OPINIE. Marius ACIU – Vocea capacului de CANAL (pamflet)

Salut! Eu sunt capacul de canal din stația de autobus de lângă teatru. Da, ăla cu zăbrele, călcat de toate roțile din oraș. Mă știți doar, ați trecut de atâtea ori peste mine. Dacă nu mă vedeți nu înseamnă că nu exist. Precis îmi auziți glasul. Tac-tac, tac-tac… În fiecare zi, în fiecare ceas, la fiecare minut. De fapt, nu-mi tace gura decât noaptea, dar nici atunci de tot.

Cred că v-ați obișnuit cu mine de atâta amar de vreme din moment ce nu mă băgați în seamă, oricât de mult încerc să ies în evidență. Tac-tac, tac-tac… Hei, sunt eu, cel cu zăbrele de scurgere! Da, ăla micu’ din mijlocul drumului. Oamenii din stație nu se uită la mine pentru că sunt cu ochii-n telefoane, dar știu că m-aud. La un moment dat s-ar putea chiar să întorc 4 scaune cu tac-tac-ul meu! Poate n-or fi alea de care țin anumiți domni, alea sunt greu de întors. Și pe ei oricum nu-i afectează tac-tac-ul…

Dar stai! Ce se-aude? Un alt tac-tac… De dincolo de teatru. Și totuși, există Dumnezeu! Nu sunt singur. Poate punem de-un duet. Sunt convins că mai am frați în oraș. Poate vor încerca la un moment dat să ne reducă la tăcere, dar nu acum și cred că nici prea degrabă. Tac-tac-ul meu se aude de câțiva ani și nimeni n-a făcut nimic.

Capacelor mari și rotunde le-au băgat pumnul în gură, mă rog, garnitura de cauciuc. Acum nu se mai aud. Am rămas noi ăștia micii, cu zăbrele, care mai avem și scurgeri uneori, să ducem mai departe tradiția tac-tac-ului. Pentru noi nu cred c-au găsit soluția încă. Să le spunem c-ar putea să ne reducă la tăcere și pe noi cu o garnitură de cauciuc? Mai bine nu… Dacă nu-și dau ei singuri seama înseamnă că sunt mai proști decât o gură de canal.

Marius ACIU