Istoria este marcată de simboluri și simbolistică. Să ne gândim la viața noastră. De la zilele de naștere, la întâlniri, sărbători și multe altele. Așa este și în diplomație și în relațiile internaționale. Întâlnirea de la Geneva, dintre Joe Biden și Vladimir Putin are simbolistica sa. Mai bine-zis simbolisticile sale, dacă se poate spune așa. Unele din ele au și fost surprinse, pasager, de numeroșii jurnaliști și analiști care și-au îndreptat privirile spre Geneva. Dincolo de ceea ce s-a spus, aceste simboluri sunt mai profunde și cu trimiteri în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, dar și în istoria viitorului (Jacques Attali).

Elveția, țara vocației pașnice

Geneva este un oraș din Elveția. Cine nu a auzit de această mică țară mare. Mică prin dimensiune, dar mare prin istoria sa îndelungată, puterea ei bancară și prin filosofia politicii sale pacifiste. A avut și  marea șansă istorică să-i fie acceptată și recunoscută importanța și neutralitatea statală.

Încă din antichitate și evul mediu, locuitorii din zonele alpine ale Europei au știut să traverseze timpurile, mai mult sau mai puțin faste. Au manevrat între marile puteri vecine  și s-au organizat sub forma unor „cantoane”, la început forestiere, iar mai apoi agro și zoomontane.

Treptat s-au dezvoltat relații și solidarități comerciale și monetare, care au asigurat evoluțiile economice și politice de mai târziu. Este de menționat că aceste solidarități, deși  marcate de Reforma religioasă a lui  Ulrich Zwingli (1484-1531), au reușit să-și regăsească echilibrele religioase, politice, instituționale și economice. După războiul de Treizeci de Anii (1618-1648), Elveția a devenit independentă și neutră, statut pe care și l-a păstrat până în 1798, când a fost cucerită de francezi și transformată în Republica Helvetică.

Cantoanele au fost desființate, însă după Congresul de la Viena (1815) s-a revenit la vechiul statut. De atunci și până astăzi, războiul nu a mai fost prezent pe pământul elvețian, iar țara cantoanelor a primit recunoașterea independenței și neutralității perpetuee. Nimeni nu a mai încălcat acest statut, nici în timpul celor două războaie mondiale, nici după aceea. S-a păstrat echilibrul între elvețienii celor trei limbi: franceză, germană și italiană. Un exemplu pentru toți cei care vorbesc de asperitățile interetnice, din alte spații geografice.

Stabilitatea a asigurat prosperitatea economică și mai ales bancară. În perioada antebelică, la Geneva s-au pus bazele Mișcării Internaționale a Crucii Roșii, iar în cea  interbelică, vocația pașnică a Elveției s-a dezvoltat prin găzduirea, chiar la Geneva, a Societății Națiunilor, precursoarea Organizației Națiunilor Unite (ONU).  Nicolae Titulescu a fost singurul om politic român care a fost ales președintele acestei organizații.

Simbolurile și miturile Genevei

Așezat în partea vestică a Elveției, orașul  Geneva este și capitala cantonului cu același nume. Situarea geografică a favorizat dezvoltarea și strălucirea urbană, dar și atracția naturală spre orașul alpin cu numeroase utilități și facilități hoteliere, magazine și ateliere de ceasuri și bijuterii.

Spiritul libertății de acțiune și mișcare a fost prezent de timpuriu pe meleagurile Genevei. Personalități celebre au trăit și și-au legat numele de orașul de pe malurile lacului Leman.  În toate ghidurile turistice se poate afla că Ferdinand de Saussure, părintele lingvisticii moderne, s-a născut la Geneva. Sau că Jean Calvin (unul din părinții Protestantismului), Jean Jacques Rousseau și Voltaire au fost și trăitori în frumosul oraș elvețian. Nu sunt ocolite nici asasinarea împărătesei Elisabeta (Sisi), soția împăratului Franz Iosef sau de trecerea pasageră a lui Plenhov și  Lenin și a altor revoluționari bolșevici prin Geneva.

Românca Ecaterina Arbore (1873-1937) a avut și ea partea sa de istorie, ca medic (preocupată de combaterea tuberculozei) și  militantă socialistă, cu Geneva.

 Geneva războiului rece

În perioada postbelică, Geneva a rămas în simbolistica universală prin așezarea sa geografică, prin dezvoltarea economică, instituțională și universitară. Concurat de New York, Strasbourg și Bruxelles, orașul a fost mai puțin în vizorul diplomației, chiar dacă în clădirile fostei Societății a Națiunilor au funcționat unele instituții și organizații internaționale ale ONU și Crucea Roșie și-a consolidat statutul mondial de promovarea a respectului pentru viața și sănătatea oamenilor.

Însă la 11 martie 1985,  ajunge la Kremlin Mihail Gorbaciov. Format în ambianța politicii sovietice, el și-a dat seama de imobilismul URSS-ului și a dorit depășirea acestei situații. Nu și căderea URSS, cum s-a întâmplat până la urmă.  Gorbaciov a deschis calea unui program reformist și a abordat relațiile cu SUA prin echilibrul dintre cele două superputeri. Astfel s-a întâlnit, la 19 noiembrie 1985, la Geneva, cu președintele de atunci a SUA, Ronald Reagen. Era prima întâlnire dintre cei doi, și a fost mai mult una informală. S-a discutat atunci despre cursa înarmărilor, despre pace  și securitate internațională. Era prima întâlnire postbelică care  a deschis calea unor noi abordări în relațiile internaționale și care a condus, în final, la sfârșitul războiului rece.

Geneva: 16 iunie 2021

Din ceea ce am putut vedea și din ceea ce ni s-a livrat înainte, în timpul și în scurtul timp de după 16 iunie 2021 ne putem da seama de unele similitudini cu întâlnirea din 1985, deși unii jurnaliști prezenți la Geneva au conchis că aceasta se aseamănă mai mult cu „marea îmbulzeală” din noiembrie 1985.

Însă, dincolo de aceasta, imaginile ne-au arătat doi președinți, mai puțin zâmbitori ca predecesorii lor și mult mai preocupații de și pentru  țintele lor. Care au fost acestea este dificil de aflat. O să vedem, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, dacă declarațiile și opiniile exprimate vor fi consonante cu faptele ulterioare.

Putem să constatăm, însă, că totul a fost compartimentat. Fiecare președinte cu mijloacele sale de transport, avioane și mașini. Cu staff-urile lor, cu jurnaliștii lor, preponderenți, într-o tabără sau alta. Cu întrebări mai mult prestabilite decât spontane. Comune au fost bulevardul Woodrow Wilson pe care au venit cele două delegații, biblioteca și sala de discuții de la  Villa La Grange.

Ideea consistenței livrești apare indirect, deși nu cred că cei doi președinți au aruncat vreo privire pe vreo carte din uriașa bibliotecă în care au pozat, mai mult sau mai puțin zâmbitori. Și nu știm dacă Globul pământesc face parte, permanent,  din spațiul ambiental sau a fost așezat de PR-ști cu scopul mesajului planetar al celor doi.

Apar însă alte elemente care arată atitudinea, opțiunea și comportamentul celor doi lideri. S-a putut vedea că ceasul lui Putin, de pe mâna sa dreaptă, arăta ora Moscovei. Probabil că al lui Biden era setat la ora Europei occidentale datorită opțiunilor și solidarităților proactive pentru aliații săi, dar și a timpului petrecut cu aceștia la întâlnirile lor recente.

Compartimentarea s-a văzut și din maniera de transmitere a mesajelor la așa-zisele conferințe de presă. Putin, primul și într-un spațiu închis, precum face și la Moscova. Biden, într-un spațiu deschis de parcă era pe peluza de la Casa Albă. Unul mai îngândurat, altul mai degajat și nonconformist până la abandonarea lejeră a hainei. Fiecare a avut jurnaliștii lor, care le-au ridicat întrebările la fileu și atunci când au venit întrebări mai stânjenitoare, reacția a fost mai mult de-a războiul rece și a linilor de forță pe care le-au formulat.

Și modul de organizare este în logica aceasta. Distanța orară dintre cele două conferințe i-a permis lui Biden să urmărească spusele lui Putin și, desigur, să se consulte cu apropiații săi. Nici nu a ascuns acest lucru și nici nu a trebuit, precum Stalin, la Ialta, să-și spioneze interlocutorii. Știa oricum dinainte ce și cum gândea interlocutorul său.

Dar nici Putin nu a putut să facă gesturi de forță prin care să arate câte divizii are sau să-i ofere un arbore de lămâi pentru băutura preferată. Se știe că la Ialta, atunci când a venit vorba de statul papal, Stalin a pus întrebarea, prin care a periferizat rolul Vaticanului: „Câte divizii are papa?”, iar atunci când Roosvelt a cerut o lămâie pentru paharul său, la un semn al lui Stalin s-a adus nu un fruct, ci un arbore cu fructe!!!

Cu și fără simbolistică verbală și comportamentală, întâlnirea are mesajele sale principale. SUA este preocupată mai mult de China, iar Rusia de zona arctică. Interesant e că nici unul din cei doi nu au accentuat pe aceste teme. Cel puțin declarativ, dar se știe din mesajele și acțiunile lor anterioare.

Deocamdată, cred că mai îngrijorați sunt americanii pentru că știu că marea țară de la Răsărit este Atelierul Lumii, iar produsele manufacturate din China ajung în Europa și pe drumul mătăsii, care trece și prin Rusia sau fostele republici sovietice. Este o temă la care merită să reflectăm cu toții. Am spus!!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean

foto: https://www.edinburghnews.scotsman.com/