Connect with us

EDUCATIE

Nu se impune MODIFICAREA datelor probelor examenelor naționale, spune Ministerul Educației

Publicat


Nu se impune în acest moment modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale, susține Ministerul Educației, în urma întâlnirii avute marți cu reprezentanți ai elevilor, părinților și ai sindicatelor, conform Mediafax.

„Referitor la întâlnirea desfășurată astăzi, 6 iunie, între reprezentanții Ministerului Educației, ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, vă comunicăm faptul că toți cei prezenți au agreat că, în acest moment, nu se impune modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

De asemenea, reprezentanții ministerului precizează că au invitat federațiile sindicale la o nouă întâlnire pentru finalizarea negocierilor pe Contractul Colectiv de Muncă.

Ministerul Educației anunță că, în perioada 31 mai – 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 și, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic).

Comparativ cu 31 mai, Ministerul constată că numărul cadrelor didactice care continuă greva a scăzut în toate județele, cu excepția județului Covasna (+1,1%). La nivel general, cei mai mulți angajați din sistemul preuniversitar și-au reluat activitatea în județele: Vâlcea (12,6%), Ialomița (11,8%), Teleorman (11%), Botoșani (10,3%), București (9%), Buzău (8%).

Ministrul Educației Ligia Deca susține că peste 10.000 de cadre didactice au renunțat la grevă după adoptarea de către Guvern a ordonanței care prevede creșterea salariilor în învățământ.

„Putem anunța că de la momentul adoptării ordonanței până astăzi avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învățământ care au renunțat la grevă, dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice”, a spus marți Ligia Deca.

Ea a precizat că în peste 1.000 de unități de învățământ din țară nicio persoană nu este grevă.

„Este o dovadă de încredere a cadrelor didactice în măsurile luate de Guvern și sperăm ca prin discuțiile pe care le vom relua în contextul negocierii contractului colectiv de muncă pe sectorul Educație, vom relua aceste discuții cu federațiile sindicale mâine, și în contextul altor măsuri pe care Guvernul le va lua, mă refer la negocierile pe legea salarizării, vom putea să vedem o reîntoarcere în sala de clasă atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor”, a spus ministrul Educației.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

FOTO. Șinele de cale ferată dezafectate din Jucu, un pericol pentru șoferi: „Rişti să-ţi tai anvelopele”

Publicat

Un clujean atrage atenția asupra pericolului reprezentat de șinele de cale ferată dezafectate de pe DN1C, în centrul localității Jucu. Situația problematică a fost semnalată autorităților, fiind o sursă de riscuri pentru participanții la trafic.

Un cititor Cluj24 a semnalat că asfaltul din jurul șinelor este sever degradat, formând cratere care pot provoca daune grave autoturismelor.

Propunere: scoaterea șinei și nivelarea drumului

Șinele sunt parte a unei linii feroviare dezafectate, care nu mai are nicio utilitate practică. Acesta propune scoaterea lor completă și nivelarea drumului pentru a elimina pericolul.

„Doresc să vă semnalez pericolul foarte mare pe care îl reprezintă şinele de cale ferată din centrul localității Jucu pe DN1C, înainte de semaforul spre Jucu de sus, sens spre Dej. Asfaltul de sub ele este foarte deteriorat şi s-au format cratere mari, şi rişti să-ţi tai anvelopele sau să primeşti un şoc foarte mare trecând peste ele. Este o cale ferată dezafectată de mult, şi nu are nici o conexiune cu nimic, sunt doar nişte şine care traversează drumul şi s-ar putea dezafecta şi nivela frumos acolo”, a arătat clujeanul.

Manevre riscante și parapeți inestetici

Problema este amplificată de manevrele bruște pe care șoferii le fac pentru a evita craterele, existând riscul de a intra pe contrasens sau în parapeții metalici recent instalați. Cetățeanul propune vopsirea parapeților cu vopsea fosforescentă și marcarea lor cu semne roșii pentru o mai bună vizibilitate pe timp de noapte.

„Mulţi şoferi fac manevre foarte bruşte de schimbare a benzii şi riscă să intre pe contra-sens sau în noii parapeţi metalici extremi de urâţi şi inestetici pe care nicăieri, în nici o ţară europeană, nu i-am mai văzut. Ar trebui vopsiţi acei parapeţi cu vopsea fosforescentă deoarece acel gri este mat, iar noaptea abia îi vezi, precum trebuie marcaţi şi cu semne roşii”, a mai spus acesta.

Propunere pentru creșterea vitezei și instalarea de camere radar

O altă sugestie vizează creșterea limitei de viteză pe această porțiune de drum la 70 km/h, air în locul parapeților metalici, se propune instalarea de camere radar fixe, conforme cu legislația adoptată în octombrie 2024, care permite astfel de măsuri pentru monitorizarea traficului.

„Era mult mai simplu să fie mărită viteza la 70km/h, deoarece fiind în linie dreaptă, nu reprezintă nici un pericol acea viteză, şi în loc de parapeţii aceia extrem de urâţi, parcă sunt pripoane pentru cai şi vite, se puteau pune camere radar fixe, care sunt perfect legale după noua legislaţie care a intrat în vigoare în octombrie 2024”, susține clujeanul.

Cetățeanul arată că a trimis petiție la Primăria Jucu și la CNAIR să repare calea ferată de la Jucu sau să o scoată, arătând că din calea ferată mai există doar câțiva metri, restul fiind deja eliminată.

Citește mai departe

EVENIMENT

Casă cuprinsă de flăcări în comuna Poieni. Locuința se află într-o zonă greu accesibilă

Publicat

O casă din comuna Poieni a luat foc, miercuri seară. Pompierii intervin la fața locului cu două autospeciale, însă accesul la locuiință este îngreunat.

Pompierii din Huedin intervin cu două autoutilitare pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o cas de lemn din comuna Poieni.

Potrivit ISU Cluj, incendiul se manifestă generalizat, iar casa se află într-o zonă greu accesibilă. Din fericire, nu sunt semnalate victime.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente în comuna Poieni, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă din lemn. Din primele informații, incendiul se manifestă generalizat, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Astfel, la fața locului au fost trimise două autospeciale, iar casa se află într-o zonă greu accesibilă. Din fericire, nu există victime”, a transmis ISU Cluj.

FOTO: Arhivă

Citește mai departe

EDUCATIE

Studenții au reducere de 90% la biletele CFR doar pe ruta domiciliu-universitate, din 1 ianuarie 2025

Publicat

trenul gara bun 2

De la 1 ianuarie 2025, studenții români nu mai beneficiază de reducerea de 90% la biletele CFR pentru toate călătoriile interne.

Potrivit reprezentanților CFR Călători, această facilitate se aplică acum doar pentru traseele dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care sunt înmatriculați.

Noi condiții de călătorie pentru studenți

Modificarea este prevăzută în „Ordonanța trenuleț”, publicată recent în Monitorul Oficial, care a generat nemulțumiri în rândul studenților.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 00:00, studenții înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România cărora li s-au emis/vizat pe anul universitar în curs, de către institutiile de învătământ respective, legitimații de student pentru reducere/gratuitate la transport, beneficiază pe teritoriul României de tarif redus cu 90% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri clasa a 2-a numai pe distanța/ rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat”, a anunțat CFR într-un comunicat de presă.

Unde și cum pot fi achiziționate biletele

CFR precizează că biletele cu reducere pot fi cumpărate exclusiv de la casele de bilete din gări sau de la agențiile de voiaj CFR, până la actualizarea aplicației online și emiterea normelor de aplicare.

În situațiile în care stația de urcare nu dispune de personal CFR sau casele de bilete sunt închise, studenții pot achiziționa bilete direct din tren, cu condiția de a le solicita imediat după îmbarcare.

Actele necesare pentru reducere

Pentru a beneficia de reducere, studenții trebuie să prezinte legitimația de student în original, vizată pentru anul universitar în curs, care să indice localitatea instituției de învățământ, și un act de identitate în care este specificat domiciliul.

Citește mai departe

EVENIMENT

Operațiunea „Pirotehnic 2024”, în Turda: Peste 1.500 de artificii și petarde, confiscate înainte de Revelion

Publicat

Polițiștii din Turda „au dat lovitura”, în ajunul Anului Nou. Peste 1.500 de artificii și petarde au fost confiscate și patru persoane sunt cercetate pentru operațiuni cu articole pirotehnice.

În cadrul planului de acțiune „Pirotehnic 2024”, polițiștii turdeni au desfășurat, în data de 31 decembrie 2024, o amplă acțiune de control pentru a preveni incidentele generate de folosirea necorespunzătoare a materialelor explozive.

Captură impresionantă: peste 1.500 de articole confiscate

Astfel, marți, în ajunul Anului Nou, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Turda au verificat mai multe locații și au identificat patru persoane, cu vârste între 26 și 53 de ani, care comercializau articole pirotehnice fără autorizație. În total, peste 1.500 de articole din categoriile P1, F2, și alte categorii periculoase au fost confiscate pentru continuarea cercetărilor.

„În cadrul planului de acțiune „Pirotehnic 2024”, în data de 31 decembrie 2024, între orele 12.00-17.00, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Turda au organizat o acțiune pentru depistarea persoanelor care comercializează fără drept articole pirotehnice.

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 1.500 de articole pirotehnice din categoriile P1, F2 și altele.

Patru persoane, cercetate pentru comercializarea fără drept a articolor pirotehnice

Patru persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 53 de ani, toate din municipiul Turda, sunt cercetate în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, a transmis IPJ Cluj.

Acțiunea face parte din eforturile autorităților de a proteja cetățenii de riscurile utilizării ilegale de materiale pirotehnice, care pot cauza răni grave sau incendii.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate