Connect with us

EVENIMENT

O mulțime de amenzi date de polițiștii clujeni de Crăciun pentru cei care nu au respectat măsurile anti-COVID

Publicat


Sub coordonarea Instituției Prefectului Cluj, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și ai Grupării Mobile „Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca și polițiști locali din cadrul primăriilor, au desfășurat acțiuni în sistem integrat, pe raza întregului județ.

Organele abilitate au acționat în scop preventiv, pentru impunerea respectării normelor instituite pe perioada stării de alertă, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea riscului rutier.

Citește și Un specialist în sănătate publică râde că vaccinul anti-COVID a fost transportat cu mașina, iar Emanuel Ungureanu consideră ceremonia de primire a vaccinului ca fiind penibilă și grețoasă

În perioada 24-25 decembrie, peste 800 de forțe au acționat pe raza întregului județ, fiind legitimate peste 5.800 de persoane.

Urmare a neregulilor constatate, în cele două zile, au fost aplicate 294 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu Legea 55/2020, în valoare totală de 56.200 de lei.

În cadrul acestor acțiuni, s-a verificat modul de respectare a măsurilor impuse prin HG 935/2020 și menținute prin HG 1.065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Cirește și Se știu primii cinci clujeni vaccinați anti-COVID, dar și centrele de vaccinare pentru a doua etapă (persoane de peste 65 ani și bolnavi cronici)

Astfel, au fost controlate 613 obiective, dintre care peste 300 de restaurante, baruri și terase și aproximativ 210 hoteluri, pensiuni și cabane, verificându-se respectarea prevederilor legale referitoare la interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri, în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Totodată, forțele implicate au verificat și respectarea restricțiilor e circulație în intervalul 23.00-05.00.

Citește și Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate publică: Masca de protecție trebuie purtată și după vaccinare

Sursa: IPJ Cluj

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate