Connect with us

ACTUALITATE

O asociație din Cluj caută voluntari super-eroi. Cine se poate înscrie?

Publicat


Asociația Pro Vobis Cluj lansează campania ”Căutăm super-eroi” prin care și-a propus să aducă în prim plan pe cei care, în această periaodă, și-au descoperit „superputeri” în umbră și s-au alăturat altora la fel ca ei.

”Chiar dacă nu toți luptă în prima linie, mulți români s-au înscris ca voluntari în organizații, s-au alăturat unor instituții sau au pornit o inițiativă împreună cu prietenii sau colegii de birou, iar acțiunile pe care le fac reușesc să aducă îmbunătățiri substanțiale în viețile celor pentru care lucrează”, au anunțat cei de la Pro Vobis.

Cine sunt acești eroi? Toți cei care pe parcursul crizei și-au descoperit o superputere, fie ea livrarea de produse pentru cei care mai bine #StauAcasă, strângerea de fonduri, centralizarea de nevoi, crearea de materiale de informare sau educaționale, sprijin material sau psihologic, susținerea celor din jur prin orice alt tip de acțiune; toți cei care fac parte dintr-o inițiativă, organizație, instituție care desfășoară noi activități de combatere a efectelor crizei și nu în ultimul rând, cei care coordonează voluntarii și reușesc să organizeze eficient multiplele energii și idei de intervenție.

Pentru a reflecta cât mai multe din acțiunile care și-au propus diminuarea efectelor crizei, fiecare voluntar sau coordonator de voluntari este invitat să-și împărtășească experiența, completând un scurt formular pe site-ul www.saptamanavoluntariatului.ro.

Urmează poveștile voluntarilor

Cei care au beneficiat de ajutorul unor voluntari inimoși, sau cei care sunt impresionați de anumite inițiative pot de asemenea să recomande un voluntar sau o inițiativă care merită să primească aprecierea celor din jur, completând același formular.

În săptămâna 11-17 mai, poveștile acestor super-eroi vor arăta tuturor ce înseamnă activitatea de voluntariat și cum arată o zi din viața unui voluntar, cum se organizează echipele de voluntari și care sunt cele mai bune practici de lucru cu voluntarii.

“În ultimele luni am putut observa multe schimbări, dar una dintre cele mai frumoase a fost incredibila mobilizare de voluntari. Această perioadă ne oferă multe informații despre nevoile care există în societatea noastră, dar și lecții despre forța extraordinară pe care o are societatea civilă de a răspunde la problemele punctuale.

Am simțit cu toții acum nevoia implicării, dar și a unor sisteme bine puse la punct pentru captarea acestor energii și bune intenții”, a transmis echipa Pro Vobis.

 

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate