OPINIE. Alin Tișe: Copilăria, ultima care moare în noi

Un gând frumos, care-i aparține fascinantului Octavian Paler: ”Ultima care moare în noi este memoria. Ultima care moare în memorie e copilăria”.

Memoria noastră pare adesea neascultătoare, uneori chiar căpoasă, care își amintește selectiv momente ale vieții, părând să scape din vedere anumite aspecte. Eu cred, însă, că nu memoria ne salvează de la acesta pierdere.

Mai degrabă copilăria, care rămâne vie în memoria noastră, este capabilă să ne salveze amintirile esențiale. Și asta pentru că, întotdeauna, copilăria rămâne acea lume de început pe care o ducem permanent cu noi și o purtăm chiar și în cele mai ascunse locuri din interiorul nostru.

Când oamenii adună luminile și umbrele vieții, iar timpul își încetinește pașii, copilăria este acea lumină vie, care refuză să apună. Este primul pas, primul soare admirat la răsărit și primul cer senin văzut prin ochii inocenți și curioși. În copilărie totul părea mare și impresionant. Asemeni unei magii, pe care o chemăm mereu în amintirea noastră, ca pe o rugăciune.

Copilăria nu se uită

Octavian Paler a înțeles asta: ultima care moare în noi e memoria, dar copilăria e inima care bate în memorie.

Poți uita drumurile, poți uita fețele, dar niciodată nu vei uita cum te-a făcut să te simți copilăria: infinit, liber, fericit fără motiv. Atunci înțelegem că adevăratul sens  al vieții e să rămânem în armonie cu acel copil care a crezut mereu în minuni.

Deși anii vieții trec, anii copilăriei nu pleacă. Aceasta rămâne adânc înfiptă într-un colț al sufletului, așteptând să fie regăsită.

Atunci când închidem ochii și plecăm către o stea nu vedem doar întunericul. Vedem copilăria. Prima lumină!