ACTUALITATE
O clujeancă a fost păgubită cu 4.300 lei după ce a accesat un link. Semnal de ALARMĂ tras de polițiști
Cluj24.ro vă prezenta de curând recrudescența fenomenului de „phishing”, fenomen prezent mai ales pe paginile de intermediere a vânzărilor și avertismentul lansat de autorități. IPJ Cluj vine cu o postare pe pagina de Facebook în care prezintă un caz concret petrecut în această săptămână.
„Dragi clujeni, ieri o tânără de 20 ani ne-a sesizat despre faptul că în urma unui anunț postat pe un site de intermediere a vânzărilor a primit un mesaj prin aplicația whatsapp despre un produs scos la vânzare. A primit un link în care vânzătoarea și-a introdus datele cardului bancar.
Imediat a venit primul sms de efectuare a unei tranzacții. Apoi al doilea sms… aproximativ 4.300 de lei dispăruseră din contul ei fără ca ea să cumpere ceva, iar banii achitați erau convertiți în moneda altui stat.
ATENȚIE!!!
Textul de mai sus nu este o poveste, ci o situație neplăcută cu care se confruntă cei care, încă, nu sunt vigilenți.
Fiți atenți!
‼️ Verificați cu mare atenție orice propunere de plată online!
‼️ Nu accesați link-uri trimise de necunoscuți! Atenție la detalii!
‼️ Nu furnizați datele de autentificare de pe card! Aceste informații nu sunt necesare pentru a primi bani”, se arată în postarea de pe Facebook a IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






