Connect with us

EVENIMENT

Nicușor Dan vrea noi reguli în justiție: Ce este această debandadă? Magistrații să anunțe cu 90 de zile înainte că ies la pensie

Publicat


Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, a lansat un atac fără precedent la adresa haosului procedural din sistemul judiciar și a anunțat măsuri ferme pentru reformarea modului în care magistrații se pensionează.

După finalizarea analizei celor 74 de cereri de pensionare, șeful statului a cerut schimbarea urgentă a regulilor.

Nicușor Dan vrea schimbarea regulilor în justiție

„Cum vreau să lucrăm din momentul ăsta? Vreau ca, în acord cu regulamentul CSM, un magistrat care dorește să se pensioneze să anunțe cu cel puțin 90 de zile înainte. În aceste 90 de zile, și CSM, și președintele să poată face toate verificările necesare”, a declarat Nicușor Dan, care acuză lipsa de predictibilitate din sistemul judiciar.

Din cele 76 de cereri inițiale, doi magistrați și-au retras dosarele și ar putea rămâne în sistem. „Am să vorbesc personal cu ei. Mulți spun că ar fi rămas, dacă nu era tot acest tăvălug de suspiciuni și informații contradictorii privind condițiile de pensionare”, a adăugat președintele, potrivit Mediafax.

Nicușor Dan vrea modificarea statului magistraților

Șeful statului a criticat dur și practica reîncadrării magistraților pensionați.

„Este incorect ca un judecător să iasă la pensie, apoi să revină în sistem pe același post și să ia cu 15% mai mult decât colegii săi care au ales să rămână. Voi cere eliminarea acestei prevederi din lege”, a spus președintele României.

Dan a anunțat că vineri după-amiază analiza cererilor de pensionare va fi publicată în Monitorul Oficial. El a făcut apel la magistrații care doresc să se răzgândească să îi scrie până vineri la prânz.

Președintele cere o reglementare clară, cu norme tranzitorii care să păstreze drepturile deja câștigate, dar și cu termene clare pentru pensionare.

„Experiența mea, și dacă lucrezi în cofetărie, în inginerie sau la cojocărie, oamenii anunță din timp când se pensionează. Nu așa cum e acum în justiție, unde 70% nu indică nicio dată clară”, a spus el, de aici și „debandada”.

În perioada următoare, Nicușor Dan va demara consultări cu magistrații, Guvernul și CSM pentru a pune capăt incertitudinilor și privilegiilor din sistemul de justiție. „Vreau să închidem o dată pentru totdeauna acest subiect. E timpul pentru seriozitate și transparență”, a mai spus Nicușor Dan.

La Cluj, 24 de judecători se pot pensiona

Curtea de Apel Cluj a anunțat în urmă cu câteva zile că, la data de 1 iulie 2025, îndeplineau condiţiile de pensionare 24 de judecători.

17 dintre aceștia sunt judecători la Curtea de Apel, reprezentând un procent de peste 27% din judecătorii din această instanţă, 5 judecători funcţionează la tribunale, iar 2 judecători la judecătorii.

Curtea de Apel Cluj şi instanţele arondate au în schema de personal 355 posturi de judecător, iar dintre acestea, în anul 2024 au fost efectiv ocupate doar 287 de posturi, reprezentând un procent de 80,87%. Paneionarea judecătorilor conform actualei legi, ar duce la adâncirea crizei.

În același timp, Guvernul a anunțat că intenționează să aducă modificări legislative, iar magistrații se vor pensiona la 65 de ani sau cel mai devreme la 58 de ani, caz în care vor pierde câte două procente din pensie pentru fiecare an în care se pensionează înainte de vârsta standard.

De asemenea, premierul a precizat că va propune ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de 70% din ultimul salariu net și nu de 80% din salariul brut cum este acum. Calculul efectiv se face raportat la veniturile brute, aplicând un procent de 55% din venitul brut din ultimii 5 ani, dar fără a depăși 70% din ultimul salariu net.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate