la dragostea dintâi, USR. Cel care desemnează prim-ministrul e încă preşedintele.

Chiar dacă aliatul şi protectorul nostru SUA are nevoie de un război foarte vizibil, fie şi prin proxies, prin intermediari, din motive interne şi de menţinere a hegemoniei mondiale, România nu se mai poate angaja într-un război împotriva Rusiei. Vecinătatea apropiată şi istoria ne-o interzic categoric. Ucraina, Polonia, ţările baltice, sub bagheta SUA, par, în schimb, mult mai decise să „elibereze” Ucraina de est, Donbas-ul, şi Crimeea şi să-şi astâmpere dorul de răzbunare împotriva Rusiei. Pentru România e exclusă o asemenea opţiune. Noi am pierdut un mare război cu Rusia (alături de Hitler), iar Ucraina are astăzi în componenţă teritorii româneşti. O butaforie de democraţie aşa cum am avut până acum, chiar cu un Marcel Ciolacu sau un Florin Cîţu prim-ministru, e, oricum, preferabilă unei dictaturi militare, care ne-ar băga într-un război.

Petru Romoşan

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE Dragoș Damian: România nu a făcut nici cel mai mic efort să stăvilească munca la negru și evaziunea fiscală

Publicat

De

Directorul general al producătorului de medicamente Terapia Cluj-Napoca, Dragoș Damian, reclamă situația gravă din economie și faptul că România nu a făcut nici cel mai mic efort să stăvilească munca la negru și evaziunea fiscală.
Redăm textul integral al lui Dragoș Damian:
”Domnule Prim-Ministru, dupa ce sunteti ales, va aduc cheile de la fabrica. Va rog s-o conduceti Dumneavoastra, ca eu nu mai stiu cum, la inflatie de aproape 10%, lipsa de personal calificat, penurie de materii prime, utilitati mai scumpe cu 300% si mai nou, cu spectrul cotei progresive.
Romania nu a facut nici cel mai mic efort sa stavileasca munca la negru si evaziunea fiscala, faptul ca nu se mai vorbeste despre ele din cauza pandemiei nu inseamna ca nu exista, sau ca nu au capatat forme creative, post-pandemie. Si pentru ca cele doua crime fiscale care duc la pierderea de venituri nu pot fi pedepsite se reintroduce tema cotei progresive, ne ducem sa luam si mai mult de la cei de la care luam si pana acum.
1. Azi vara, zilnic, cel putin 500 mii de romani, in concediile din tara, au platit la negru aproximativ 100 lei in fiecare zi (cazare, mancare, distractii). Asta inseamna, pentru 90 de zile de vacanta, sume nefiscalizate de 4,5 miliarde de lei;
2. Piata neagra a medicamentelor “antivirale” din valul 4 atinge din unele estimari, 100 milioane de lei – nu vorbim aici numai de contrabanda si venituri nefiscalizate, ci de un pericol real pentru sanatatea oamenilor. Iar canalele de contrabanda s-au solidificat in eventualitatea valului 5;
3. Sunt date care arata ca cel putin 50% din cei 1,5 milioane de romani platiti cu salariul minim primesc bani “la gri” de la angajator sau mai au inca un job platit, bineinteles, “la negru”. Greu de calculat sumele nefiscalizate care sunt in miscare, la 1000 de lei pe luna ajungem la 9 miliarde de lei / an. Si repet aici ceea ce am mai notat, cu 11% cresterea salariului minim nu se acopera nici macar inflatia cumulata din ultimii 3 ani, astfel incat ramane deschisa invitatia la munca la negru sau gri.

Marea evaziune, cu sprijin politic

Cele descrise mai sus se incadreaza la “mica evaziune” si la munca la negru “acceptabila”. Marea evaziune se face cu sprijinul celor care chiar au competente de control si desigur, al paravanelor afacerilor politice.
Asadar, stimati directori de fabrici, cati mai sunteti, nu va mai puneti sperante, nu sunteti vazuti ca si active strategice pentru dezvoltare sustenabila, ci ca sursa de si mai multe venituri la buget. O sa aveti si mai multe inspectii de la autoritati care sa vada ce virgule lipsesc din rapoartele depuse si care va vor amenda pentru abateri inchipuite. Pentru ca, desigur, este mai usor sa gasesti chichite la o companie cu o mie de angajati si o cifra de afaceri de 100 milioane de lei.
Sa recapitulam.
– Criza enorma de forta de munca calificata. Investitiile companiilor in invatamant dual sau in calificarea studentilor sunt bani aruncati, absolventii vor fi absorbiti de joburi mult mai bine platite, in strainatate;
– Obligatia multor operatori industriali de a creste salariile cel putin cu echivalentul inflatiei, deci aproximativ 10%;
– Costurile cu utilitatile vor creste pana la 30% din totalul costurilor de productie, total impotriva normelor industriei, care au ca standard sub 20%;
– Costurile cu materiile prime si materialele (care vin, desigur, din import) au crescut de 3-4 ori. Dar nu asta este problema cea mai mare cat lipsa disponibilitatii lor si timpul lung de transport din Asia, care fac ca multe fabrici sa inchida temporar productia sau sa dea termene de livrare de peste 6 luni.

PNRR, cu muncitori asiatici

La asta adaugam si cota progresiva, introducerea ei fiind nu o chestiune de “daca” ci mai degraba de “cand”.
Nu este nimic nou cand spun ca politicienii nu dau doi bani pe nevoia strategica de a avea o industrie de manufactura puternica, indiferent de capital – iar acum cu atat mai putin le pasa, toti ochii sunt atintiti pe PNRR, care va fi executat cu materiale din import si muncitori asiatici.
Cand se termina de construit infrastructura din transport si sanatate finantata prin PNRR, in 2026, Romania va fi unde trebuia sa fie deja inca din 2015. Restul UE va fi in 2026”.
Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE Petru Romoșan: Sfârşitul „gripei”, începutul colapsului economic

Publicat

De

În martie 2020, când, după Wuhan (China), în lumea occidentală, în Italia, în Franţa, în UE, în SUA şi aproape pe toată planeta a început sarabanda restricţiilor, a măştilor (mascarada), a lockdown-urilor, se anticipa că toate aceste măsuri, mai mult, mai puţin sau chiar deloc sanitare, vor avea nişte costuri economice insuportabile. În Europa, doar Suedia a adoptat imunizarea colectivă naturală, aşa cum aparent se procedează cu toate gripele. Acum, în noiembrie 2021, odată cu un presupus al patrulea val (n-o fi cumva gripa sezonieră ?), după epopeea vaccinurilor care nu şi-au demonstrat eficacitatea, criza economică mondială îşi arată colţii de peste tot.

În cei aproape doi ani de „pandemie”, politicienii de pretutindeni s-au supus fără prea multe dureri de cap şi mustrări de conştiinţă „recomandărilor” Big Pharma, ale OMS-ului, ale laboratoarelor, producătorilor şi vânzătorilor de vaccinuri, de tratamente scumpe dovedite ineficiente sau chiar periculoase (pentru rinichi, de pildă, cum e Remdesivir, după analiza profesorului din Marsilia Didier Raoult şi după multe studii).

Universitarii din medicină, medicii sponsorizaţi, plătiţi în cadrul programelor de vaccinare aproape obligatorie au devenit, jenant, propagandişti fanatici, ipocrit voluntari. Depistarea bolii şi tratarea bolnavilor, sarcini dintotdeauna ale doctorilor în orice situaţie, au devenit oarecum secundare, o corvoadă, de multe ori tratamentul a fost chiar împiedicat. Împărţirea populaţiei în „buni” (vaccinaţii) şi „răi” (nevaccinaţii) este şi va fi imputată politicienilor, medicilor, dar şi sponsorilor lor, vânzătorii de vaccinuri. În schimb, vânzătorii de vaccinuri, proprietarii firmelor Pfizer, Moderna, Johnson & Johnson etc., stau pitiţi în anonimatul marilor fonduri de investiţii ca Blackrock şi Vanguard. Chiar şi aşa, vaccinurile nu au împiedicat răspândirea şi perpetuarea bolii.

Politicienii, politrucii din medicină, „consiliile şi comitetele ştiinţifice” nu vor renunţa uşor la „pandemia” lor. Şi cu atât mai puţin marii producători de vaccinuri şi tratamente scumpe. Vor anunţa al cinciclea, al şaselea, al zecelea val. Pentru că odată cu sfârşitul mascaradei vor începe procesele. În Franţa, Italia, Germania, SUA aceste procese legate de pandemie au început deja. În România mai puţin, deşi câteva Curţi şi Curţi de Apel au dat decizii foarte curajoase ca răspuns la contestaţii punctuale.

Dar ce se întâmplă în economie ? Michel-Édouard Leclerc (supermarketurile Leclerc), ales în 2021 „patronul preferat al francezilor” după un clasament al revistei Forbes, atrage foarte îngrijorat atenţia asupra scumpirilor în curs : „Eu anticipez o altă creştere (a preţurilor – n.n.) decât cea anunţată de Institutul de Statistică (5 %), suntem la 2,5 % în Franţa, spun ei, dar suntem la 5,5 % în Spania, la 5,4 % în Germania, la 5 % în Statele Unite… În alimentaţie, pastele făinoase, uleiul, cafeaua şi cacaua, la fel ca produsele nealimentare, bricolajul, cuptoarele de bucătărie, hi-fi-ul, combinele muzicale şi aparatura stereo vor impacta Crăciunul !!!” (declaraţie la BFMTV, 8.11.2021). Şi patronul Leclerc insistă : „Vom avea o mare creştere a preţurilor începând din această lună la toate Articolele şi în toate Magazinele tuturor Firmelor ! Iar asta îi va lovi pe cei mai Săraci la Crăciun !” (crashdebug.fr, 9.11.2021).

Dar în România ? Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, scrie pe contul său de Facebook la 12 noiembrie 2021 : „Leul îşi pierde din valoare văzând cu ochii. Într-o singură lună rata inflaţiei a sărit de la 6,3 % la 7,9 %. Avem cea mai mare creştere de preţuri de la criza financiară (din 2008 – n.n.) încoace. Absolut toate produsele din coşul de consum s-au scumpit. Mai grav, ieri a ieşit şi raportul BNR asupra inflaţiei şi toate indicaţiile sunt că vor creşte mai mult (preţurile – n.n.).”

Încă din septembrie 2021, Bursele mondiale au văzut mai multe zile în roşu, în aşteptarea falimentului gigantului imobiliar chinez Evergrande. Falimentul a fost încă o dată evitat la începutul lui noiembrie, dar Evergrande nu e singurul grup imobiliar îndatorat fără ieşire (300 de miliarde de dolari). Primele zece mari firme de construcţii, de imobiliare din China acumulează datorii de peste 1 700 de miliarde de dolari. După o informaţie furnizată de Bloomberg, Evergrande, China Fortune Land Development, China Aoyuan Group şi Youzhou Group Holdings ar putea pierde peste 70 % din valoare („China blinks : As contagion from property sector crash spreads, regulators set to ease bond rules”, zerohedge.com, 10.11.2021).

Economistul François Lenglet (autorul celebrei cărţi „La Crise des années 30 est devant nous”, apărută în iunie 2008) scria în septembrie 2021, anticipând şi de această dată : „Criza financiară Evergrande a făcut să scadă Bursele din toată lumea în această săptămână. Pentru că ne temem de o prăbuşire a sectorului imobiliar care, prin contagiune, ar fragiliza Finanţa mondială […]. Acest faliment anunţă sfârşitul miracolului economic chinez şi a hipercreşterii pe care a cunoscut-o China de aproape 40 de ani. Căci acest miracol nu era, de fapt, decât cel mai mare boom imobiliar din istorie, cauzat de cel mai mare exod rural din istorie. Sute de milioane de ţărani şi-au părăsit satele începând din anii ’80 ca să vină la muncă în oraşe, mai ales în vederea exporturilor. A trebuit să li se construiască locuinţe, drumuri, şcoli, restaurante, magazine. Creşterea economică a Chinei se sprijinea pe soluţia exporturilor, dar şi pe, mai ales, miliarde de metri cubi de beton turnaţi pe coasta estică a ţării pentru a construi megalopoluri. Ca de obicei, au existat şi excese, declanşate de creşterea considerabilă a preţurilor terenurilor. O nebunie a construcţiei. Există azi atâtea locuinţe goale încât am putea adăposti în ele 90 de milioane de persoane suplimentare – adică mult mai mult decât toată populaţia Franţei” („La faillite d’Evergrande sonne comme la fin du miracle économique chinois”, rtl.fr, 23.09.2021).

Bursele occidentale au atins înălţimi ameţiotare în plină criză Covid. Prăbuşirea lor (crash) e doar o chestiune de timp. Banii fără acoperire lansaţi pe pieţe de FED şi de BCE sunt explicaţia principală a nivelului atins de Bursele din zona de influenţă americană. Anterioara criză, cea din 2008, a fost declanşată de imobiliarele din SUA. Criza care se anunţă poate veni dintr-o combinare a imobiliarelor din China cu căderea Burselor occidentale, cele americane mai ales, şi a băncilor din spatele imobiliarelor şi a Burselor chineze şi americane.

Simultan cu pandemia Covid, confruntarea militară dintre cele două blocuri de azi – SUA şi Occidentul european, Japonia şi Coreea de Sud, pe de o parte, şi puterile asiatice China, Rusia, Iranul, pe de altă parte –, ameninţările cu războiul se fac din ce în ce mai des auzite. Ucraina şi Marea Neagră, mai recent conflictul Belarus-Polonia, conflictul îngheţat Israel-Iran, neînţelegerile americano-chineze privind Marea Chinei de Sud, Taiwanul disputat de China contra SUA şi Japonia au devenit puncte periculoase pe hartă. Colapsul economic va da startul unui război sau, dimpotrivă, războiul într-unul dintre aceste puncte fierbinţi va declanşa colapsul economic ?

Pe tabla de şah mondială piesele se mişcă rapid şi imprevizibil. Turcia, de exemplu, joacă ba cu NATO (dronele pentru Ucraina), ba cu Rusia sau cu UE (migranţii din Belarus veniţi cu avionul din Turcia). Fără să ştim cum va evolua partida de şah dintre cele două blocuri, rezultatul e totuşi unul previzibil : dezastrul economic pentru toţi jucătorii. Fundalul crizei Covid accelerează nenorocirea.

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE: În pat cu Ciuma Roșie

Publicat

Mai am prieteni liberali. Cu bunici care și-au băut cafeaua cu Brătienii. Întreprinzători, antreprenori, după 1990, care nu au făcut niciodată afaceri cu statul și s-au dezvoltat prin propriile forțe și bazându-se pe propriul creier.

După Revoluție au intrat, firesc, în PNL, au votat CDR, pentru că nu aveau alternativă.

Cel mai drag citat al lor era din Țuțea, ”Cu stânga nici cruce nu  poți să îți faci”.

Din 90 încoace, au lipit afișe pentru PNL, s-au îmbrâncit cu FSN-iștii, apoi PDSR-iștii sau pesediștii, cum s-or fi numind de-a lungul timpului, dar ei au rămas liberali până în măduva oaselor.

Oameni de dreapta, cu credință în Dumnezeu și în valorile democrației autentice, nu originale.

Nu erau, toți, îngeri, să ne înțelegem, dar majoritatea covârșitoare chiar erau liberali adevărați.

I-am văzut la toate alegerile, i-am văzut după, plângând în pumni, uneori, de ciudă și neputință, când vedeau cum PSD mima cu fostul PNA că luptă împotriva corupției, cum, ulterior, măcelărea legile justiției, au făcut nopți albe în stradă contestând OUG nr. 13, au fost gazați de 10 august la București.

Au scandat ”PSD – Ciuma Roșie” până au răgușit.

PSD era Adversarul politic, cu A mare Până și copiii știau asta.

Mulți au făcut un pas în spate, în urma derapajului numit USL, alianța PNL cu PSD din 2011. Nu au înțeles niciodată compromisul politic dincolo de principii.

Au revenit, ulterior, și au activat în partid, după care a venit fuziunea cu PDL, după ideea conform căreia ”unirea face puterea”, pentru că aveau  același adversar politic – PSD.

Să ne înțelegem, nu toți erau îngeri. Unii au fost aleși în funcții și le-a mers bine, lor și familiilor lor, și le va merge bine zece generații de acum încolo.

Alții au rămas în partid de dragul PNL, al numelui și al tradiției.

I-am întrebat dacă le-a convenit decizia de anul trecut, de racolare cu toptanul a primarilor și parlamentarilor PSD, mai ales în Cluj, dacă s-au împotrivit, măcar de formă.

Au plecat capul, rușinați, fără să răspundă.

I-am întrebat, înainte de Congresul PNL din 25 septembrie și mai ales după, dacă le convine situația, dacă sunt mulțumiți de cum s-a votat, dacă au fost alegeri corecte și dacă Florin Cîțu a fost ales pe bune și este liderul providențial, ”viitorul României și al PNL”, după cum îl prezenta Emil Boc.

Au plecat capul, rușinați, fără să răspundă.

I-am întrebat acum dacă sunt de acord cu alianța cu PSD, cu guvernarea alături de PSD, de ”Ciuma Roșie”.

La fel, au plecat capul, rușinați, fără să răspundă.

Unii se gândesc serios să plece, după 30 de ani de PNL, și să se alăture lui Ludovic Orban în noua construcție politică. Nu că Orban ar fi mai breaz, că doar el a girat racolarea de pesediști, dar, totuși, guvernarea cu social-democrații parcă e prea mult.

Am prieteni și liberali pe stil nou, foști portocalii, PDL-iști, oameni mulți care au lucrat și lucrează la stat, deoarece făceau parte din ”partidul primarilor”.

I-am întrebat, la fel, dacă le convine direcția spre care se îndreaptă PNL, de viitoarea alianță la guvernare alături de PSD, considerat de însuși președintele Florin Cîțu în urmă cu nici două luni ”un partid toxic”.

Le-am reamintit în caz că au uitat atât de repede: “Cât sunt eu preşedinte al Partidului Naţional Liberal, nu vom face alianţă cu PSD. Ne delimităm de acest partid toxic, care a făcut rău românilor. Îl ţinem în opoziţie acum, dar şi după 2024”.

Au scos un zâmbet atotștiutor și mi-au explicat că totul se rezumă la bani, iar când îi împarți, ideologia nu înseamnă nimic. Sunt miliarde de euro care vin, trebuie să își ia fiecare partea leului. Prin contracte de investiții pe proiecte, comisioane, firme de consultanță, firme care execută lucrări.

Plus că vor rezolva și cu Justiția, Jandarmeria și Poliția să le execute orbește ordinele, astfel că vor putea să își vadă liniștiți de treabă.

Cu USR nu s-a putut, cu PSD va merge mașinăria ca unsă.

I-am întrebat dacă nu le e rușine, totuși, după ce au obținut voturile românilor la alegeri tocmai pentru discursul anti-PSD, să bată palma tocmai cu mult hulitul Pee See Deee.

S-au uitat la mine de parcă eram picat din Lună. Ce nu am înțeles din prima? Banii nu au miros.

cr

”O să inundăm România cu justificarea interesului national, a nevoii de a scoate urgent țara din crizele cu care se confruntă, vom repeta la nesfârșit necesitatea reformelor pentru țară pe care nu le putem face decât împreună cu forțele politice responsabile. Săptămâna viitoare vor scoate Dîncu și Pieleanu un sondaj care va evidenția faptul că 75% dintre români sunt de acord cu o guvernare PNL-PSD”, mi-au spus.

Am și prieteni PSD-ști. Și ei sunt oameni. Mulți chiar de treabă, bine intenționați. Și care acum se bucură, sunt chiar euforici, că PSD ajunge la butoane mult înainte de termen. După coaliția de anul trecut cu USR își pierduseră speranța că vor guverna înainte de 2024.

Ei recunosc că o alianță cu PNL nu e de lepădat câtă vreme e una win-win. Pentru ei.

 

***             ***                      ***

De la Clopot se auzeau scandări, estompate, la început, de geamurile termopan de la sediile PNL și PSD, după care crescură în intensitate.

”PSD-PNL, aceeași mizerie…”.

Trei ani, până la alegerile din 2024, vor trece cumva.

 

 

 

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate