Connect with us

ADMINISTRAȚIE

O clujeancă face un apel la OMENIE. „Când vezi călătorii murați de ploaie în stație, lasă-i să urce în autobuz”

Publicat


ctp Cluj

Transportul în comun clujean e pe drumul cel bun: mijloace de transport noi, electrice, orare respectate și aplicații mobile utile. Unde mai trebuie lucrat puțin este la factorul uman.

Prezentam acum ceva vreme cazul șoferilor care nu pornesc aerul condiționat în zilele caniculare. Azi ne-a fost semnalată o altă situație, ce ține mai mult de omenie și bunăvoință decât de profesionalism.

O clujeancă face un apel la OMENIE: „Când vezi călătorii murați de ploaie în stație, lasă-i să urce în autobuz”

O clujeancă ne-a relatat un fapt petrecut joi, pe str. Observatorului, la capăt de linie, în jurul orelor 17.00, când făcea ravagii o ploaie torențială.

„Stația era plină, sub acoperișul ei nu se mai putea adăposti nimeni. Oamenii erau murați, chiar dacă unii aveau umbrele. Eu așteptam 45 și mai  erau 8 minute  până la plecare. Peste drum de stație era parcat autobuzul  care trebuia să plece în cursă. Oare ce-ar fi fost dacă acesta ar fi venit în stație, chiar dacă nu era încă ora de plecare, și ar fi lăsat pasagerii să urce? Șoferul putea să-și vadă de treabă în acea pauză iar oamenii ăia n-ar mai fi stat în ploaie. E doar o simplă observație ce ține de omenie și respect față de semeni”, ne-a scris clujeanca.

Contactat de Cluj24, directorul CTP Cluj, Liviu Neag a spus: „Adevărat, acest lucru ține de om și de modul în care gestionează el situația în momentul respectiv. Nu are nicio interdicție să facă asta dar nici nu-l putem obliga. Bineînțeles, în cele din urmă este vorba de empatie și respect”.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate