OPINIE. Ciprian Mihali: Dezeducarea. Există posibilitatea ca România să ajungă în mod democratic sub dominația proștilor?

Universitarul clujean de la UBB, Ciprian Mihali, a scris o analiză despre ce se întâmplă în ultima vreme cu unii cetățeni ai României și se întreabă dacă ”există posibilitatea ca România să ajungă în mod democratic sub dominația proștilor?”

”Există posibilitatea ca România să ajungă în mod democratic sub dominația proștilor? Dacă urmărim tendința compromiterii educației din ultimele decenii, răspunsul e mai degrabă pozitiv.

Numesc „proști” în acest text – fără vreo urmă de judecată de valoare sau de dispreț – pe toți aceia care au urât școala. Iar cei care au urât școala nu sunt doar cei care, slab înzestrați intelectual, au trăit ani școlarizării ca pe un chin perpetuu.

Nu sunt doar cei care, trimiși de părinți la școală pentru că „așa trebuie”, nu au făcut față exigențelor tot mai scăzute ale școlii românești. Nu sunt nici măcar doar cei care și-au aranjat examene și și-au cumpărat diplome, de la evaluarea națională până la doctorat. Îi adaug la proști și pe aceia care, urmând studiile școlare, uneori până la doctorat, alteori cu studii în universități străine, au decis să-și pună bruma de cunoaștere în slujba postadevărului, fanatismului și extremismului, văzând în ele o posibilitate de reușită în cariera lor politică sau publică.

Pâraie care alimentează un fluviu

La fel cum îi adaug la proști pe cei care, plecând cu o diplomă onorabilă dinspre o știință tare (fizică, biologie, astronomie) sau știință socio-umană (filosofie, psihologie, istorie) au virat deliberat, interesat, pentru bani sau glorie, înspre pseudoștiință: de la antivaccinism și pământul plat, până la informația apei, numerologie, astrologie, spiritualism sau dezvoltare personală.
Să ne imaginăm acum că toți aceștia – de la repetenții clasei până la cei mai mari influenceri, de la sfertodocți până la pretinșii specialiști în istoria adevărată sau știința alternativă – sunt ca niște pâraie care alimentează un fluviu din ce în ce mai abundent. Să reținem această imagine.

Crime împotriva umanității

O vreme am putut crede că dispariția pe cale biologică a unei generații needucate, cea a părinților și bunicilor noștri cu patru clase, va rezolva de la sine problema educației științifice sau sociale. Și că accesul larg la informație îi va educa pe oameni. Constatăm însă că aceasta a fost o iluzie.

Cealaltă mare iluzie, mult mai îndelungată și mai dureroasă, este moștenită din epoca Luminilor. Și anume că lumea modernă va face din cunoașterea științifică și din educație armele cele mai importante pentru emanciparea indivizilor și pentru instaurarea unei lumi mai bune și mai drepte. Este o iluzie care a hrănit modernitatea secolului al XIX-lea și o parte din secolul al XX-lea.

Până când știința a fost pusă în slujba celor mai atroce crime pe care le-a cunoscut umanitatea, în războaiele mondiale, în Holocaust și în celelalte crime împotriva umanității săvârșite în ultimul veac.

Am crezut într-un progres al lumii prin cunoașterea de tip logic și științific, fie pe cale naturală, prin schimbul de generații, fie prin educație. Dar acest progres este azi contestat din toate direcțiile. Binele oamenilor nu mai stă în îmbunătățirea evidentă a vieții lor materiale și spirituale. Suferința lor vine din altă parte.

Fluviul prostiei

Să ne întoarcem acum la imaginea afluenților tot mai numeroși care umflă fluviul prostiei care se revarsă asupra noastră. Anii din urmă ne dau măsura revoltei proștilor împotriva deștepților. Adică a insurgenței împotriva cunoașterii de carte și a folosirii ei pentru binele comun.

În loc să vedem scăzând numărul proștilor, asistăm surprinși la înmulțirea lor. Și nu doar la înmulțirea lor, ci și la agregarea lor în forme de solidaritate tot mai întinse, facilitate de divertismentul oferit de rețelele sociale.
Așa cum am spus în mai multe rânduri, rețelele sociale au dat ocazia proștilor să nu le mai fie rușine cu prostia lor, să nu se mai simtă complexați, ci, dimpotrivă, pentru că sunt mulți, să se simtă mândri că sunt împreună.

Nu mândri că sunt proști, pentru că – spre deosebire de epocile anterioare când oamenii trăiau prostia ca pe o suferință, ca pe un neajuns – astăzi prostia nu e recunoscută ca prostie: abundența haotică a informației e percepută ca o cunoaștere alternativă care, prin forța solidarității comunitare, își revendică dreptul de a contesta cunoașterea și educația.
Pe scurt, niciun prost nu va recunoaște că e prost, tot așa cum nici școala nu mai are privilegiul instruirii publice și nici al formării morale.

TikTok a rezolvat aceste dileme dureroase. Abia exhibarea prostiei e șansa celebrității.

Dominația proștilor

Contraselecția elitelor politice nu este un accident și nu este nici măcar un plan bine ticluit de niște „elite” diabolice. Ea este consecința firească, aproape naturală și biologică, a înmulțirii și densificării proștilor. După Liviu Pop la Educație, Dăncilă, Dragnea, plagiatorii Bode și Ciucă, după nebacalaureatul Ciolacu, nu au cum să apară figuri luminoase (epistemic și moral) în fruntea partidelor sau în viața politică. Șoșoacă, Neamțu, Simion, Anamaria Gavrilă sau Georgescu sunt doar următoarea etapă în dinamica idiocrației.
Vestea proastă e că nu e ultima etapă. Nici în România și nici în restul lumii. Stoparea lor e temporară și după ei vor veni proști și mai mari, proști și mai mulți, mai agresivi. Iar mesajele lor vor fi tot mai delirante, tot mai greu de combătut rațional și argumentat, pentru că se vor baza tot mai mult pe emoțiile primare ale oamenilor, frica și speranța, singurele la care proștii au acces nelimitat.
Nu-mi dau seama pentru moment cum poate fi realmente învinsă dominația proștilor, ascensiunea idiocrației.

Se prea poate să trebuiască să ne revizuim radical și urgent proiectul emancipării prin cunoaștere, felul în care educăm, prețuirea pe care o acordăm logicii și gândirii critice. Nu în sensul abandonării lor, ci al regândirii din temelii a educării generațiilor viitoare.
Asta dacă mai avem timp.