EVENIMENT
O tânără din Cluj, care conducea o mașină pe drumul național cu 107 kilometri pe oră, s-a ales cu dosar penal. NU are permis
Polițiștii din Câmpia Turzii au oprit în weekend în trafic o femeie de 29 de ani, dinCluj-Napoca, care se deplasa cu un autoturism pe DN15-E60, în interiorul localității Luncani, fiind înregistrată cu aparatul radar având viteza de 107 kilometri pe oră.
Asta nu a fost tot. Tânăra nu are carnet de șofer și avea un copil minor în mașină.
O tânără din Cluj, care conducea o mașină pe drumul național cu 107 kilometri pe oră, s-a ales cu dosar penal. Nu are permis
La momentul solicitării documentelor, aceasta a prezentat un permis de conducere care aparținea unei alte femei, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că cea în cauză nu deținea permis de conducere.
Dosar penal pentru fals privind identitatea și amendă
Polițiștii au aplicat măsurile legale, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și fals privind identitatea.
De asemenea, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.345 de lei, pentru depășirea vitezei legale admise, utilizarea farurilor de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață, dar și pentru neasigurarea minorului transportat în autoturism, conform normelor rutiere.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






