Connect with us

Editorial Opinii

OPINIE. Marius Călin Cherecheş: Comunicarea este over-rated?

Publicat


În anii ‘90 am învățat despre “sinergia faptelor” și acum discutăm foarte mult despre „comunicare”, după ce am discutat despre „implementare”, „anvelopă bugetară” etc. Nu sunt convins că avem o înțelegere corectă a termenului. Aproape orice politician sau decident public este judecat în funcție de capacitatea de a fi bun comunicator. Fără îndoială, capacitatea de a fi un bun comunicator este extrem de importantă pentru cineva care are o agendă publică și dorește să promoveze proiecte de legi sau programe politice. Cu cât acestea sunt mai bine înțelese și eventual acceptate de public, cu atât mai ușor vor fi implementate, urmate și respectate.

Ce te faci când publicul nu este capabil să te înțeleagă sau nu dorește să te înțeleagă?

De la începutul pandemiei avem o falie în societate – specialiștii care încearcă să găsească soluții medicale pentru controlul pandemiei și, la extrema cealaltă, grupări care caută și găsesc tot felul de argumente împotriva soluțiilor medicale propuse. Grupul “contra” este mai vocal și folosește orice pseudo-argument pentru ca să câștige puncte. Evident, mai există și marea masă a populației aflată la mijloc, dar afectată profund de rezultatul disputei dintre cele două grupuri vocale. Așa este și în alte țări- nu este o problemă specifică României.

Deoarece grupul “contra” este mai vocal, politicienii tind să-și dorească să-i mulțumească și să adreseze problemele acestora în mod prioritar. Grupul specialiștilor este mai discret și detaliile pe care le-ar comunica sunt oricum foarte complicate, așa că sunt băgați în seamă doar atunci când trebuie să explice vreo catastrofă. Chiar și atunci, lumea se plictisește după 2-3 minute de ascultat detalii tehnice. Suntem în valul 3 al pandemiei.

De la 1 ianuarie 2021 au murit 10.033 oameni din cauza Covid19,

cu o medie de 95.6 morți zilnic, în cele 105 zile scurse din acest an (sursa: Our world in data https://ourworldindata.org/covid-vaccinations) . Cifra este foarte mare și cumva a trecut în planul 6-7 al discuției publice. Marea temă a politicienilor este să mulțumească grupul “contra” restricțiilor si să evite cu orice preț cuvântul “carantină”. Se discută intens despre nevoia de a ține economia deschisă și funcțională, whatever that means.

Mi-a atras atenția și o știre recentă conform căreia Comisia Europeană ar fi aprobat pachetul de ajutor pentru sectorul HORECA în valoare de 500 milioane Euro (sursa Ziarul Financiar https://www.zf.ro/imm/ajutor-european-pentru-afacerile-romanesti-ce-a-aprobat-o-schema-de-20042778). Drept este că nu am înțeles de ce a fost nevoie de aproape 5 luni pentru această mișcare după ce OUG 224 prin care se făcea această alocare a fost aprobată în 4 decembrie 2020 și publicată în 31 decembrie 2020 (surse TrendsHRB: https://www.trendshrb.ro/actual/500-milioane-euro-pentru-industria-ospitalitatii-guvernul-a-aprobat-schema-de-ajutor-de-stat/ si ANAF: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OUG_224_2020.pdf) . Între timp au murit peste 10.000 oameni de Covid19, HORECA este tot în faliment și populația este tot nemulțumită de măsurile restrictive “dure”.

Îmi pun întrebarea următoare: dacă 10% din cei care au murit ar fi putut fi în viață în cazul unor măsuri restrictive mai dure, ar fi meritat? Și vin și cu a doua întrebare: dacă am fi putut aloca cei 500 milioane Euro mai devreme cu 3 luni și am fi putut aplica măsuri de restricționare mai dure, am fi putut salva măcar 1.000 de vieți?

Comunicarea este foarte importantă și este esențială

pentru o guvernare eficientă. Dar guvernarea în sine trebuie să fie eficientă ca să avem ce comunica, în primul rând. Altfel se cheamă demagogie. Nu cumva diferența de 1.000 de vieți ar fi fost un obiectiv mai corect? Nu cumva era mai bine să ascultam de gruparea de medici și specialiști care ne spun de atâta vreme că suntem prea relaxați în felul în care tratăm riscurile de transmitere a infecției? Și, abia apoi, să ne concentrăm pe comunicare! Sau, cu alte cuvinte, în loc să comunicăm ce vrea publicul să audă, am putea să vedem care sunt măsurile cu adevărat valoroase și să găsim soluții să le comunicăm, cu riscul ca publicul să nu le placă?

Un eveniment tragic de felul Colectiv a atras extraordinar de multă emoție și solidaritate. Noi am avut 105 x Colectiv în 105 zile de la începutul acestui an judecând prin prisma numărului celor decedați și am sentimentul că aceste cifre au trecut pe lângă noi și nu ne-au mișcat deloc.

*Marius Călin Cherecheş este farmacist, cu peste 25 ani experiență în industria farmaceutică. A absolvit Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Tg. Mureș în 1996 și de atunci a lucrat în industria farmaceutică pe aproape toate palierele – producție, distribuție de medicamente, farmacii sau dezvoltare internațională. A lucrat pentru firme prestigioase cum ar fi Pharmatech (Sandoz), Terapia, Pharmafarm sau Ozone Laboratories. În 2010 a fondat o rețea regională de farmacii (Ecofarmacia) care a fost cumpărată de Help Net (Phoenix Group) în 2020. În 2019 a obținut titlul de doctor în farmacie la UMF Iuliu Hațieganu Cluj Napoca.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate