Noi, cei din linia a doua. Ana-Maria Moldovan (sufleur): Ești un fel de centură de SIGURANȚĂ pentru actor

Actori, artiști, vedete… Clujul cultural, Clujul artelor, le datorează mare parte din cele 5 stele pe care și le arogă. Atâta doar că în spatele operelor lor se află mulți alții, invizibili pentru public dar atât de necesari unui produs artistic complet și apreciat. Sunt cei din linia a doua, din spate, fără de care spectacolul nu ar fi același. Sufleuri, mașiniști, costumieri, make-up artiști, regizori tehnici și câte și mai câte meserii de care cel din sală n-a auzit, sau n-au cuantificat importanța lor în succesul unei reprezentații.

Ana-Maria Moldovan este una dintre persoanele din linia a doua. A fost sufleur la Teatrul Național timp de 26 de ani. Iubită și apreciată de colegi, avea să fie regretată de aceștia atunci când s-a pensionat în 2022.

„Cel mai vechi si cel mai bun sufleur ever”, o caracteriza actorul Adrian Cucu.

Noi, cei din linia a doua. Ana-Maria Moldovan (sufleur): Ești un fel de centură de SIGURANȚĂ pentru actor

Înainte de a fi sufleur, a lucrat la CFR, ca șefă de depozit. Meserie bănoasă dar care nu îi oferea neapărat multe satisfacții pe plan profesional. În momentul în care s-a constituit acolo un grup artistic, doamna Moldovan s-a alăturat acestuia. „A trebuit să mergem toate fetele frumoase, că eram frumoasă, de ce să mint”, spune Ana-Maria.

A avut spectacole de teatru în Ungaria sau la Teatrul „Țăndărică” din București. La sfatul unei prietene, în 1996 s-a dus la Teatrul Național din Cluj-Napoca și s-a angajat ca sufleur. Director era Dorel Vișan, care, după o probă, la recomandarea Silviei Ghelan, a angajat-o.

„Pentru a fi sufleur trebuie să ai anumite abilități”

„Primul spectacol la care am suflat a fost Cameristele, pus în scenă de Anca Bradu, cu Silvia Ghelan, Maria Munteanu și Ileana Negru, trei zeițe de actrițe. Prima premieră la care am lucrat a fost Cel care primește palme, tot cu Anca Bradu regizoare. În acest spectacol au jucat nume grele ale scenei clujene: Anton Tauf, Gelu Ivașcu, Paul Basarab, Irina Vincze, Cornel Răileanu, Viorica Mischilea, Bucur Stan, Lucica Toma… aproape tot teatrul. Greu pentru o începătoare, dar am izbândit”, mărturisește Ana-Maria cu un oftat de ușurare.

Pentru a fi sufleur trebuie să ai anumite abilități: să fii foarte atent, să vezi tot ce se întâmplă, să memorezi, să simți actorul. „Sunt spectacole complexe, care implică mulți actori, multe mișcări scenice, schimbări de decor în timpul replicilor… Toate acestea acționează ca elemente disturbatoare pentru un actor, pot avea efect de inhibare, acesta poate avea sincope în a da replica și atunci apari tu și-l scoți la lumină, îl ajuți să se regăsească, ești un fel de centură de siguranță pentru el”, spune Ana-Maria.

A lucrat cu generații diferite de actori. Cei mai în vârstă aveau uneori probleme de auz, însă tinerii din ziua de azi apelează la sufleur mai mult la repetiții, până învață bine textul.

„O dată m-am ascuns sub o masă”

Publicul este obișnuit, probabil, cu acea fosă din mijlocul scenei, locul consacrat al sufleurului. La Naționalul clujean, acesta mai e folosit doar la spectacolele operei. Cabina „de suflat” este în dreapta scenei. Asta nu înseamnă că această meserie este una statică.

„În timpul repetițiilor mai stăteam în sală, ca să văd tot jocul scenic, apoi, la spectacol, mă mutam în spatele decorurilor, în funcție de poziția pe scenă a actorului care urma să dea replica. Uneori făceam curse de pe o parte pe alta a scenei. O dată m-am ascuns sub o masă și nu mă vedeam datorită unei fețe de masă mai lungi pe care am cerut-o în mod special. Regizorul Vlad Mugur nu mă voia în zonă, așa că am apelat la metoda asta”, spune, râzând, Ana-Maria.

„La un spectacol cu Beckett i-am suflat lui Balazs Attila din magazia de decoruri. Nu credeam că mă aude dar el mi-a zis că e suficient că mă știe acolo. Există spectacole mai relaxate, în care actorii își mai permit să devieze puțin de la text și atunci contribuția mea e minimă, dar în reprezentațiile în care regizorul ține ca replicile să respecte originalul, cuvânt cu cuvânt, acolo e de muncă mai mult”, mărturisește Ana-Maria Moldovan.

Uneori, doamna Moldovan făcea și deplasări cu teatrul, mai mult în țară, pentru că la cele peste hotare „nu mai era loc”. „Am fost în Germania cu Hamlet, apoi cu Florin Piersic tot acolo, cu Logodnicele aterizează la Paris”, spune Ana-Maria.

Un sufleur nu este doar sufleur. El este mai mult de atât, este un fel de asistent regizor. Trebuie să știe toate mișcările scenice, să știe dinainte ce actor urmează la replică sau ce decoruri are actul.

„Sufleurul face parte integrantă din spectacol”

„A fost un spectacol în care eu eram pe rândul doi în sală, actorii jucau aproape de marginea scenei, iar eu le dădeam intrarea doar din priviri. Mă uitam dinainte la cel ce urma și acesta știa că e rândul lui”, spune Ana-Maria.

Ana-Maria Moldovan a lucrat cu nume mari ale scenei: Silvia Ghelan, Ligia Moga, Melania Ursu, Anton Tauf, Victor Rebengiuc, Marcel Iureș, Dorel Vișan sau Florin Piersic, doar câteva dintre ele. „Cu Silvia Ghelan repetam în cabină înainte de spectacol. Îmi cerea să-i dau replicile”, spune Ana-Maria.

Există și situații-limită, câteodată, la spectacole. „Eram în turneu cu o reprezentație și la un moment dat, un mare actor trebuia să vină șșin spate și să-și spună textul. Ei bine, acesta a intrat cu textul din ultimul act. Mi s-au înmuiat picioarele, dădeam din mâini ca o apucată ca să-i atrag atenția, colegii s-au blocat, iar în momentul în care a ajuns aproape i-am șoptit toată propoziția. A intrat apoi cu textul potrivit dar pe mine m-au trecut toate transpirațiile”, recunoaște Ana-Maria.

Uneori, sufleurul face parte integrantă din spectacol. Regizorul Radu Afrim a apelat la Ana-Maria într-o scenă: „La o repetiție, una dintre actrițe și-a uitat replica iar eu am ieșit mai mult decât trebuia de după cortină. Lui Afrim i-a plăcut atât de mult încât m-a pus să ies și să-i dau cu textul în cap actriței”, spune, râzând, Ana-Maria.

N-a fost singura apariție scenică a Ana-Mariei. „Victor Ioan Frunză a montat la Cluj visul unei nopți de vară și pentru că avea nevoie de multă figurație, m-a îmbrăcat și pe mine într-un personaj și m-a pus pe scenă. De acolo, am fugit la locul meu și am suflat în continuare îmbrăcată cu o manta și cu o pălărie imensă”, zice Ana-Maria.

Cade cortina. Cade cortina peste un spectacol reușit. Peste munca unor oameni. Peste cariera unor oameni. Peste 26 de ani în serviciul teatrului. Sunt mulți? Sunt puțini? Dacă ar fi să ne luăm după ce spune Ana-Maria Moldovan, sunt ani valorificați cu responsabilitate. Și cu multă dăruire, mi-a suflat ea…