Connect with us

Editorial Opinii

OPINIE/ Despre școala tradițională în și dincolo de pandemie

Publicat


I. Varianta nemulțumiților cu bani

Se cunoaște că încă din secolul al XVIII-lea ce se învăța în marile universități ale lumii și, mai ales, felul în care se preda în aceste universități a fost criticat și nu de puține ori ironizat de savanți și absolvenți de elită, de la Adam Smith la Einstein și, mai aproape de noi, de la Steve Jobs la inventatori și antreprenori celebri. Și viața, cu deosebire tehnologia, le-a dat dreptate.

Cu aproape un deceniu înaintea pandemiei de Covid-19, Elon Musk se pronunța și el categoric pentru renunțarea la școala tradițională, susținând necesitatea unui învățământ orientat pe dezvoltarea aptitudinile copiilor, proces de învățare experimentat ulterior chiar pe copiii săi.

Deși e greu de crezut că cititorul nu știe cine este Elon Musk, facem, totuși, precizarea că Elon Musk este unul dintre cei mai prolifici antreprenori din ultimele decenii. Este CEO și CTO la SpaceX, membru în boardul de directori Solar City, fondator la Tesla Motors și arhitect de produs la aceeași companie. Tot el a co-fondat PayPal. Și nu în subsidiar, Musk este și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri tineri ai lumii.

Este un pionier al celor mai noi și curate tehnologii ale planetei, pregătind si experimentând tehnologia călătoriilor spațiale pe Lună și Marte și zborurile intercontinentale ce se estimează că vor dura doar 30 de minute. El este producătorul mașinilor Tesla, mașini electrice care nu poluează și poate cel mai important antreprenor vizionar al lumii noastre.

Nu ajută la nimic să înveți multe lucruri care ți se predau la școală

Oponent celebru al învățământului traditional, Elon Musk a fost și continuă să fie un adversar declarat al învățământului traditional față de care în ultimul deceniu și-a exprimat în repetate rânduri profunda sa dezamăgire. Iată câteva opinii ale acestuia: ”Cred că nu ajută la nimic să înveți multe lucruri care ți se predau în școală, pentru că nu le folosești niciodată în viitor, iar copiii sunt bulversați vizavi de motivul pentru care ele sunt trecute în manuale”; ”Nu este nevoie să fi absolvit o facultate, nici măcar un liceu. Dacă cineva termină o universitate bună ar putea fi un indicator al faptului că este capabil de lucruri mărețe, dar nu este neapărat cazul”, adăugând că lumea de azi face o regretabilă confuzie între școală și educație și afirmând cu fermitate că poți să ai succes în viață și fără o diplomă.

Avea și are Elon Musk dreptate?

Dincolo de nenorocirile pandemiei care ne-a obligat la nivel planetar să părăsim sălile de clasă tradiționale și să ne amenajăm școli acasă, cu sau fără ajutorul tehnologiei, viața i-a dat dreptate lui Musk, în sensul că, cel puțin în Statele Unite ale Americii, noul trend este ca marile companii să angajeze oameni nu neaparat cu studii, ci obligatoriu cu au abilităţi înalte pentru postul respectiv. Ca dovadă, încă din octombrie 2018, site-ul de joburi Glassdoor a făcut o listă cu 15 corporaţii care susţin că școala și studiile nu mai reprezintă un criteriu de selecţie la angajare.

Și, culmea, chiar la angajarea în firmele și companiile de top ale lumii! Printre acestea se află Google, Apple, IBM, EY, Penguin Random House, Costco Wholesale, Whole Foods, Hilton, Publix, Starbucks, Nordstrom, Home Depot, Chipotle, Lowe’s și chiar Bank of America!

Și, totuși, tot românu-i fruntea…

Ceea ce nu știa Elon Musk și nu știu nici marile companii americane la care am făcut referire mai sus este că noi le-am luat-o cu mult înainte, în sensul că și pe timpul erei comuniste, și după 1989, pentru vechea și noua nomenclatură joburile bine plătite și chiar locurile în Parlament și Guvern au fost și sunt din punctul de vedere al raportării la școală mult mai ”prietenoase” ca-n State.

Contează aici dosarul și calitatea de membru și nu studiile. Doar câteodată și diploma. Diplomă care la noi este, totuși, și o inedită sursă de risc. În sensul că, în baza ei, suntem catalogați analfabeți funcționali. Și nu unii oarecare, ci dintre cei mai ”serioși” din Europa și din lume! De aici și întrebarea: Mai e nevoie de școala tradițională în România?!

Educația pe PF(A)

Pandemia de Covid-19 și harababura guvernamentală în educația de acum ne scutesc de răspuns. Dacă vreți școală publică cumpărați-vă pepsiglas sau treceți la învățământul pe persoană fizică. Puteți integra și acoperi astfel și meditațiile particulare care au înflorit în pandemie ca ciupercile după ploaie. Ce fel de ciuperci și ce fel de ploaie? Răspunsul la această întrebare este, în noua configurație a școlii românești, tema perpetuă pentru școala online desfășurată acum în bună parte offline de acasă. Cu afirmarea subliminară a unei noi și inedite filosofii educaționale: copiii nu pot veni la școală pentru teze, în schimb părinții și bunicii lor sunt așteptați în școli să voteze…

Mai țineți minte lumea pe dos din ”Harap-Alb” al lui Ion Creangă? Dacă ați uitat, căutați volumul în biblioteca personală sau împrumutați-I, încercând o însănătoșire morală prin acest fel inedit de homeopatie specifică vremurilor tulburi. Luați-vă gândul de la școală și de la învățare organizată, gratuită și publică. Pentru că au trecut pe persoană fizică. În curs de autorizare.

Mircea Bertea

*Prof. dr. MIRCEA  BERTEA este directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca, Profesor asociat Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj, Membru al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare Paris, Expert al Uniunii Europene pentru Educaţie şi Cultură.

 


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Editorial Opinii

OPINIE/ Petru ROMOȘAN – Mai poate fi oprit războiul?

Publicat

Marea întrebare care încă se pune în aceste zile este : mai poate fi în vreun fel oprit războiul anunţat din Ucraina ? Mai ales după ce foarte multe tone de armament de toate mărimile şi calităţile, precum şi nenumărate trupe s-au masat, de cele două părţi, la frontierele autoproclamatelor republici independente rusofone din estul Ucrainei : Republica Populară Doneţk (RPD) şi Republica Populară Lugansk (RPL). Şi, de asemenea, în Crimeea şi în apropierea ei, tot de ambele părţi. Cu fiecare zi ce trece şi aduce ştiri alarmante una după alta, speranţa că războiul va fi înlocuit de diplomaţie şi că raţiunea va înlocui demenţa războinică se împuţinează, dispare.

Propaganda cea mai simplistă a fost pusă şi ea în mişcare. În aceste zile aflăm, din surse oficiale europene şi americane, că Rusia, şi nu Ucraina va ataca prima. Lucru care, de altfel, ar putea să se confirme brutal foarte curând pentru că în orice moment Rusia se poate transforma din imperiu atacat în forţă agresoare. Şi asta după vechile legi ale războiului. Pentru că fiecare are dreptul să ia iniţiativa care-l avantajează şi să nu aştepte să-i cadă cerul în cap. În orice caz, presa mondială, cu specialiştii ei militari, s-a pus şi ea deja în ordine de bătaie. Nu ne rămâne deocamdată decât să-i citim şi pe unii, şi pe ceilalţi, şi pe prooccidentali, şi pe proruşi, şi să încercăm să alegem grâul (informaţia corectă şi analiza inteligentă) de neghină (propaganda).

În Franţa, unul dintre cei mai citiţi şi recomandaţi analişti este The Saker (Andrei Raevsky), trăitor în Florida, SUA. The Saker este un rus alb de a patra generaţie, născut în Elveţia şi stabilit acum mai bine de 20 de ani în SUA, împreună cu soţia sa, şi ea urmaşă a unor ruşi albi care au fugit de bolşevici. The Saker e un blogger celebru în SUA, Europa şi în lumea arabă, fost analist militar pentru ONU la Geneva („Scriam în principal despre Orientul Mijlociu, dar, când s-a produs lovitura de stat din Ucraina, în 2014, am început să scriu despre evenimentele de acolo, iar blogul meu a devenit deodată şi foarte repede celebru pentru că scriam în engleză, dar dintr-un punct de vedere rus” – „Interview du Saker, alias Andrei Raevsky”, groupegaullistesceaux.wordpress.com, 31.10.2017).

Christelle Néant (un pseudonim ?) este o franţuzoaică din Luxemburg care şi-a abandonat jobul de webmaster într-o multinaţională şi a devenit „comunicatoare” în cadrul DoniPress (agenţia de presă separatistă a RPD). Christelle Néant transmite zilnic din republicile separatiste (www.donbass-insider.com). Şi mai sunt şi alţi autori consistenţi care merită urmăriţi sistematic, cum e analistul militar italian Manlio Dinucci ( „L’arte della guera : annali della strategia USA/NATO (1990-2015)”, Zambon Editore, 2015), preluat de presa independentă din Europa şi din America de Nord (mondialisation.ca).

O confuzie, ambiguitate nu a fost încă înlăturată : războiul cu Rusia e dorit în primul rând de Ucraina sau de SUA şi partenerii săi NATO vesteuropeni ? Cine manipulează pe cine ? Care este adevărata legătură a noului preşedinte american Joe Biden şi a Administraţiei sale cu Ucraina şi, mai ales, cum se poziţionează Deep State-ul faţă de acest anticipat război ? Dar aşa-zisul guvern mondial ? E posibil ca Administraţia Biden să fie manipulată de regimul de la Kiev al lui Zelenski ? Greu de crezut. Va rezolva războiul din Ucraina marile probleme economice şi sociale din SUA şi din UK ? Va deschide SUA simultan alte două fronturi, în Marea Chinei de Sud şi în Iran ?

The Saker (în lesakerfrancophone.fr) din 8.04.2012 : „Elitele americane sunt întru totul de acord în privinţa Rusiei, pe care o vor mai întâi îndiguită şi apoi distrusă. În ceea ce priveşte statele fantoşe americane din UE, ele n-au nici o putere proprie. Care ar fi deci obiectivele Administraţiei „Biden” ? Să creeze o confruntare între Rusia şi UE care i-ar da un sens lui NATO şi ar justifica desfăşurarea de forţe americane suplimentare în Europa, care, la rândul lor, ar întări în plus strânsoarea americană deja puternică în jurul beregatei colective a UE. Făcând să eşueze NordStream 2 (ceea ce se va petrece imediat ce conflictul din Donbas va deveni „fierbinte”), Statele Unite vor obţine nu doar o UE mult mai dependentă de SUA, dar şi mult mai puţin competitivă : în loc să cumpere gaz ieftin şi de bună calitate din Rusia, UE va cumpăra gaz mai scump şi de mai proastă calitate de la SUA.

Programele de înarmare vor exploda, iar complexul militaro-industrial american se va îmbogăţi vânzând arme grotesc de supraevaluate propriei ţări şi „aliaţilor” ei europeni. Marile întrebări sunt deci următoarele : ar putea Rusia să schimbe viziunea americană reacţionând sub nivelul unei confruntări militare deschise ? Părerea mea e că asta e încă posibil dar că, din păcate, devine din ce în ce mai puţin probabil cu fiecare zi care trece. Asta înseamnă că acest conflict se poate transforma într-un al treilea război mondial cu arme nucleare şi tot restul ? Părerea mea este că acest scenariu devine pe zi ce trece din ce în ce mai probabil.”

Acelaşi The Saker scria în 6.04.2021 („Comprendre les psyops anti-Poutine : une préparation à la guerre” – lesakerphrancophone.fr) : „Războiul ar putea fi oare evitat ? Nu ştiu. Putin le-a dat ucronaziştilor (naziştilor ucraineni – n.n.) un avertisment foarte sever („consecinţe grave pentru statutul de stat al Ucrainei ca atare”). Nu cred nici o clipă că se preocupă oricine ar fi la putere la Kiev de Ucraina sau de statutul ei de stat, dar oamenii aceia sunt destul de inteligenţi ca să înţeleagă că un contraatac rus pentru a apăra LDNR (cele două republici autonome din Donbas – n.n.) şi, mai mult, Crimeea ar putea cuprinde şi lovituri de precizie care să ţintească „leadership”-ul cu rachete foarte moderne. Conducătorii ucronazişti ar trebui să-şi dea seama că au toţi ţinte desenate pe cap. Ar putea reflecta şi la următorul lucru : ce li s-a întâmplat şefilor de bande wahhabite din Cecenia după sfârşitul celui de-al doilea război de acolo ? (Indiciu : au fost identificaţi cu toţii şi executaţi.) Oare asta ar fi destul ca să-i oprească ? Poate. Să sperăm. Dar trebuie să păstrăm în minte faptul că, într-un viitor previzibil, Ucrainei nu-i mai rămân decât două opţiuni : „un sfârşit oribil sau o oroare fără sfârşit” (e o expresie rusească). Cel mai bun scenariu pentru populaţia ucraineană ar fi o scindare (relativ pacifică, să sperăm) a ţării în câteva părţi uşor de gestionat. Cea mai proastă opţiune ar fi, fără îndoială, un război pe scară mare împotriva Rusiei.”

Cu o zi înainte (5.04.2021), The Saker îi pomenise pe blogul său şi pe români : „Mă aştept să-i văd pe „consilierii” polonezi (şi americani, şi britanici) asistând forţele ucronaziste în timpul atacului lor asupra LDNR. În ceea ce le priveşte pe „surorile” ortodoxe ale Rusiei, cum sunt Bulgaria sau România, acestea vor face ce au făcut mereu în trecut : se vor alătura oricărei coaliţii antiruse. Vestea bună este că armatele lor sunt la fel de slabe ca armata Poloniei (pregătite pentru parade, dar nu pentru un război adevărat). De altfel, Marea Neagră este, în termeni militari, „un lac rusesc”. Aceste ţări mici vor gesticula deci cu elan, dar nu vor face nici o prostie.”

Manlio Dinucci atrage atenţia asupra unui alt „amănunt” („Joe Biden recrute les alliés”, reseauinternational.net, 6.04.2021) : „În aceeaşi politică intră şi noile Brigăzi de asistenţă pentru forţele de securitate, unităţi speciale ale armatei SUA care „organizează, antrenează, echipează şi consiliază forţele de securitate străine” […]. Ele sunt un instrument eficace pentru a lansa, sub acoperirea de „asistenţă”, operaţiuni militare aflate de facto sub comandament SUA. Asta explică de ce, după un relativ armistiţiu, şeful statului-major ucrainean, Ruslan Khomchak, a declarat la 1 aprilie că armata Kievului „se pregăteşte pentru ofensivă în Ucraina orientală”, adică împotriva populaţiei ruse din Donbas, folosind şi „forţe de apărare teritorială” (precum regimentul neonazist Azov), iar în această operaţiune „este prevăzută participarea aliaţilor NATO”.

Christelle Néant a prezentat în detaliu din Ucraina o crimă de război cu potenţial afectiv şi moral exploziv („RPD – L’armée ukrainienne tue un enfant à l’aide d’un drone à Alexandrovskoye”, reseauinternational.net, 6.04.2021) : ”Sâmbătă 3 aprilie 2021, o dronă a armatei ucrainene a lansat ceea ce pare a fi un dispozitiv exploziv artizanal în curtea unei case din satul Alexandrovskoie din RPD (Republica Populară Doneţk), ucigând un copil şi rănind-o pe bunica lui. Sâmbătă după-amiază, micul Vladislav (4 ani şi jumătate) se juca în curtea casei bunicilor săi din Alexandrovskoie, o localitate aflată destul de departe de linia frontului (la 15 km) pentru ca nimeni să nu se îngrijoreze că ar fi vreun pericol pentru copil să se joace afară. Bunica lui îl supraveghea din uşă când a avut loc o explozie în curte chiar lângă Vladislav. Copilul a fost aruncat în aer şi literalmente făcut bucăţi de biluţele din dispozitivul exploziv pe care l-a aruncat în curte o dronă a armatei ucrainene. Bunica lui Vladislav a fost azvârlită în spate şi rănită de cioburile de sticlă de la ferestrele care au explodat. […] Armata ucraineană are la dispoziţie drone Fury, PD-1, Raybird 3, Spectator, Leleka-100 etc. Or, se pare că Leleka-100, care a fost supusă la testări aprofundate în armata ucraineană în 2020, e deja folosită în conflictul din Donbas – e o dronă de mici dimensiuni şi poate zbura cu uşurinţă la 45 km de cel care o operează fără ca el să piardă controlul asupra dispozitivului care poate duce o încărcătură de 5 kg. […] Unele voci din Ucraina au pretins că e prea mare distanţa faţă de linia frontului, dar acest argument nu se susţine. O dronă mică precum Leleka-100 ar fi putut foarte bine să parcurgă cei 15 km dintre Svetlodarsk (aflat sub control ucrainean) şi Alexandrovskoie ducând un mic dispozitiv exploziv artizanal, totul fără cel mai mic zgomot.”

Petru Romoşan

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE. Ioan Lumperdean: Instrumentarea geopolitică și geoeconomică a vaccinării 

Publicat

Într-o întrevedere din 26 martie a.c. a Maiei Sandu cu ambasadorul Federație Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, președintele Republici Moldova a solicitat sprijinul marelui vecin de la Est, pentru vaccinarea populație cu vaccinul „Sputnik V”. Informația a fost comentată „în fel și chip”, cu argumente pro și contra. Și în timp ce analiștii și jurnaliștii se opinteau să deslușească mesajul Chișinăului, s-au rostogolit spre spațiul public și alte informații despre vaccinurile acceptate sau respinse de unele țări din Europa și din lume.

Este mai mult decât limpede că toată lumea vrea să scape de pandemie. Din păcate, și în această situație funcționează și istoria din spatele istoriei. Statele și operatorii economici și sanitari nu scapă ocazia (re)poziționărilor geopolitice și geoeconomice. Vaccinarea a devenit un instrument pentru dobândirea și/sau consolidarea puterii și influenței în prezent și viitor.

Planeta și oamenii care o populează trebuie să se alinieze, ca de multe ale ori în istorie, în siajul unor comenzi și comandamente care (re)setează viața. Viața în toată complexitatea și biodiversitatea sa. Să vedem unele din aspectele geopolitice și geoeconomice generate de pandemie și de lupta împotriva sa

Mesajul Urbi et Orbi al papei Francisc

În tradiționalul său mesaj de Paștele romano-catolic, suveranul pontif, ca și în alte împrejurări, a pus accentul pe problema cea mai arzătoare care marchează lumea de astăzi: Pandemia. Exprimându-și convingerea că  „Dumnezeu pregătește o istorie nouă”, papa ne atrage atenția că „Pandemia există și este încă în desfăşurare, criza socială şi economică este foarte gravă, în special pentru cei săraci şi în pofida acestor lucruri -şi este scandalos- conflictele militare nu încetează, iar arsenalele militare se măresc”.

Prin aceste cuvinte, Speranța și Încrederea care trebuie să statornicească noul început se estompează în realitatea crudă a intereselor de ieri și de mâine a celor care dețin PUTEREA. O exercită, în scopuri politice, economice, militare etc. Mijloacele și scopurile sunt mai puțin importante din punctul lor de vedre. Important e să fie identificate și să fie folosite.

Ar fi un non sens să argumentez cele afirmate prin incursiuni multiforme în trecutul de lângă noi sau în cel mai departe de noi. Oricând și oriunde s-a profitat de ceea ce istoria a adus la masa ei: crize, războaie, revoluții, regimuri autoritare și democratice, fenomene politice, culturale, sportive și multe altele. De data aceasta pe/la masa istoriei este pandemia și vaccinarea!!!

Să revizuim termenii

Din cele mai vechi timpuri a existat şi există interacțiunea dintre economie, spaţiu şi politică. În prelungirea acestor realități au apărut și ideile și opiniile teoretice de și despre geocultură, geoeconomie, geoistorie, geopolitică, geostrategie. Sunt noțiuni mult discutate, acceptate și respinse. Indubitabil o explicare cuprinzătoare a acestora este dificil de realizat, chiar dacă există o uriașă literatură în domeniu. Și din aceasta ne putem da seama că abordările teoretice sunt consonante cu realitățile existente în societate. Și pandemia de astăzi ne conduce spre reluări și reinterpretări.

Dacă urmărim cu atenție agenda publică, națională, europeană și mondială, ne dăm seama că pandemia a „contaminat” și universul semantic, cu sintagme noi sau adaptate și transformate. Putem astfel vorbi de o geopolitică, geoeconomie și geostrategie în pandemie sau a pandemiei și vaccinării.

De la surpriză și necunoaștere la (in)coerență

Dacă rememorăm traseul epi(pan)demiei, de la identificare și atitudine până la acțiune și contracarare, ne dăm seama că omenirea s-a aflat și manifestat/acționat mai mult dezarticulat și incoerent. În opoziție cu oamenii, virusul a fost mai activ, mai „șmecher”, mai cameleonic. Tocmai de aceea a trecut de la un teritoriu la altul, de la o țară la alta, până a ajuns să cuprindă întreg mapamondul.

Reacțiile au fost similare cu extinderea și contagiunea teritorială. Prima măsură, specifică în majoritatea fenomenelor epi(pan)demice: izolare și carantină, mască și igienă. Apoi tratamente și vaccinări. Din păcate, la virusul global și excesiv de mobil și „păcălicios” oamenii, de la decidenți și specialiști până la oamenii cotidieni, au răspuns după „știință și conștiință”, după posibilități și imposibilități, după trebuințe și necesități, după avantaje și interese.

Din păcate, de cele mai multe ori și în cele mai multe locuri, au primat preocupările pentru altceva: alegeri legislative, prezidențiale, locale, poziționările politice, militare, promovarea și dezvoltarea afacerilor și activităților economico-pandemice, mișcări sociale și multe altele. E bine sau nu, însă viața trebuie să meargă înainte!!!

Unele interese sunt mai interesate și interesante decât altele

În vârtejul acțiunilor pentru așa-zisa normalitate au apărut noi demersuri. Liderii regionali și mondiali s-au întâlnit, au discutat, au căutat și au găsit și alte soluții pe lângă izolare, carantinare, mască și spălarea mâinilor. Au apărut vaccinurile. Într-un timp relativ record și cu uriașe eforturi științifice, productive și pecuniare. Au fost și sunt speranța spre bine și pentru mai bine.

Dincolo de această speranță au apărut neîncrederea, contestarea, insolența, nemulțumirea, distorsionarea, blamarea și fragmentarea vaccinării. Fiecare țară și companie farmaceutică nu scapă ocazia să „tragă foc la oala lor”. Și continentele, țările, regiunile și așezările sunt, asemenea intereselor, unele mai egale decât altele.

Vechile metehne ale poziționărilor geopolitice și geoeconomice au îmbrăcat și haina Coronavirusului. Pe bună dreptate, secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, spunea:  „Vedem numeroase exemple de naţionalism în materie de vaccin şi stocarea de vaccinuri de către ţările bogate, precum şi continuarea acordurilor bilaterale cu producătorii care subminează accesul tuturor”.(Subl.ns.).

Imunizare prin… binecuvântare regală

Vaccinurile au apărut, oarecum de la sine. În îndelungata luptă cu epidemiile, oamenii au constatat că unii sunt mai rezistenți decât alții. Imunizarea prin legătura și coabitarea cu cei bolnavi a dat rezultate și unii oameni au scăpat de boala nemiloasă. Medicii au început să promoveze ideea vaccinării/inoculării cu virușii răuvoitori.

S-a ajuns la acestă decizie și datorită credinței însănătoșirii prin binecuvântarea regală. Împărați și regi au hotărât „să dea piept cu uraganul” ridicat de  bolile epidemice, prin acordarea supremei generozități regale. Nu știm câți oameni bolnavi au scăpat. Cine avea grija lor? Știm însă că multe capete încoronate prin gestul lor s-au imunizat. După cum știm că unii dintre ei au fost secerați de necruțătoarea coasă epidemică: regina Mary II a Angliei și Irlandei (1689-1694), împăratul Iosif I al Sfântului Imperiu Roman de națiune germană (1705-1711), țarul Petru al II-lea al Rusiei (1727-1730), regina Suediei Ulrica Eleonora (1718-1741). Au fost și unii care au scăpat datorită inoculării/vaccinării, precum Ecaterina a II a Rusiei (1762-1796) sau Ludovic al XVI-lea al Franței (1774-1793).

Până la urmă, din aceste exemple, medicii au ajuns la concluzia că „cui pe cui se scoate” și au procedat la prelevarea și vaccinarea prin inoculare cu virușii epidemici a oamenilor. Unii dintre ei au avut ideea genială și responsabilă a transmiterii secretului și altor confrați. Au scris și tipărit lucrări în domeniul virusologiei. Multe autorități le-au promovat și au tipărit circulare și foi volante pe aceste teme. Anii au trecut, oamenii au obținut mai multe informații și au dezvoltat mai multe practici medicale și sociale antipandemice.

Colaborare și concurență pe piața vaccinurilor

La finele secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea mai multe țări (Marea Britanie, Franța, SUA, Germania, Rusia) au trecut prin revoluția industrială. Aceasta a avut repercusiuni majore și în eradicarea, stăvilirea sau limitarea bolilor. Lumea medicală a comunicat și colaborat mai mult. Decidenții au înțeles „să lase garda jos” pentru liniștea socială și prosperitatea economică. Însă, ca de obicei în istorie, cunoștințele dobândite au îmbrăcat și haina promovării și statornicirii unor vectori de putere economică, politică, militară.

Nu de multe ori se considera și se mai consideră și în prezent că vaccinurile erau și sunt pentru cei puternici și pentru aliații lor. Epidemiile și bolile sunt pentru cei slabi și pentru dușmani!!! O dispută și concurență s-au dezvoltat și în aceste domenii. Acest fenomene sunt active și astăzi, cu și/sau fără mască, adică „la vedere” sau „fără vedere”. Mai multe centre de putere își dispută uriașa piață a vaccinurilor și tratamentelor. Ostilitatea, dezinformarea, neîncrederea și presiunea politico-militară și economică sunt prezente.

Vaccinuri acceptate, dar … cu întrebări

În Uniunea Europeană au fost acceptate și considerate sigure 19 vaccinuri. La loc de frunte: BioNTech și Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Jansson, Pharmaceutica NV. Despre acestea s-a spus și discutat mult. Argumentele pro și contra sunt multe. Poate prea multe, prea stufoase și prea nedesluşibile.

Unele eșecuri și inconsecvențe sunt inerente în întreaga activitate. De la concepție, producere, transport, administrare , reacție și eficiență medicală. Spun și eu că sunt eșecuri și inconsecvențe inerente, ca un om care am trecut prin viață, am reconstituit multe segmente din istorie și am căutat în multe cotloane ale vieții economice și sociale. Dar, recunosc, nu aș vrea să fiu nici eu și nici cei din familia mea și prin extensie nici prietenii și colegii mei sau orice om de pe Planetă,  în spațiul strâmt al acestor inerente eșecuri și inconsecvențe!!!

Vaccinul chinezesc Sinopharma

În opoziție cu vaccinurile europene au apărut și cele din  China și Rusia. Vaccinul chinezesc Sinopharma, respins și mult hulit, a intrat pe piața mai multor țări din lume. Marija Obradovi, ministrul administrației publice și autonomiei locale din Serbia, a declarat: „Cel mai bun vaccin este cel pe care îl avem la îndemână”. Este perfect adevărat și chiar important. Vaccinare și sănătate să fie!!! Nu contează cum se numește pisica dacă prinde șoareci, spunea liderul chinez Deng Xiaoping, cel care a promovat „socialismul cu caracteristici chinezești” și „economia de piață socialistă”.

Și în această situație nu contează pisica, pentru că omenirea trebuie să scape de marea povară a COVID-19. Dacă ne închipuim însă că pisica chinezească, în ecuația geoeconomică și geopolitică prezentă și viitoare va sta și blândă, ne înșelăm!!!

Geostrategia Serbiei prin și pentru vaccinare

Serbia este o țară cu un trecut îndelungat, aflată la interferența balcanică dintre Europa Centrală și cea Sud-Estică, a trăit tragedia coliziunilor geopolitice și geoeconomice postiugoslave. Și-a păstrat, atât cât a putut teritoriul și influența zonal-regională. Sârbii au reușit să facă față de multe ori în istorie vrășmașilor. În și prin echilibrul rațiunii aplicate răspunde provocărilor și presiunilor globale și europene.

Opțiunea pentru vaccinul chinezesc Sinopharma este un exemplu. Dar, Serbia a venit și cu ideea cumpărării și utilizării altor vaccinuri din marea ofertă mondială, inclusiv cele din Uniunea Europeană și Rusia. Un proiect pentru construirea unei fabrici de producere a vaccinurilor este în atenția autorităților de la Belgrad. Scopul suprem: sănătatea oamenilor. Și nu numai a celor din Serbia, ci și a celor din celelalte foste republici iugoslave și… printr-o alonjă mai largă și mai mobilă chiar și pentru vecinii din Ungaria, Bulgaria și Italia. Și totul gratuit!!! Pe lângă resetarea atitudinală față de sârbi vin și profiturile economice și nu numai: crește aria de interese și poziționări geopolitice.

Vaccinul rusesc Sputnik V

Un alt vaccin, cu reacții și poziționări nebănuite în angrenajele puterilor europene și mondiale este vaccinul rusesc Sputnik V. Nu intrăm în universul ideilor și părerilor medicale despre eficacitatea medicală a acestuia. Deși se pare că nu ar fi de ignorat, din moment ce lideri europeni precum președintele Franţei, Emmanuel Macron, și şefa executivului de la Berlin, Angela Merkel, au discutat cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, despre o posibilă cooperare în privința vaccinurilor.

Este limpede că Rusia vrea nu numai să-și imunizeze populația, ci și să se (re)afirme ca mare putere mondială. Însăși numele de Sputnik transmite acest mesaj. Nu prea se mai știe și nu se mai spune, în lume și cu atât mai mult la noi (datorită  multiplei noastre opțiuni europene și transatlantice), că  Sputnikul a fost primul satelit artificial al Pământului, trimis în spațiu de către URSS, la 4 octombrie 1957. Dacă nu ar fi fost acest „tovarăș de călătorie”, cum  se traduce din  limba rusă, poate nu ar fi fost tot ceea ce a urmat în domeniul spațial și comunicațional.

De data aceasta, „tovarăș de călătorie” este vaccinul. Și ar fi absurd să credem că nu există interese de natură geoeconomică și geopolitică. Și aș adăuga și de natură geomedicală și geoștiințifică. Ne-o spune (in)direct purtătorul de cuvânt al MAE de la Moscova: „Este un război al vaccinurilor, dar cred că este și un război al oamenilor de știință, este un război al politicienilor și al celor de pe frontul informațional cu care avem de-a face în paginile main-stream-lui occidental, cu precădere”. Și atunci ne punem întrebarea: este vaccinarea, cum spunea Antonio Guterre, cel mai mare test moral al timpurilor noastre?

Ţări mici către un vaccin mare

Poate că așa este dacă avem în vedere că și țări mai mici, cu experiențe mai modeste în domeniu, s-au angrenat în uriașul efort mondial al producției de vaccinuri: Cuba și  Bangladesh. Este adevărat că cea de-a doua o face și din motive religioase (frica în utilizarea de către producătorii consacrați a unor enzime provenite de la porc), dar și din motive geopolitice, ca replică la intenția Indiei, rivalul tradițional din zona Asiei, de-a se înscrie în această cursă.

Dincolo de toate acestea și de numeroasele alte întrebări și răspunsuri care pot fi formulate, este limpede că pandemia există și nu putem să o îngenunchem decât prin vaccinare!!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumpedean

sursa foto: digi24

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE/ Marius ACIU – Orașul de cinci stele și smart-rahatul (pamflet)

Publicat

„În orașul plin de stele/ În care lumea se mută/ Azi-mâine nu mai ai loc/ De rahați ce-ncep să pută…”

Iertată-mi fie exprimarea în versuri, dar cum românul cică s-a născut poet (greșit, românul s-a născut infractor, poet a devenit în pușcărie), era musai să-i arăt un deget lui Eminescu (și nu acela de ok), izbind de gard patru versuri care să-mi exprime supărarea.

Primăreasca poziționare a cetății de pe Someș în galeria orașelor de 5 stele, ostentativ de des, ne face să ne-ndoim de acuitatea vizuală a alesului, mergând până la a ne întreba dacă nu cumva o face-n ciudă.

Am ajuns să semănăm cu Bucureștiul și, Doamne ferește! nu ne dorim asta, nu-i așa?

Da, Clujul este peste media orașelor din mioriticul nostru areal, dar de aici până la a ne bate cu cărămida în piept mai ceva ca Tarzan cu pumnul e cale lungă.

Nu vreau să vorbesc azi despre urbanism. Pentru asta mi-ar trebui un serial mai lung ca „Tânăr și neliniștit”. Tema care mi-a făcut cu nasul (nu cu ochiul neapărat, că-i vorba și de factorul olfactiv) este rahatul, mai exact smart-rahatul.

„Săracul rahat este smart că stă acolo unde-l pune realizatorul”

În ultima vreme s-au înmulțit clujenii, s-au înmulțit și rahații. Cei care stau în mijlocul trotuarelor și put, că altceva nu știu să facă. În orașul în care se presupune c-au dispărut câinii vagabonzi mai ceva ca dinozaurii după meteorit, trotuarele sunt pline de politicieni, pardon, scuze, de vestigii ale trecerii lătrătoarelor prin umila noastră existență.

Și atunci, stau și mă-ntreb ca Arafat la pandemie, de unde atâția rahați? Da, se știe, în orașul de 5 stele se mănâncă bine, de unde probabil și avântul excretor al patrupedelor. Dar într-un oraș smart ar trebui să fie smart și locuitorii, nu doar rahații…

El, săracul rahat, este smart că stă acolo unde-l pune realizatorul. Adică în mijloc de trotuar. Mai puțin smart este stăpânul purtător de lesă că-l lasă acolo. Și-atunci stai și te-ntrebi, cine e rahatul?

Sunt punguțe, sunt lopățele sau măturici, mai trebuie numai organizate niște cursuri de bun-simț. Din ciclul: „L-a trecut/ A făcut/ Am adunat/ Și-am plecat!”

Da, e adevărat, spațiul verde are nevoie de îngrășământ! Dar când spațiul verde e la mine sub balcon și îngrășământul depășește cantitatea optimă și pute de-ți mută nasul, mai ales vara, stai și te întrebi dacă ieși mai ieftin punându-i un dop în fund câinelui sau făcându-i cadou într-o punguță produsul stăpânului?

Ai câine? Felicitări! Dacă îl iubești, strânge după el! Pentru că la un moment dat s-ar putea să vin să-ți las un cadou sub geam, ca să văd dacă-ți place… Și crede-mă, malamutul e chihuahua pe lângă mine!

Citește mai departe

ECONOMIE

OPINIE. Ioan Lumperdean: Trenul datoriei publice a trecut și prin Grecia 

Publicat

Grecia, o țară cu o istorie fabuloasă, care a oferit prin civilizația sa antică modelele democrației, filosofiei, literaturii și artei, a mesajului olimpic și a libertății spiritului uman. O țară în care s-au întâlnit, agregat și amalgamat Orientul cu Occidentul, lumea bizantină cu cea orientală, tradiția cu modernitatea, opțiunile euro-atlantice cu cele euro-comunitare.

Pentru toate acestea și multe altele, Grecia are locul ei în „concertul” universal de valori și activități economico-financiare, sociale și politico-militare. Intrată în NATO în 1952 și în Uniunea Europeană (CEE) în 1981, Grecia a trecut prin creșteri și descreșteri economice, crize politice, guvernamentale și sociale, prin incredibile dezechilibre bugetare. Între 2004-2012 a trăit cea mai dură experiență a Datoriei publice, care a dus țara până în pragul insolvenței.

Când istoria este și nu mai este cu tine

Îndelungata perioadă a antichității a fost, preponderent, benefică pentru Grecia. A reușit prin cultura și civilizația sa să unifice populații și teritorii, să facă față tensiunilor interne, dușmanilor din nord și sud, din est și vest. Și atunci când au fost cuceriți, grecii nu și-au pierdut identitatea, cum a fost în timpul lui Alexandru Macedon (336-323 î.Hr.) sau în timpul stăpânirii romane și mai apoi bizantine. Dimpotrivă, limba și cultura greacă au fost biruitoare, iar mai apoi creștinătatea orientală, ortodoxă, s-au impus fără putință de tăgadă.

A venit cucerirea otomană de aproape patru secole, care a întărit și mai puternic identitatea greacă. A lăsat urme adânci în societatea greacă, urme vizibile și astăzi, de la mentalitate, limbaj și comportament. Câteva exemple. Costumul popular grecesc are 400 de pliuri, similar cu numărul anilor de stăpânire turcească. Dușmanul ireconciliabil al grecului este turcul, iar cuvântul turc este sinonim cu inamic, vrășmaș, anti-ortodox. Nici un grec nu o să spună că vechea capitală bizantină se numește, astăzi, Istanbul. Oricine a călătorit în Grecia, (inclusiv eu)  poate să vadă că pe  indicatoarele rutiere spre Turcia scrie: Constantinopole!!!

Este măreția implacabilă și nenegociabilă a grecilor. Până la bani și la datoria publică. Dar și aici au reușit să-și păstreze demnitatea și poziția în Europa și în lume. Au fost și sunt ajutați și de soarta geopolitică, geoeconomică și geostrategică. Să vedem cum și în ce împrejurări.

Între geografia și politica postbelică

În anii care au urmat Primului Război Mondial (1914-1918), Grecia a trebuit să se găsească soluții în fața vechilor și noilor puteri zonale, Rusia sovietică și Turcia kemalistă, în fața noilor state sud-est europene, configurate sau întregite: România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania. Până la urmă a izbândit, chiar cu unele umilințe și pierderi teritoriale.

În timpul celui de Al Doilea Război, din ciocnirea dintre marile puteri, Italia fascistă, Germania hitleristă, URSS și Imperiul Britanic a ieșit întărită și în zona de influență anglo-americană. În Acordul de procentaj dintre Stalin și Churchill (9 octombrie 1944), Grecia era în inversul României: 90% influență britanică și 10% sovietică, în timp ce pentru țara noastră erau 10% aliați și 90%  sovietici. La această opțiune au subscris, mai apoi, și occidentali (americanii).

Aproape fără prea multe condiționări, Grecia a avut deschis drumul spre NATO și Uniunea Europeană. Excepțiile de la normele și criteriile euro-atlantice și comunitare au început să fie acceptate de liderii celor două organizații, și banii au început să curgă spre aliatul și partenerul mediteranean. Se spunea despre Grecia că este un pilon de stabilitate în această parte a Europei, chiar dacă „dușmanul”, mai mult sau mai puțin declarat, era aliatul din NATO și vecinul din coasta mediteraneană sud-estică: Turcia.

Războiul rece dintre cele două țări, devenea uneori cald, așa cum s-a întâmplat în conflictul cipriot din 1974 sau în multe alte „ciocniri” navale. Dar occidentalii au închis ochii, iar împărțirea insulei a rămas până astăzi. Partea grecească a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, iar la 1 ianuarie 2008 la zona Euro.

Multă vreme, în Grecia, o țară cu structuri sociale fluide și partide de stânga și extrema stângă, a planat  și pericolul comunist. Prin Mediterana circulau nu numai nave americane, ci și sovietice.

Grecia a știut să profite de toate acestea, a negociat, a ignorat și a obținut bani și proiecte investiționale. Erau conștienți de acestă situație, dar nu au prea ieșit din comportamentul lor balcanico-bizantin. Mai mult, erau de multe ori nemulțumiți și chiar sfidători față de aliații și partenerii occidentali. Când li se amintea (o spun din propria mea experiență) că (re)construcția și poziționarea lor economică se datorează sprijinului venit dinspre vest, răspundeau, impasibil și invariabil, cu demnitate și chiar orgoliu: „Vestul a avut noroc cu noi. Ei au nevoie de Grecia. Dacă nu erau cultura noastră și democrația antică, nu se validau în istorie”. O idee în parte exprimată și în cercurile politice și intelectuale vestice când se  explica și argumenta integrarea Greciei în structurile economice și de putere euro-atlantice!!!

Unii lideri occidentali, cu educația lor democratică, considerau parcursul european al Greciei o „misiune istorică”. În disputa și coabitarea cu vesticii, puternica emigrație greacă din SUA și Europa și marii armatori greci își protejau interesele și capitalurile.

Trai pe vătrai pe banii altora

Cu banii altora, de la un împrumut la altul, Grecia a construit autostrăzi, și-a dezvoltat infrastructura teritorială, economia turismului, piscicultura, agricultura și pomicultura specifică zonei sale, aducțiuni de apă și sisteme de irigație. Construcțiile navale și portuare, sprijinite de capitalul autohton și extern au fost semnificative. Portul Pireu a fost și este unul din reperele navale și comerciale din această parte a Europei. Puternica preocupare pentru înarmare prin 2,5 din PIB a asigurat importante comenzi și investiții în domeniu. Serviciul militar este obligatoriu pentru bărbații de 18 ani, iar pentru femei opțional.

S-au activat activitățile comerciale și a crescut consumul. Micile afaceri au fost sprijinite prin credite generoase. Toate erau bune și frumoase, mai puțin taxele și impozitele. Aproape invariabil, în orice împrejurare microtranzacţiile se negociau și nu se fiscalizau. La multe pompe de benzină nu se dădea bon fiscal!!! Biserica Ortodoxă Greacă, unul dintre marii proprietari funciari și imobiliari, nu plătea impozite. Însă, percepea chiria pe imobilele închiriate… statului!!!

Guvernele, indiferent de culoarea lor politică, nu reușeau să echilibreze bugetele și să asigure repoziționarea economică a țării. Corupția, o veche practică de nuanță bizantină și otomană, greva și mai mult relațiile sociale și economice ale Greciei.

Moneda Euro și Olimpiada pe grumazul financiar grecesc

În această vâltoare au mai venit evenimente și fenomene cu efecte imprevizibile: intrarea în zona euro (ianuarie 2002) și Olimpiada din vara anului 2004. După ce SUA „i-a furat preșul” în 1996 când se împlineau 100 de ani de la Jocurile Olimpice Moderne, Grecia a încercat să-și ia revanșa. Investițiile și cheltuielile au destabilizat și mai multe situația financiară a țării. Se știe că țările care au organizat astfel de competiții și-au recuperat cheltuielile după decenii bune și mai mult prin impozitele indirecte. Mândria Greciei trebuia să rămână intactă. Și Olimpiada s-a organizat.

Adoptarea monedei Euro a fost o altă mândrie care trebuia împlinită. Grecia, cu îndelungata sa istorie monetară, nu putea să lipsească de la ambițiosul proiect european. În discuțiile premergătoare, grecii au și propus ca viitoarea monedă comună să se numească drahmă, argumentând cu primordialitatea europeană a vechii monede grecești bătută în jurul anului 650 î.Hr. în insula greacă Egina.

Propunerea nu a fost acceptată, iar în aprilie 1997, Yannos Papantoniou, la acea vreme ministru de finanţe, își  implora colegii din UE să tipărească o parte din viitoarele bancnote euro și în litere grecești (kirilice). A fost acceptată și simbolistica monedelor euro-grecești, ilustrată prin vechile corăbii grecești, personalități celebre din istoria Greciei și exemple din vechea mitologie.

În cele din urmă țara a aderat la zona Euro, iar ministrul socialist a declarat cu vanitate:  „Am luptat, am făcut un pariu pe loc şi am câștigat”.

Un pariu politic cu amare consecințe economice

Se părea că Grecia era în „cărți” și că își consolidase poziția europeană. A venit criza din 2008-2010 și întreaga economie mondială a ajuns „în corzi”. Pese tot măsuri de (re)structurare, (re)ajustare și control.

Uniunea Europeană a devenit mai prudentă și mai insistentă în politicile sale monetare și financiare. Deficitele bugetare trebuiau să se situeze sub 3% din PIB, datoria publică nu trebuia să depăşească 60% din PIB, iar inflaţia nu putea depăși 3%. Țările care încălcau aceste cerințe puteau fi sancționate. Chiar dacă nu s-a întâmplat așa ceva, a apărut o atenție sporită pe piețele financiare.

Grecia, care era campiona datoriei publice, era încorsetată prin politicile sale economice, fiscale și monetare. Fără o monedă proprie a fost lipsită de unul dintre cele mai importante instrumente, pentru corecții în economie. Intervențiile se puteau realiza prin cursul monetar, prin emisiuni monetare (chiar dacă uneori sunt nocive și inflaţioniste), prin finanțarea unor proiecte publice (re)stimulative economic și social.

Este un exemplu care trebuie să-i pună pe gânduri și pe românii care sunt prea proEuro. De altfel, în ultima vreme, oficialii și diriguitorii noștri sunt mai rezervați cu acest proiect. În consens cu europenii, l-au împins în 2024 sau chiar mai încolo. 

Înainte și în timpul marilor împrumuturi

În 1999, Grecia nu a fost primită în zona Euro. A fost singurul stat din UE care nu îndeplinea criteriile de convergență. Atenția piețelor financiare a fost sporită. Guvernul grec avea nevoie de bani ca de apă. Între 2004-2010 se  negociază noi împrumuturi și se impun noi măsuri de austeritate, se emit titluri de stat. Au loc reuniuni ale miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană. Cad mai multe guverne. Au loc mișcări stradale puternice. Toată lumea este cu ochii pe Grecia. Oficialii sunt acuzați că au falsificat bilanțurile publice. În parte adevărate  datorită indicatorilor calculabili. Banca de Investiţii „Goldman Sachs” e acuzată ca a contribuit la criza Greciei pentru că a folosit contracte derivate prin care a ascuns datoriile statului.

Până la urmă ajunge la guvernare Alexis Tsipras, deputat în Parlamentul Greciei, și liderul stângii radicale. Știe să renegocieze și să… șantajeze, spun unii!!! Amenință cu revenirea la drahmă și chiar cu părăsirea Uniunii Europene. Sunt atrase noi împrumuturi. FMI, Uniunea Europeană, agențiile de rating sunt de acord că Grecia trebuie salvată.

La 11 aprilie 2010, statele zonei Euro acordă un împrumut de 30 de miliarde de Euro, iar la 2 mai 2010, FMI își încalcă din nou statutul, ca în cazul Mexicului, și oferă 110 miliarde de Euro, de două ori mai mult decât se negociase. Poate că au fost și alte sume ascunse. În astfel de situații, pe lângă banii propriu-ziși pot fi folosite și alte instrumente financiare și derivatele lor. Din istorie știm că nu se ocolesc astfel practici. Se „dosesc” cu dibăcie!!!

Grecii primesc veștile cu noi proteste și incendii în stradă. Au înțeles că aceste datorii sunt condiționate de aspre măsuri financiare coercitive. Era pericolul ca fenomenul să se extindă și în alte țări aflate sub „sabia lui Damocles” a datorie publice.

În Italia, Spania și Portugalia situația nu este de loc roză. Sunt exprimate cuvinte dure la adresa așa-ziselor credite suverane și se încuviințează politica financiară a Greciei. Sunt persoane care nu sunt împotriva ieșirii din zona Euro și chiar părăsirea Uniunii Europene. Curentul anti-european se reactivează. Acuzațiile curg spre birocratismul bruxellesian!!!

Încet, încet lucrurile se mai domolesc. Datoriile rămân. Economia Greciei a fost repusă, parțial, pe șine. Interesele geo-economice au avut și au un cuvânt important. În platforma continentală din apele teritoriale ale Greciei și Ciprului au fost identificate rezerve semnificative de țiței și gaz metan. Se reactivează tensiunile greco-turce. Pe acest fundal, migrațiile orientalo-asiatico-mediteranene vin „în sprijinul Greciei”. Dacă fenomenul migraţionist poate fi considerat unul de sprijin!!! Poate fi mai periculos decât Stimata Doamnă Datorie Publică.  Lăsăm cititorii să judece singuri. Am spus!!!

Prof.univ. dr. Ioan Lumperdean

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate