Connect with us

Clujul de altădată

NIMIC nu înlocuieşte IUBIREA, dar iubirea înlocuieşte NEAJUNSURILE. Preot VIZIONAR, pictor. Arsenie Boca, 32 de ani de la moarte

Publicat


patericul 1 horz

„Nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuieşte toate neajunsurile”, spunea Arsenie Boca. Pe 28 noiembrie se împlinesc 32 de ani de la moartea sa. Sunt făcute demersuri pentru trecerea sa în rândul sfinţilor. În imagini sunt Patericul, dăruit de Arsenie Boca şi de Serafim Popescu poetei şi monahiei Zorica (Teodosia) Laţcu (arhiva Cluj24) şi două dintre picturile sale controversate.

patericul

Arsenie Boca, părinte, pictor, vizionar

Arsenie Boca (29 septembrie 1910, 28 noiembrie 1989), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist). Este considerat de către unii cel mai mare duhovnic român al secolului XX, iar la mormântul său de la Mănăstirea Prislop se perindă zilnic mii de pelerini.

arsenie boca alta

A fost stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea.

A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 km de București), precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București.
Episcopia Devei și Hunedoarei a anunțat joi, 5 septembrie 2019, aprobarea documentației necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului.

„S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens. A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală. De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989″, anunţa Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 octombrie 2019.

Mitropolitul Ardealului: Arsenie Boca va fi canonizat când vrea acesta şi Dumnezeu

În urmă cu două zile, mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, preşedintele Comisiei sinodale de canonizarea a sfinţilor români, a declarat că părintele Arsenie Boca va fi canonizat când vrea acesta şi Dumnezeu.

Întrebat de tineri în timpul unei conferinţe online când va fi canonizat părintele Arsenie Boca, mitropolitul Ardealului a răspuns: „Ştie Dumnezeu. Noi când facem previziuni din acestea, nu am darul premoniţiei, nu ştiu. Va vrea Dumnezeu! Când vrea Dumnezeu şi când vrea şi părintele (Arsenie Boca n.r.) şi va fi. Noi nădăjduim”.

ÎPS Laurenţiu Streza a explicat că se adună în continuare dovezi ale minunilor înfăptuite de părintele Arsenie Boca, însă a atras atenţia că nu este cazul să se exagereze unele vorbe ale sale.

„Este adevărat că părintele a spus că nu mai merge mult, nu mai rabdă Dumnezeu mult, dar nu i-a pomenit niciodată numele lui Ceauşescu, pentru că era foarte atent cu reacţia oamenilor, cu senzaţionalul. (…) În momentul de faţă nu are nevoie de mistificările unora. Unele sunt chiar aşa mistificări, că l-a văzut unul aici şi l-a văzut şi dincolo. (…) unele sunt caraghioase, pur şi simplu caraghioase şi pe noi nu ne-au amuzat, ci ne-au întristat, deci comisia de cercetare, de canonizare a fost pur şi simplu uimită de unele afirmaţii, dar aşa sunt oamenii. Dar cele bune întotdeauna au trecut peste celelalte, au răzbătut. Aşa se cerne şi rămân numai lucrurile adevărate şi folositoare”, a explicat ÎPS Laurenţiu Streza.

Zorica Laţcu şi Patericul

*Zorica (Teodosia) Laţcu (17 martie 1917, 8 august 1990), poetă, traducătoare şi monahie. A fost preparator principal la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj şi a colaborat la Dicționarul limbii române al lui Sextil Pușcariu. A fost considerată cea mai bună poetă interbelică. În 1948 a intrat în monahie cu numele Teodosia. Era apropiată şi îndrumată de Arsenie Boca, acestuia dedicându-i volumul „Poemele Iubirii“. De asemenea, a fost apropiată de Valeriu (Bartolomeu) Anania şi de Lucian Blaga.

patericul 1 horz

„Cuvintele, pe care nu le-am spus/ Sunt tot atâtea trepte ce coboară/ Cu sufletul tot mai adânc m-am dus/ Pe treptele tăcerii ca pe-o scară/ Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit/ M-am coborât în lumea nerostirii/ Şi-n cutele de piatră i-am gătit/ Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii”, scria Zorica (Teodosia) Laţcu.

*Patericul este una dintre cărţile de seamă ale Bisericii Ortodoxe, dupa Sfânta Scriptură şi alături de Filocalie, scrierile şi Vieţile Sfinţilor. „Patericul” vine din greacă, „patir”, adică „tată”, „părinte duhovnicesc”. Este un gen de literatură duhovnicească, foarte răspândit în ortodoxie, care cuprinde scurte istorisiri şi cuvinte de folos duhovnicesc. Faptele sfinte menţionate în carte sunt scrise pe scurt, sub formă de „apoftegme” (fraze scurte, proverbe, sentinţe). Primele culegeri de asemenea apoftegme au apărut în pustiul Egiptului, în sec. al IV-lea.

*Serafim Popescu (1912, 1990), stareţ al Mănăstirii Sâmbăta, apropiat al lui Arsenie Boca şi ucenic al mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului.

Picturi controversate ale lui Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca a realizat în anul 1968 o pictură despre care se zice că ar fi prevestit evenimentele importante ale secolului XX.

profetie pictura arsenie boca

Pictura interioară a bisericii din Drăgănescu, operă care a stârnit aprigi controverse, a fost interpretată şi de duhovnicul de la Mănăstirea Petru Vodă, Iustin Pârvu.
La biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Drăgănescu (Giurgiu) Arsenie Boca a lăsat moştenire una dintre cele mai frumoase picturi interioare ale ortodoxiei, considerată „Capela Sixtină” a României. El a venit aici după ce i s-a interzis să mai slujească la altar, nefiind admis decât ca pictor bisericesc. Pictura bisericii surprinde cele mai importante evenimente din Noul Testament. Toate frescele sunt completate cu mesaje sugestive care îndeamnă omul la pocăinţă, însă îi arată şi slăbiciunile sau păcatele.

pictura arsenie boca

„Drăgănescu este o expresie a artistului. Dar este o greşeală pe care Dumnezeu i-a iertat-o, pentru mulţimea uriaşă a faptelor lui bune din restul vieţii sale. Sunt convins că s-a pocăit de acele picturi, dar n-a mai fost vreme să schimbe ceva”, a explicat Iustin Pârvuieşirea părintelui Arsenie Boca din canoanele picturii bisericeşti bizantine.

(MaAv)

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



ACTUALITATE

CLUJUL DE ALTĂDATĂ. O crimă misterioasă din anul 1930

Publicat

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„Una dintre misterioasele crime, cari au pasionat în ultimul timp în mod deosebit poliţia oraşului Cluj, precum şi întreaga opinie publică, – a fost asasinarea plutonierului major P. Milica, din Bat. VI Adm. Cluj.

În dimineaţa zilei de 6 martie [1930 s.n.] poliţia face o lugubră descoperire. Plutonierul major P. Milica din Bat. VI Adm. Cluj, a fost găsit asasinat în dosul bisericei Sf. Petru din Calea Victoriei. Cadavrul prezenta o rană deschisă la gât, provenită probabil dintr-o lovitură de cuţit.

Autorităţile militare înştiinţate de Chestura poliţiei Cluj, – fiind vorba de un militar, – deleagă pe dl. Comisar Regal Lt. Stavrica, din Consiliul de Război al Corpului VI Armată, să facă alături de autorităţile poliţieneşti, – primele cercetări.

Dar teatrul crimei nu prezenta nici un indiciu, care să poată duce la descoperirea criminalilor. Pe cadavru nu se aflau nici urmele unei lupte, care între astfel de împrejurări ar fi trebuit să aibă necondiţionat loc şi nici urme de amprente digitale. Urme vizibile de paşi de paşi nu se aflau pe teren. Tot aşa nu se afla nici vreun informator, care să fi putut da informaţii, oricât de neînsemnate pentru a putea prinde firul cercetărilor.

Un profund mister plana asupra crimei. Totul depindea doar de abilitatea poliţiei.

Între astfel de condiţiuni precare – şi sub personala conducere a dlui Simeon Haţieganu, chestorul poliţiei municipiului Cluj, – să încep primele cercetări, care se perindă cu surprize şi peripeţii de fiecare clipă, ca un film de cinematograf.

Dar iată că cercetarea îndreptată în direcţia bună aduce roade. Consiliul de Război arestează pe plutonierul Constantin Moldovan, sub bănuiala de asasinat. Poliţia constatase anume, că plutonierul major Milica îşi petrecuse noaptea fatală în tovărăşia plutonierului Moldovan. Mai descoperise apoi, pe vestonul plutonierul Moldovan pete de sânge, care probabil proveneau de la sângele plutonierului Milica.

Convingerea despre vinovăţia – ori cel puţin participarea la crimă – a plutonierului Moldovan părea cu siguranţă dovedită.

Totuşi plutonierul Moldovan supus unui interogator sumar, nega crima. Un alibi nu putea dovedi şi nici provenienţa petelor de sânge n-o ştia justifica.

Despre cele petrecute în noaptea crimei nu-şi putea da seama precis, fiindcă atunci era turmentat complet de beutură. Totuşi declară că petrecuse noaptea de 5 spre 6 martie în tovărăşia plutonierul major Milica, cu care trăia în bune relaţiuni de prietenie, şi că petrecuseră la câteva cârciumi din mahalaua oraşului.

Cam pe la orele trei dimineaţa ieşind ambii din restaurantul din Calea Victoriei nr.99 au plecat spre Biserica Sf. Petru – pe partea dreaptă a străzii  povestind. În dreptul bisericei au traversat apoi strada pe partea stângă şi în colţul casei cu nr. 106 au întâlnit doi civili, cari mergeau pe partea opusă a străzii. La un moment dat plutonierul Milica a strigat: <<Mână măgarul, mă>>.

La auzul acestor vorbe cei doi civili le-au ieşit în cale cerându-le socoteală de insulta pe care le-au adresat-o. După nu prea multe parlamentări s-au luat la bătaie. De aici înainte nu-şi mai aduce aminte precis de nimic. Reţine numai faptul că a lovit pe unul dintre civili în cap cu centura, iar după asta a luat-o la fugă de teamă să nu fie bătut de ei. Pe plutonierul Milica l-a lăsat acolo singur, fără ca să ştie ce s-a întâmplat cu el.

Între aceste împrejurări şi sub povara aparenţelor, cari îl inculpau, poliţia judiciară îşi întărise părerea că plutonierul Moldovan e asasinul. De aceea, plutonierul a şi fost reţinut arestat, iar vestonul cu pete de sânge a fost trimis la Institutul de Medicină Legală din Cluj pentru cercetări.

Între timp, poliţia pornise cercetări discrete şi pentru descoperirea celor doi civili misterioşi cari încă se părea că nu puteau fi tocmai streini de crimă.

Şi tocmai la timp. Pentru că dl. dr. Kernbach – un reputat specialist în materie de medicină legală – după minuţioase cercetări de laborator, spulberă bănuiala de vinovăţie ce plana asupra plutonierului Moldovan. Fiindcă, deşi pe vestonul plutonierului Moldovan se găseau, ce e drept, urme din sângele plutonierului Milica, s-au mai găsit însă în acelaşi timp şi pete de sânge care proveneau de la o terţă persoană.

Întrebarea ce se punea acum era: cine era această terţă persoană şi cum ajunsese sângele ei pe vestonul lui Moldovan?

Făcând noi cercetări pentru identificarea celor doi civili, arătaţi de plutonierul Moldovan, după o muncă asiduă de zi şi noapte, poliţia începe să dezlege misterul.

În seara zilei de 19 martie, tocmai când se părea că cercetările au ajuns la un punct mort, şeful poliţiei judiciare arestează pe Iosif Gombos, şomeur, din strada Cărămidarilor nr.11, sub bănuiala de asasinat.

De aici încolo lucrurile se desfăşoară cu repeziciune. Gomboş luat din scurt, fără prea multă ezitare îşi denunţă complicele: Francisc Butyka, mecanic, din Calea Victoriei 179, pe care poliţia îl şi arestează în aceiaşi seară.

Duşi la poliţie cei doi tovarăşi au făcut mărturisiri complete cu un cinism revoltător.

Ei au arătat cum au chefuit în noaptea fatală la restaurantul Szilagyi, din Calea Victoriei, cum au trecut apoi de acolo, cam pe la orele 12 noaptea la restaurantul Bene, un restaurant foarte aproape de cârciuma în care au chefuit cei doi plutonieri, unde au stat până la orele 3 dimineaţa, când au părăsit restaurantul.

De la Bene au plecat înspre casă, luând-o pe jos pe Calea Victoriei, până în dreptul magaziei de scânduri <<La Bradul verde>>, unde s-au oprit. Cam în aceiaşi vreme, pe cealaltă parte a străzii mergea înspre casă plutonierul-major Milica, împreună cu plutonierul Moldovan, ambii bine dispuşi.

La un moment dat, unul dintre plutonieri a strigat <<Mână măgarul, mă>>. Atunci cei doi tovarăşi, Gombos şi Butyka, simţindu-se ofensaţi, au trecut strada de cealaltă parte şi au cerut socoteală celor doi plutonieri că de ce i-au făcut <<măgari>>. Plutonierul Milica în loc de răspuns i-a înhăţat să-i ducă la poliţie. Cum cei doi civili se împotriveau, s-au încăierat. Nu se ştie precis cum s-a produs încăierarea pentru că toţi erau cam beuţi, dar sfârşitul se ştie: asasinarea plutonierului Milica.

În urma acestor destăinuiri, poliţia a avizat parchetul militar, cerând imediata punere în libertate a plutonierului Moldovan, care este complet nevinovat şi care a fost invitat la o confruntare cu criminalii, pentru a stabilii crima în amănunte.

Cum însă confruntarea n-a dus la prea mare rezultat, dl. Simeon Haţieganu, chestorul poliţiei oraşului Cluj, a recurs la reconstituirea crimei, care s-a executat sub directa sa supraveghere.

În decursul reconstituirei s-au stabilit şi cele mai mici amănunte. Beligeranţii, care ajunseseră la mijlocul străzii s-au despărţit în două tabere. De o parte Gombos cu Milica, iar de altă parte Butyka cu Moldovan.

La un moment dat Gombos a vrut să fugă. Milica însă l-a prins. Atunci Gombos s-a năpustit asupra lui Milică, înfigându-i în gât cuţitul până la mâner.

Milica a căzut jos în nesimţire. Gombos speriindu-se de ceea ce făcuse a luat pe Butyka şi au fugit împreună. Plutonierul Moldovan încă a fugit, fără însă să ştie că Milica e rănit mortal.

Ajunşi acasă, Gombos a îngropat cuţitul asasin într-un băligar, iar pe Butyka l-a ameninţat cu moartea, dacă cutează să-l trădeze. Nici nu l-a trădat. Cu ocaziunea reconstituirei crimei, cuţitul a fost dezgropat de însuşi asasinul şi predat poliţiei.

Cu asta s-a sfârşit misterul dramei plutonierului P. Milica, care a fost deslegat numai graţie priceperii conducătorului chesturei poliţiei municipiului Cluj, dl. Simeon Bărnuţiu”. [„Gardianul. Revistă lunară poliţienească-cetăţenească-socială”, Anul I, Cluj-Napoca, martie-aprilie 1930].

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

felix carte

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

SECRET 42 de ani. Eminescu VOIA să RENUNŢE la SCRIS. Luceafărul răsărit din NOAPTEA unei mari DURERI. Mihai şi Veronica la Cluj

Publicat

Puţină lume ştie că una dintre cele mai importante poezii ale lui Mihai Eminescu, „Luceafărul”, a răsărit din noaptea unei mari dureri. Aşa mărturisea Titu Maiorescu, într-o destăinuire care a fost ţinută secretă 42 de ani şi pe care o prezentăm mai jos. Tot el spunea că Eminescu voia să renunţe la scris. La mijloc era Veronica Micle… Întâmplarea face că cei doi au trecut şi prin Cluj. Dar în ani diferiţi. Ea, la 14 ani, în 1864, când s-a măritat la Cluj. Iar el, la 16 ani, în 1866, în drumul dintre Cernăuţi şi Blaj. Atunci nu se cunoşteau încă.

Luceafărul a răsărit din noaptea unei mari dureri

S-au iubit, dar pe pământ i-a despărţit viaţa. Veronica Micle şi Mihai Eminescu s-au născut şi au murit în acelaşi an. Ea s-a otrăvit la 50 de zile după moartea lui. Au vrut să se căsătorească de două ori. S-au minţit, s-au înşelat, s-au detestat, dar n-a putut unul fără altul. Iar din iubirea şi din durerea lor s-a născut “Luceafărul”. Deşi Mihai Eminescu voia să renunţe la scris pentru Veronica. Secretul a fost ţinut 42 ani.

În revista Familia din martie-aprilie 1937 (în imagini, arhiva Cluj24), Ion Al. Brătescu-Voineşti face o mărturisire pe care a ţinut-o secretă 42 de ani. În 1898, el avusese o discuţie cu Titu Maiorescu, în care acesta din urmă dezvăluia faptul că, din dragoste pentru Veronica, Eminescu voia să renunţe la scris. Şi că din durerea pricinuită de faptul că Veronica avusese o aventură cu IL Caragiale s-a născut “Luceafărul”.

Titu Maiorescu către Ion Al. Brătescu Voineşti, despre Eminescu: “Dumneata, ca toţi cei din generaţia dumitale, nu-l cunoşti îndeajuns şi nu-ţi poţi da seama de genialitatea lui; dumneata nu-l cunoşti decât ca poet. (…) Mai târziu (…) aveţi să vă daţi seam ace vastă minte avea, constatând că nu există problemă a neamului nostrum care să nu-l fi preocupat ţi asupra căreia să nu se fi pronunţat cu desfăvârşită competenţă şi claritate. A! ce şubrezi suntem, dacă o astfel de minte…

Luceafărul a răsărit din noaptea unei mari dureri. Am să-ţi fac o mărturisire, dar şi o rugăminte: păstreaz-o pentru mult mai târziu.

Între Eminescu şi mine exista o legătură ca aceasta care ne uneşte pe noi doi, ba poate şi mai strânsă. Cu timpul, ne ajunseseră ca o rudă apropiată şi dragă, căreia îi era uşa deschisă la orice oră. De câtăva vreme însă, vizitele lui se răreau şi în curând începu să să lipsească şi de la adunările noastre literare. Am aflat degrabă pricina acestei schimbări; era legătura cu Veronica Micle, legătură care pe zi ce trecea ameninţa să-l înstrăineze cu totul de cercul “Junimei”. (…)

Poţi deci înţelege cât mă îngrijora şi mă durea faptul că-l vedeam în fiecare zi mai învălui în mrejele unei femei ca Veronoca Micle. Cunoşteam bine reputaţia de care se bucura. Ştiam că fusese… prietena multora, între cari şi a lui Caragiale. Mi-o mărturisise chiar el”.

Replica lui Eminescu: “Canalia!”

Dialogul dintre Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu:

Maiorescu: În ce mreje ai fost prins, de n-ai dat atâta vreme semen de viaţă?

Eminescu: Domnule Maiorescu, situaţia e mult mai serioasă decât credeţi. Nu mai pot continua viaţa pe care am dus-o până acum… Vreau să-i pun capăt… Vreau să mă căsătoresc.

Maiorescu: Cu cine?

Eminescu: Cu Veronica Micle. (…) Voi munci pentru amândoi. Voi munci şi la nevoie vom munci amândoi.

Maiorescu: Şi atunci poezia?

Eminescu: Mă las de poezii. Poate ar fi fost mai bine pentru mine dacă n-aş fi scris nici un rând de poezie!

Maiorescu: Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea pe care ştiu că o să ţi-o pricinuiesc, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste… N-o merită. Înainte de dumneata a fost… prietena multora, a fost şi a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el…

Scene de gelozie, rupturi, reveniri

Maiorescu către Ion Al. Brătescu Voineşti despre continuarea dialogului cu Eminescu: S-a sculat şi a plecat. Multă vreme nu l-am mai văzut. Luceafărul n-a apărut în Convorbiri, ci într-o publicaţie din Viena, de unde apoi a fost reprodus în Convorbiri. S-a jenat să mi-o trimeată mie? Căci, oricât de splendidă era haina în care îmbrăcase prozaicele mele cuvinte prin care încercasem să-l conving, ştia c-o să le recunosc. (…) Ce s-a întâmplat în urma plecării lui atunci de la mine, nu ştiu. Probabil scene, ruptură. Încercări de recucerire din partea ei: “Cobori în jos luceafăr blând/ Alunecând pe-o rază…”.

Revoltă, indignare, rezistenţă din partea lui: “El tremura ca alte dăţi/ În codri şi pe dealuri/ Călăuzind singurătăţi/ De mişcătoare valuri/ Dar nu mai cade ca-n trecut/ În mări, din tot înaltul:/ -Ce-ţi pasă ţie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?”… Da, ai dreptate, dintr-o mare durere a răsărit Luceafărul… Şi totuşi Eminescu, mai târziu, a recăzut “ca-n trecut în mări, din tot înaltul”: s-a împăcat cu Veronica Micle.

Veronica s-a măritat la Cluj, la 14 ani. După doi ani a venit şi Eminescu

Se pare că prima vizită –poate şi ultima- în Cluj a Veronicăi Micle, pe atunci Ana Câmpeanu, a fost când s-a măritat. La 14 ani, în 1864. Soţul ei devenea Ştefan Micle, profesor universitar, din Feleacu, care avea 47 de ani.

“Veronica Micle se pare că n-a stat în Cluj, dar se pare că a stat în Feleacu. Atunci când s-a măritat, câteva zile. Ştefan Micle era din Feleacu şi Biserica Bob din Cluj era singura biserică catolică din zonă. În Feleacu era o biserică, dar nu era de confesiune greco-catolică. Deşi Veronica Micle nu era greco-catolică, din câte ştiu. Dar în Feleacu n-au stat mult, doar pentru nuntă, pentru că el era deja profesor la Iaşi, chiar primul rector, parcă, al universităţii de acolo. Ea s-a măritat la 14 ani, dar atunci erai femeie de măritat la 14 ani.

Se pare că şi Mihai Eminescu a fost în tranzit prin Cluj, în drumul spre Blaj. La Cluj, la Liceul Piarist a studiat şi profesorul său Aron Pumnul”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Într-adevăr, se pare că în 1866, după moartea profesorului său Aron Pumnul, Mihai Eminescu renunţă la şcoală şi pleacă din Cernăuţi spre Blaj. Cu acea ocazie, în drumul său, se presupune că el ar fi trecut prin Cluj. Şi că ar fi şi înoptat la Cluj, într-o casă de pe actuala stradă a Bisericii Ortodoxe. Dar alte surse susţin că din Cernăuţi, el ar fi ajuns doar în localităţile clujene Dej şi Gherla. După care ar fi mers la Târgu Mureş şi de acolo la Blaj.

Despre ei

*Mihai Eminescu (Mihail Eminovici, 15 ianuarie 1850, 15 iunie 1889), poet, prozator și jurnalist, socotit cea mai importantă voce poetică din literatura română.

*Veronica Micle (Ana Câmpeanu, 22 aprilie 1850, 3 august 1889), poetă, a publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

*Ștefan Micle (25 septembrie 1817, 4 august 1879), pedagog și fizician, profesor şi rector universitar la Iași. Pe 7 august 1864 s-a căsătorit în Biserica Bob din Cluj cu Veronica Micle, care atunci avea 14 ani.

(MaAv)

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

ACTUALITATE

Primul FOTOGRAF de RĂZBOI din lume s-a NĂSCUT la Cluj. CASA natală. Carol Pop de Szathmari, 210 ani de la naştere

Publicat

carol popp szathmari portret horz

Una dintre cele mai mari personalităţi ale fotografiei mondiale s-a născut la Cluj. Carol Pop de Szathmari s-a născut în urmă cu 210 ani, în casa din imagine, de pe strada Iuliu Maniu nr. 17 din Cluj-Napoca. El a fost primul fotograf de război din lume şi primul fotograf documentarist din România. De asemenea, a fost printre primii 10 fotografi din Europa.

Casa de pe Iuliu Maniu 17

Cel mai probabil, Carol Pop de Szatmari s-a născut în imobilul de pe actuala stradă Iuliu Maniu 17 din Cluj-Napoca. Există şi păreri cum că nu s-ar fi născut acolo, însă dovezi într-o direcţie sau alta se pare că nu există.

casa carol pop szathmari iuliu maniu 17

Casa de pe str. Iuliu Maniu 17

„Există două păreri, ipoteze, una că s-ar fi născut în actula casă de pe Iuliu Maniu 17, dar alţii zic că nu acolo s-ar fi născut, că ar fi vorba de o coincidenţă de nume. Dar, oricum în Cluj s-a născut. E, totuşi, plauzibilă ipoteza că s-a născut în casa respectivă şi pentru faptul că atunci când venea la Cluj poposea în acea casă de la nr 17. Eu înclin să cred că acolo s-a născut. Strada respectivă a apărut mai târziu, ca stradă abia la începutul sec. al XX-lea. Iniţial, în zonă erau şi grajdurile”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Potrivit acestuia, Carol Pop de Szatmari a fost de mai multe ori la Cluj, după ce s-a mutat în Bucureşti.

„A fost de mai multe ori la Cluj, a făcut expoziţii fotografice la Cluj. În casa aceea, o casă barocă, a poposit şi soţia lui Petofi Sandor, scriitoarea. Iar propietarul clădirii era un orădean, Varadi”, mai spune istoricul clujean.

Pictor, grafician, fotograf, fotoreporter de război

Carol Pop de Szathmari (uneori scris Carol Popp de Szathmary, dar numele de botez este Szathmári Pap Károly, conform unei copii legalizate a Certificatului de botez, eliberată de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Cluj Napoca) – pictor, grafician, fotograf şi fotoreporter de război – s-a născut la 11 ianuarie 1812, în Kolozsvár, Transilvania (actualul oraş Cluj Napoca), pe atunci în Imperiul Austriac.

carol popp de szathmari portret 2. jpeg

Carol Popp de Szathmari

După ce a studiat dreptul la Viena, a profesat o perioadă ca funcţionar la Sibiu. El a publicat, încă de pe băncile şcolii, poezii care, susţin istoricii, se află şi la originea dezvoltării sale ulterioare. A început să realizeze lucrări grafice în urma călătoriilor prin ţară şi străinătate, iar din anul 1843 datează primele sale dagherotipii.

După unele cercetări, el a realizat şi talbotipii. Calotipia Cupidon cu braţele frânte a fost realizată de Carol Pop după o călătorie la Viena şi Budapesta, în timpul căreia a asistat la desfăşurarea revoluţiei. Această fotografie, pe spatele căreia autorul a menţionat în limba germană că este prima fotografie pe care a făcut-o, se află în patrimoniul Academiei Române.

Unul dintre cele mai moderne ateliere foto din Europa

Spre mijlocul secolului al XIX-lea, el a început să facă mai des vizite la Bucureşti, iar în 1843 şi-a deschis aici un atelier foto, acesta fiind unul dintre cele mai moderne din Europa, la vremea respectivă. Pasiunea sa pentru fotografie îl face ca, la începutul Războiului Crimeii, să încarce camera obscură şi materialele specifice într-un furgon şi să plece pe front. Multe surse spun doar că, în aprilie 1854, Carol Pop de Szathmari îşi începe munca de fotograf în Războiul Crimeii, fără a se menţiona că acestea au fost realizate pe cursul fluviului Dunărea, la Olteniţa şi Silistra.

carol pop szatmari fotograf bucuresti

În timpul luptelor, furgonul său, care adăpostea băile, camera obscură, obiectivul de fotografiat, a fost luată drept ţintă de artileria turcească, de pe celălalt mal. Imprecizia tunarilor a fost de ajutor pentru fotograful român, care a scăpat nevătămat.

Războiul Crimeii, primul conflict armat reflectat în presă

Războiul Crimeii, desfăşurat între 1853 şi 1856, între Imperiul Rus, pe de o parte, respectiv Imperiul Otoman, aliat cu puterile occidentale (Anglia şi Franţa), a început prin ocuparea Principatelor Române de ruşi. Linia frontului a fost stabilită în preajma cursului danubian, Carol Pop de Szathmari având posibilitatea de a se deplasa cu uşurinţă, iar lumea întreagă a avut informaţii proaspete de la evenimente, notează site-ul http://presamil.ro/.

carol popp de szathmari crimeea 9 800x459

Astfel, Războiul Crimeii a rămas în istorie ca fiind primul conflict armat care a fost amplu reflectat în presa epocii. Ca urmare a fotografiilor executate între 1853 şi 1856, Carol Pop de Szathmari este menţionat drept primul fotograf român documentarist şi primul fotograf de război din lume. El a realizat un album cu fotografiile din Războiul Crimeii, peste 200 la număr, pentru care a primit premii din partea unor personalităţi ale vremii, cum ar fi împăratul austriac Franz Joseph, regina Victoria, împăratul Franţei Napoleon al III-lea, regina Spaniei Isabela a II-a.

Premiat la Paris

La Cabinetul de stampe al Academiei Române există clişee pe sticlă şi fotografii cu ofiţeri superiori din toate armele şi din toate taberele. Carol Pop de Szathmari a fost premiat în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris din 1855, unde a prezentat albumul care cuprindea imagini din Războiul Crimeii.

carol popp de szathmary carul societatilor germane din bucuresti

Carol Popp de Szathmari, „Carul societăţilor germane din Bucureşti”

Pe lângă acest album, Szathmari a oferit câte un exemplar împăraţilor Napoleon al III-lea şi Franz Iosif I, reginei Victoria, regelui Würtemberg-ului şi marelui duce Carl Alexander de Saxa-Weimar-Eisenach.
A deschis expoziţii la Bucureşti (1864, 1868). La Viena (1873), a expus, cu ocazia Expoziţiei Universale, costume naţionale şi peisaje româneşti şi a obţinut premiul al II-lea.

În Războiul de Independenţă

După experienţa din Războiul Crimeii, Carol Pop de Szathmari a plecat din nou pe front, în Războiul de Independenţă (1877-1878), alături de Nicolae Grigorescu, Sava Henţia şi G.D. Mirea, într-un veritabil divizion al pictorilor.

Astfel, Carol Pop de Szathmari a putut fi martor implicat la două mari momente istorice ale secolului al XIX-lea, menţionează site-ul http://presamil.ro/.

L-a găzduit pe Eminescu în casa sa

Într-o prezentare făcută fotografului de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) în mai 2010, se arăta că în casa lui din Bucureşti, Carol Pop de Szathmari l-a găzduit, un timp, pe poetul Mihai Eminescu.

carol pop szatmari costume

Carol Pop de Szatmari, costume populare

„A călătorit pe nenumărate meleaguri, printre care Turcia, China şi Siberia. De-a lungul activităţii sale de artist fotograf şi pictor a lucrat pentru patru domnitori români. În decembrie 1859, ministrul Ion Ghica i-a propus să realizeze prima stemă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A realizat imagini-document la ceremonia de încoronare a primului rege al României, Carol I. Câţiva ani mai târziu, lucrările lui au fost expuse la Salonul de artă de la Budapesta. Multe dintre fotografiile şi picturile sale sunt piese de valoare în colecţiile de artă din România.

În prodigioasa sa carieră a lucrat pentru ţarul Rusiei şi pentru sultan. Pentru activitatea sa fotografică a primit distincţii din partea Reginei Angliei, a Împăratului Austriei, de la Napoleon al III-lea al Franţei şi de la Regele Spaniei”, precizează un comunicat de presă al MCPN din 5 mai 2010.

Imagini publicate în cele mai importante reviste europene

Ilustraţiile făcute în perioada Războiului de Independenţă au fost publicate în reviste precum „L’Illustration” (Paris), „Illustrated London News” (Londra), „Zeitung Illustrirte” (Germania). Carol Pop de Szathmari a murit la Bucureşti, la 3 iunie 1887. Din păcate, albumul de război care l-a făcut celebru nu s-a păstrat până în zilele noastre.

„În reprezentarea imaginii de război, a fost unul dintre precursorii acestui gen. El a reuşit să iasă din graniţele înguste ale atelierului de fotografiat pentru a fi prezent la faţa locului, acolo de unde informaţia va fi ilustrată direct, fără să depindă de plăsmuirea subiectivă a gravorilor. (…). Contribuţia sa are însă un loc însemnat în istoria fotografiei universale”, susţine dr. Lucian Ciupei, în teza sa de doctorat „Carol Pop de Szathmáry: repere monografice şi fotojurnalism”, susţinută la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie, mai scrie site-ul http://presamil.ro/.

Monedă de argint emisă de BNR

În scop numismatic, în onoarea lui Carol Pop de Szathmari, Banca Naţională a României a pus în circulaţie o monedă de argint dedicată marcării a 200 de ani de la naşterea sa. Aversul redă un instantaneu bucureştean care prezintă Universitatea şi Palatul Suţu, fotografiate de Carol Pop de Szathmari, suprapus peste elementele diafragmei unei camere foto, stema României, valoarea nominală 10 lei, anul de emisiune 2012 şi inscripţia în arc de cerc România.

Reversul prezintă portretul lui Carol Pop de Szathmari şi semnătura acestuia, profilul artistului, trei pensule suprapuse peste o paletă de pictură şi anii între care a trăit acesta: 1812-1887. Studioul Cinematografic al Armatei i-a dedicat un film documentar, intitulat „Martorul”. AGERPRES

(MaAv)

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

ACTUALITATE

CLUJUL DE ALTĂDATĂ. Un sat întreg sub vrajă: Cazul de la Huedin

Publicat

huedin

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„În Huedin, sat aşezat cam la jumătatea drumului între Cluj şi Oradea, populaţia este preocupată de câteva zile de un caz cu adevărat senzaţional. Soldatul Ioan Hosu, de 21 de ani, s-a certat de scurtă vreme cu ibovnica sa. Fire nervoasă, suferind de epilepsie şi isterie, s-a sugestionat că ibovnica l-a fermecat.

El pretinde că în fiecare seară între 11 şi 12 noaptea el se ridică de la pământ, pierde conştiinţa şi ibovnnicia îl aduce la ea pe căi fermecate.

Duminică seară cuprins de groaza faptului ce avea să se petreacă iar, Ioan Hosu a rugat câţiva săteni să vie să-l apere de necuratul. Vreo 8 sau 10 inşi s-au adunat în casa celui vrăjit. Probabil că şi aceştia au căzut sub o aceiaşi influenţă de autosugestie, ca şi Ion Hosu, de vreme ce pretind cu toţii că luni seara, la orele 12, de abia au putut reţinea pe consăteanul lor, care se ridicase de la pământ, vreo jumătate de metru.

Câţiva ziarişti şi câţiva medici din Cluj au plecat ieri la Huedin.

S-au putut convinge că sătenii, ispitiţi să creadă toate povestirile supranaturale, vor cădea uşor victimă boalei de care e cuprins Ioan Hosu. Cei vreo 30 de săteni care în momentul când marţi seara, tânărul pacient era apucat de criză, se aflau de faţă, pretind că numai datorită faptului că au tăbărât şi reţinut pe Ioan Hosu cu forţa, acesta nu s-a ridicat de la pământ spre a pleca pe sus la ibovnică.

Drăguţa lui Ioan, o fată cu privirea turburătoare, neagă că ar şti ceva despre întreaga afacere.

Nu e mai puţin adevărat că a mâncat duminică o sfântă de bătaie din mâna drăguţului ei, că fără îndoială şi pe sus de ar mai veni acesta spre dânsa şi tot l-ar înconjura.

Pentru liniştirea spiritelor din Huedin, e absolut necesar, ca Ioan Hosu să fie internat la o clinică psihiatrică”. [„Universul”, Bucureşti, 2 august, 1924].

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News.

felix carte

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate