ACTUALITATE
OPINIE/ Dragoș Damian: Analogie utilă ca să înțeleagă lumea despre boală, vaccinare și despre siguranța acesteia
Există o analogie între corpul uman și o casă inteligentă, dotată cu sisteme sofisticate de protecție – programe firewall, senzori, alarme, capcane pentru intruși – și legată la o firmă care deține agenți de pază.
Când intră criminalul (coronavirusul SARS-CoV-2) sistemele de protecție declanșează alarma și vin agenții de pază (celule care prezinta antigenul, TNF, cytokine, limfocite helper, celule T citotoxice, limfocite B si T, etc.) și fiecare, cu propriile mijloace, îl anihilează.
Apoi, sistemele de protecție ale casei și agenții de pază (limfocitele B și T cu memorie, anticorpii) își imprimă în memorie chipul criminalului iar daca acesta reapare, anihilarea se produce rapid și eficient.
De ce criminalul produce totuși distrugere? Sunt mai mulți, casa inteligentă și agenții de pază pur și simplu nu le fac față, sau intră și pe ușa din spate (suprainfecție bacteriană).
Sau casa inteligentă este defectă, nu îi merg anumiți senzori (corp uman cu anumite probleme imunologice) și este victimă sigură.
Vaccin mARN?
Sau casa inteligentă, din motive necunoscute, reacționează disproporționat ori nepotrivit, de exemplu dă drumul la sprinklere care nu folosesc la apărare, în schimb inundă și produc autodistrugere (corpul uman generează o reacție imunologică hipertrofiată care duce la autodistrugere).
Ce este vaccinul mARN? Un program de calculator care conține fața criminalului instalat de specialiști în sistemele de apărare ale casei care sunt astfel puse în alertă (sunt produși anticorpi, celule T si B cu memorie, etc.), astfel încât dacă el apare cu adevărat este anihilat înainte de orice stricăciune.
De unde știe programul fața criminalului dacă el nu au furat înainte? Pentru că are imagini cu frații aproape gemeni ai acestuia (SARS-CoV-1, MERS, alte coronavirusuri) astfel încât recunoașterea facială funcționează perfect.
De ce programul nu este periculos? Pentru că el conține doar fața criminalului, nimic altceva.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







petre
ianuarie 7, 2021 la 7:33 am
da-i pace…