EVENIMENT
Numărul cazurilor infectate de coronavirus a ajuns la 15. Este vorba despre o femeie din Mureș
Încă un caz de infecţie cu noul tip de coronavirus a fost confirmat, duminică, în România, informează Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre o femeie de 70 de ani din Mureş.
Aceasta este cea de-a 15 persoană confirmată în ţara noastră cu acest virus.
Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a declarat că femeia de 70 de ani infectată cu noul tip de coronavirus se afla în izolare la domiciliu din data de 4 martie.
Potrivit prefectului de Mureş, persoana respectivă, care este dintr-o localitate limitrofă municipiului Târgu Mureş, a revenit în ţară din Ancona, Italia.
“În cursul zilei de ieri i-au fost recoltate probe, după ce femeia a avut dificultăţi de respiraţie, tuse şi febră. Femeia va fi internată şi a fost declanşată ancheta epidemiologică pentru identificarea tuturor persoanelor cu care s-a aflat în contact”, a precizat prefectul de Mureş.
Potrivit informaţiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, pacienta va fi transportată cu izoleta pentru internare la Spitalul de boli infecţioase din Cluj-Napoca
[ad_2]
Citește Numărul cazurilor infectate de coronavorus a ajuns la 15. Este vorba despre o femeie din Mureș pe Romania24.ro
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger











































