Editorial Opinii
OPINIE. Dragoș Damian: Cea mai faină parte din Cluj-Napoca este investiția în educație
Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, publică luni o opinie despre începutul noului an școlar. Într-un context dominat de scandaluri, neîncredere și probleme cronice ale educației, el semnalează o veste bună: la Cluj-Napoca, un operator privat a construit o școală nouă și a donat-o comunității. Damian susține că acesta ar putea fi un model pentru milionarii din imobiliare, care ar trebui să lase în urmă investiții în educație și sănătate, nu doar cartiere și mall-uri.
”O spun din capul locului deși probabil știți din istoric, această opinie nu este un omagiu fierbinte de recunoștință, de glorificare sau de publicitate. Și, aviz haterilor, nu, nu aștept un apartament pe gratis, o autorizație pe gratis sau o sinecură politică pe gratis.
Între scandaluri și neîncredere
Suntem la debutul unui nou an școlar despre care nici nu știm dacă începe, dar produce scandaluri, conflicte, neîncredere, amenințări. Multe vești rele despre începutul noului an școlar.
O școală donată comunității
Între atâtea vești rele există o veste bună: la Cluj-Napoca o companie privată a construit o școală nou-nouță și a donat-o Primăriei orașului.
Sigur că, așa cum vor spune haterii, TANSTAAFL, probabil sunt mulți drăcușori în detaliile tranzacției, probabil este ceva necurat la mijloc, mai mult ca sigur am primit mulți bani să scriu comentariul ăsta etc. – dar toate astea în cele din urmă nu mai contează, ceea ce contează este că o școală pentru 300 de elevi, la un cost de 2,5 milioane euro, construită de un operator privat, este donată sistemului public de învățământ.
Moștenirea imobiliarelor
S-o punem altfel. Se poate ca, prin acest exemplu, încă singular, milionarii din imobiliare din generația Pre-Decrețeilor și generația Decrețeilor încep să realizeze că trebuie să lase ceva în urmă? Și unde este mai bine să lași ceva în urmă decât în sistemul public de educație sau în sistemul public de sănătate? O școală, o facultate, o policlinică, un spital?
România a făcut milionari nu din fabrici, uzine și combinate de biotehnologie, de microcipuri, de energie neconvențională, de roboți industriali, de echipamente tehnologice. România nu are niciun fel de industrie a viitorului cu capital autohton. România a făcut milionari din imobiliare, din cartiere de blocuri, clădiri de birouri și mii de metri pătrați de mall-uri, unele dintre acestea construite după ce fabrici, uzine și combinate au fost puse la pământ (deși nu trebuiau puse la pământ).
O propunere îndrăzneață
Iată o propunere îndrăzneață pentru milionarii din imobiliare. Dacă în fiecare oraș mai mare sau mai mic, cei 4-5-6 milionari din imobiliare care conduc orașul (…ce, credeați că primarul și primăriile conduc orașul?…) se pun la sfat și hotărăsc să lase o ctitorie în urmă – o școală – pe care s-o construiască și mai apoi s-o doneze comunității, acel oraș mai mare sau mai mic va deveni un loc complet schimbat.
Trebuie să ne ținem copiii și nepoții în țară. Nu există altă cale de a ne ține copiii și nepoții în țară decât să le punem la dispoziție un sistem de educație performant, integral cuplat la piața muncii.
Clujul, între eșec și premieră
Cluj-Napoca a eșuat în consorțiul de învățământ dual, acolo unde Oradea și Sibiu au reușit – de vină a fost, evident, o dispută imobiliară, nu s-au înțeles milionarii din imobiliare pe al cui teren să se facă consorțiul. Astfel încât, la începutul noului an școlar, dacă începe, Cluj-Napoca nu va avea un consorțiu de învățământ dual, însă are ceva nemaiîntâlnit. Prima școală construită din banii unui operator privat și donată sistemului public de învățământ.
Cea mai faină parte din Cluj
Se spune că e fain la Cluj-Napoca. Scump, dar fain. Dar nu știți întreaga poveste: cea mai faină parte din Cluj-Napoca nu sunt cartierele de blocuri, clădirile de birouri și miile de metri pătrați de mall-uri.
Cea mai faină parte din Cluj-Napoca este investiția în educație.
Cea mai faină parte din România este că astăzi – în fine, poate nu chiar astăzi – începe un nou an școlar!”, a spus Damian.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






