ACTUALITATE
O PAGINĂ RUȘINOASĂ Clujul așa cum n-am vrea să mai fie: câinii fără stăpân erau omorâți, iar pentru pielea lor se primea o pâine
Clujul n-a fost smart, cosmopolit, tolerant și, mai ales, iubitor de animale ca în ultimii ani. A avut și el în istoria nu prea îndepărtată a sa o parte neagră, tenebroasă chiar, pe care n-am prea vrea s-o credem, dar mai mult, dacă ar fi adevărată, am vrea s-o dăm uitării cât mai repede!
Câinii erau jupuiți pentru o pâine sub Podul Hingherilor
Ovidiu Pușcaș, un clujean get-beget, care acum are 67 de ani, își amintește că în Mărăști, pe malul Someșului, lângă Podul Hingherilor, era Serviciul de Ecarisaj al orașului, unde erau adunați și sacrificați câinii fără stăpân. În vecinătatea Serviciului de Ecarisaj era tăbăcăria, unde erau prelucrate pieile animalelor.
„Oamenii duceau acolo câinii prinși de pe stradă. Aici se preluau câinii și din pielea lor se făceau mănuși și poșete. Îmi amintesc și acum că deasupra porții de la Serviciul Ecarisaj era o tablă pe care era scris cu litere mari cu vopsea roșie: UN CÂINE, O PÂINE.
Ovidiu Pușcaș. Foto: Arhiva personală
Acolo se duceau câini încă din perioada interbelică și au ținut-o așa până prin anii ’68-’70. Nu-s chiar sigur, dar cred că tăbăcăria și acum mai funcționează. Eu mă duc destul de frecvent în Oser și când mă întorc mai trec prin zona aia și-atunci am simțit miros de clorură de var. Bineînțeles, acuma tăbăcesc piei de oi sau de capră, nu de câine”, povestește Ovidiu Pușcaș, pe care prietenii îl cunosc sub porecla OZN.
Tăbăcăria ce aparținea de CLUJANA se afla pe partea stângă a drumului, după pod, cum mergi spre Terapia.
„Îi transformau în marochinărie”
Și Laurențiu Naș (75 de ani, foto jos), care locuiește pe strada Fabricii, își amintește de acele vremuri. „Da, e foarte adevărat! Câinii maidanezi erau capturați de hingheri și transformați, Doamne, iartă-mă!, că sună atât de urât și de rău, în produse de marochinărie.
Îmi pare tare rău pentru ce s-a întâmplat în perioada aceea, dar erau alte vremuri. Dar, din ce-mi amintesc, totuși, nu erau foarte mulți câini omorâți, pentru că pe atunci nu erau mulți câini maidanezi”, rememorează, pentru Cluj24.ro, Laurențiu Naș.
Podul Hingherilor (în limba maghiară ,,hóhérok hídja”, hóher fiind hingher) se numește acum Podul Fabricii și face legătura între cartierul Mărăști și zona industrială a Clujului. Este cel mai lung pod ce trece peste Someșul Mic și leagă cartierele Bulgaria și Iris de Zona Industrială de Est (zona fostului CUG).
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






