Connect with us

ACTUALITATE

Nu mai BATEȚI mingea. Folosirea GRATUITĂ a terenurilor de sport din curtea ȘCOLII, în afara orelor de program, NECONSTITUȚIONALĂ

Publicat


onisifor ghibu

Curtea Constituţională a României a admis sesizarea Guvernului Ciucă şi a stabilit că este neconstituţional proiectul de lege prin se permite folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea şcolii şi în afara orelor de program. La Cluj-Napoca, în principiu, copiii pot folosi terenurile se sport când vor.

Cu majoritate de voturi, CCR „a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi a constatat că este neconstituţională Legea pentru modificarea art.6 alin.(9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000”, se arată în minuta deciziei.

Este vorba chiar de deschiderea porților școlilor pentru cei care vor să folosească terenurile de sport. Atenție, nu sălile de sport, ci terenurile din curțile școlilor.

Cluj-Napoca a fost poate un „deschizător de drumuri” în acest sens. Copiii pot folosi „curtea școlii” când vor. În acest sens există și o hotărâre a Consiliului Local, care datează din 2009.

Părinții clujeni au cerut acest lucru, spunând că în curtea școlii, copiii lor pot face sport în siguranță și având în vedere că au avut loc lucrări de modernizare a unor școli din oraș, iar asta a presupus și amenajarea curților.

„Atac la adresa sănătăţii fizice şi mintale a copiilor”

„Pe 13 ianuarie, Guvernul, prin mâna premierului Ciucă, a atacat la CCR proiectul de lege prin care elevii au acces gratuit la terenurile de sport din curea şcolii şi în afara orelor de program, respectiv în vacanţe şi în weekenduri.

Decizia domnului premier Ciucă de a ataca la CCR acest proiect de lege, votat de o majoritate covârşitoare în Parlament, de fapt este un atac la adresa sănătăţii fizice şi mintale a copiilor şi a adolescenţilor, care oricum suferă în lipsa unor spaţii potrivite pentru a face mişcare şi pentru a practica diverse sporturi în aer liber”, spunea deputatul USR Tudor Pop, la Palatul Parlamentului, cel care anunțat și faptul că acest proiect de lege a fost atacat de Guvern la CCR.

Citește și: LIVE VIDEO/ Protest în fața Primăriei Cluj-Napoca. ”Scoateți lacătul de la curtea școlii”. Ce spune Emil Boc

El susţinea că, probabil, premierul Nicolae Ciucă „a fost păcălit” că e o idee bună „să păstreze lacătele pe curtea şcolii” de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care „a fost împotriva proiectului pe toată durata traseului parlamentar”.

Deputatul a mai spus că este scandalos să ţii copiii şi adolescenţii „departe de singurele spaţii unde pot desfăşura în siguranţă activităţi sportive şi de recreere şi asta în condiţiile în care ai o epidemie de obezitate în rândul copiilor, când orele de sport şi de educaţie fizică sunt insuficiente, când suntem campioni ai sedentarismului şi bolilor cardio-vasculare la nivel european. Nu mai zic de pandemia care a dat peste cap viaţa tuturor”.

Tot acesta reclamă „lobby-ul acelor directori de şcoli care nu au nicio emoţie când vine vorba să închirieze sala de sport din incinta şcolilor”, la Ministerul Educației.

Acesta a mai menţionat că Guvernul reproşează, în sesizarea de la CCR, faptul că proiectul are formulări neclare.

„Lista rușinii” de la Cluj

La Cluj-Napoca există o decizie a Consiliului Local Cluj-Napoca, în acest sens, iar anul trecut, Poliția Locală, prin sondaj, verifica săptămânal respectarea acesteia.

Tot în vara anului trecut, primarul Emil Boc a mai spus că dirtectorii care nu deschis curțile școlilor trebuie să fie trecuți pe lista rușinii.

Ce spune HCL care a fost adoptată în 6 octombrie 2009:

Art 1. Se aprobă accesul liber al elevilor pe terenurile de sport din incinta unităților de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Cluj-Napoca, amenajate de Primăria municipiului Cluj-Napoca după următoru program:

  • în perioada aprilie – octombrie, până la ora 20.00
  • în perioada noiembrie – martie, până la ora 18.00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică și în timpul vacanțelor școlare, în afara orelor de curs.

Există reticență, din cauza siguranței copiilor

La Cluj-Napoca există, însă, „o reticență” din partea directorilor de școli cu privire la acesastă decizie, spune Lucia Cojocaru, liderul Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar clujean.

„E o problemă de siguranță. Din punct de vedere al securității nu este normal. Poate să cadă poarta de fier în capul unui copil, poate să fie un alt accident. Cine îi supraveghează pe copii. Copilul trebuie să fie în siguranță, că este în curtea unei instituții. Sunt alții care vandalizează. Normal e răspunderea administratorului”, spune Lucia Cojocaru, care a subliniat că ideea este bună, dar trebuie rezolvate și aceste probleme.

Cum arată proiectul de lege, atacat la CCR

Propunerea de modificare a Articolului 6, aliniatul 9 – „formularea nouă oferă fără echivoc cetățenului dreptul de a folosi gratuit aceste baze, dar cu condiția respectării programului de activități școlare și cluburilor sportive școlare, respectiv universitare.

Regimul accesului persoanelor juridice, pe de altă parte, rămâne neschimbat, decizia permiterii accesului rămânând la latitudinea conducerii unității de învățământ.

De asemenea, unitățile de învățământ vor include în propriile regulamente prevederi cu privire la orarul și maniera în care se face accesul în incinta bazelor sportive proprii…”.

Foto: Scoala „Onisifor Chibu”, Facebook/ Emil Boc

Sursa: Agerpres, Camera Deputaților

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate