Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Noul regulament privind închirierea trotinetelor electrice la Cluj-Napoca! Unde poți să le parchezi

Publicat


Primarul Emil Boc a prezentat noul regulament privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service. Noul regulament este primul de acest fel din România și a fost inspirat din cele adoptate în Paris și Bruxelles. 

Pe unde poți circula cu trotineta electrică?

„Conform Codului Rutier, trotintele electrice nu pot circula pe trotuar. Ele pot circula pe pistele de biciclete și pe traseele care vizează transportul în comun.

În lipsa acestora, pot circula pe drumurile publice. Conducătorul trotinetei trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani. Casca de protecție este obligatorie pentru cei sub 16 ani”, a explicat edilul.

Este interzisă amplasarea, staționarea trotinetelor electrice  de către operatori și în următoarele locații:

  • trotuare cu lățime mai mică de doi metri
  • în zona spațiilor de transport în comun, pe toată lungimea stației (25 de metri înainte și după)
  • în zona standurilor de taxi, pe toată lungimea standurilor
  • aliniamentul clădirilor sau a gardurilor fiindcă pun în dificultate orientare persoanelor cu dizabilități să se orienteze
  • în zona trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii (25 de metri înainte și după)
  • în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme
  • în intersecții, la mai puțin de 10 metri de intersecții
  • în spațiile verzi
  • în zonele acceselor auto și pietonale
  • în șantierele în lucru de pe domeniul public

Unde poți parca trotineta electrică?

În cazul în care lățimea trotuarului permite, amplasarea se face paralel cu bordura înspre carosabil, pe aliniamentul stâlpilor și copacilor de pe trotuare.

Două ore au la dispoziție firmele de închiriat trotinete pentru a le parca regulamentar

„Operatorul trebuie să își ridice în 120 de minute trotinetele parcate neregulamentar de pe domeniul public.

Dacă operatorul nu la va ridica în această perioadă de timp, ele vor fi ridicate de RADP, contra unei taxe de ridicare a trotinetei pentru a o primi înapoi.

Valoarea taxei va fi reglementată de Consiliul local. Primăria își rezervă dreptul de a limita numărul de trotinete în oraș, dacă acesta este foarte ridicat pentru a nu perturba traficul”, a afirmat primarul Emil Boc.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate