Connect with us
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

Nicio dovadă a existenţei vieţii extraterestre. Raport Pentagon

Publicat


01 e.t. extraterestrul

 Noul demers al Pentagonului de a investiga rapoartele referitoare la OZN-uri nu a oferit până în prezent nicio dovadă conform căreia extratereştrii ar fi vizitat Pământul sau s-ar fi prăbuşit pe planeta noastră, relatează Reuters.

Cu toate acestea, demersul Pentagonului de a investiga anomalii, obiecte neidentificate – în spaţiu, pe cer sau chiar sub apă -, a condus la sute de noi rapoarte care sunt în curs de cercetare, au declarat vineri înalţi responsabili din armată.

Până în prezent, însă, nimic nu indică existenţa vieţii extraterestre inteligente. Ronald Moultrie, subsecretar de stat pentru informaţii şi securitate, a declarat că ‘până acum nu am văzut nimic care ar sugera că a existat o vizită extraterestră, o prăbuşire extraterestră sau ceva de acest gen’.

Sean Kirkpatrick, directorul recent înfiinţatului Birou de soluţionare a anomaliilor în toate domeniile (AARO) al Pentagonului, nu a exclus posibilitatea vieţii extraterestre şi a subliniat că are o abordare ştiinţifică în cadrul acestei cercetări. ‘Aş spune doar că ne structurăm analiza astfel încât aceasta să fie foarte amănunţită şi riguroasă. Vom parcurge tot’, a adăugat el, vineri, în cadrul primei conferinţe de presă organizată de la înfiinţarea AARO, în luna iulie.

Misiunea AARO se concentrează asupra activităţilor inexplicabile din proximitatea instalaţiilor militare, în spaţiul aerian restricţionat şi în ‘alte zone de interes’, iar scopul său este de a contribui la identificarea posibilelor ameninţări la adresa siguranţei operaţiunilor militare americane şi a securităţii naţionale.

Un raport guvernamental de anul trecut a documentat peste 140 de cazuri pe care armata americană le numeşte oficial ‘fenomene aeriene neidentificate’ (Unidentified Aerial Phenomena – UAP) observate începând din 2004. Toate, cu excepţia unuia – o situaţie atribuită unui balon mare, dezumflat – rămân neexplicate şi sunt supuse unor analize suplimentare, potrivit raportului.

Pentru celelalte 143 de cazuri, raportul a constatat că sunt disponibile prea puţine date pentru a se putea cunoaşte cu exactitate dacă este vorba despre unele sisteme aeriene sofisticate, dezvoltate fie de guvernul american, de o entitate comercială sau de o putere străină precum China sau Rusia.

Raportul din 2021 a inclus câteva fenomene UAP, obiecte enigmatice cu o viteză şi manevrabilitate ce depăşeau tehnologia aviatică cunoscută şi lipsite de orice mijloc vizibil de propulsie sau de suprafeţe de control al zborului, notează Reuters.

Kirkpatrick a declarat că de atunci au mai fost documentate câteva sute de cazuri. Cifra exactă urmează să fie dezvăluită în curând, însă un înalt oficial din marină a declarat în mai că numărul total al cazurilor raportate ajunsese deja la 400. AGERPRES



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Angela Sacaliș, cu piciorul în ghips după bătaia cu consilierul local Anca Ciubăncan (PSD Cluj-Napoca)

Publicat

saca 1

Angela Sacaliș, una dintre protagonistele altercației de vineri de la sediul PSD Cluj-Napoca, susține că nu ea a provocat scandalul în care a fost implicată și consilierul local Anca Ciubăncan. În urma incidentului, Sacaliș s-a ales cu ”piciorul în ghips și cu imaginea pătată”.

”Legat de incidentul din 17 martie, în care am fost acuzată pe nedrept, multe informații sunt false și total eronate. A fost un scandal în care eu m-am ales cu piciorul în ghips și cu imaginea pătată, dar nu a fost provocat de mine sau de tinerele domnișoare ale căror nume a apărut peste tot în presă.

saca 2

Tot ce a spus „doamna” Anca Ciubăncan este FALS! Ea a fost cea care a pornit conflictul și tot ea s-a folosit de vechile metehne să se impună, după cum deja se știe în spațiul public. Ciubăncan, pentru că „doamnă” este mult spus, a dat dovadă de cel mai josnic comportament pentru o femeie. În loc să apeleze la o atitudine demnă de o consilieră locală și să se folosească de dialog, ea s-a rezumat la violență.

”Nu suntem vinovate de incident”

O spun cu subiect și predicat: Nici eu și nici domnișoarele menționate de dânsa în acest conflict nu suntem vinovate de acest incident. Dezaprob în totalitate abuzurile în orice formă a lor, fizice și psihice, și le condamn cu vehemență.

Citește și PSD Cluj le va sancţiona pe femeile bătăuşe. „Nu putem agrea asemenea abordări”

Acum ne punem încrederea în organele legii să stabilească adevăratul vinovat pentru acest incident și ne așteptăm la o soluționare cât mai corecta și cât mai grabnica din partea justiției. Avem încredere că tot adevărul va ieși la lumină. După cum chiar spuneam, acuzațiile doamnei Ciubăncan nu sunt conforme cu realitatea”, a spus Sacaliș.

saca 1

Citește mai departe

Aberații de România

PSD Cluj le va sancţiona pe femeile bătăuşe. „Nu putem agrea asemenea abordări”

Publicat

De

psd

Conducerea PSD Cluj-Napoca s-areunit în urma bătăii în care au fost implicate trei social-democrate şi a anunţat sancţionarea acestora.

„Astazi, Biroul Permanent Municipal al P.S.D. Cluj-Napoca, în sedința extraordinară, a demarat procedurile de sancționare a persoanelor implicate în regretabilul eveniment, izolat, petrecut la data de 17.03.2023 la sediul organizației municipale.

Vezi şi:

Bătaie între PSD-iste la sediul din Cluj. Una-i la urgenţe. „Mi-a dat cu picioarele în burtă”. Ce spune IPJ. Motivul bătăii

Deciziile luate astăzi reprectă în integralitate statutul partidului.

În cadrul ședinței au fost convocate persoanele implicate pentru a explica aspectele cheie ale

incidentului. În fața normalității și a regulilor clare, statutare, au fost analizate argumentele acestora și

deşi unii dintre cei implicați au crezut, nici un argument destructiv nu se poate impune.

Este greu să treci prin asemenea momente și să fi atras în centrul unui scandal provocat fără temei. Decizia finală fiind sancționarea aspră a celor responsabili de prejudiciile aduse atât colegilor cât şi imaginii și prestanței organizației PSD Cluj Napoca.

Nu putem agrea asemenea abordări în organizația noastră. Baza acesteia stă în aprecierea reciprocă, colegialitatea, respectul, solidaritatea şi demnitatea. Asemenea evenimente provocatoare generate de către persoane cu vădite tentații de violență verbală și fizică pot doar să ne determine să ne delimităm şi separăm drumurile.

Suntem o echipă unită și nu ne permitem să acceptăm derapaje individuale. Am muncit mult și conservent și suntem aici pentru a promova adevăratele valori social democrate, demnitatea umană şi de a le oferi ca exemplu cetăţenilor.

Acest demers continuă, iar deciziile finale vor fi luate în următoarele zile”, informează preşedinte P.S.D. Cluj Napoca, Ovidiu Ioan Săcară.

Citește mai departe

ECONOMIE

Echipa Universității Transilvania din Brașov, marea câștigătoarea a competiției E.ON Energy Challenge, ediția 2023

Publicat

2

Sfârșit de săptămână efervescent pentru echipele studențești calificate în finala concursului E.ON Energy Challenge, ediția 2023. După patru zile în care au participat la traininguri și sesiuni de brainstorming intense, în cadrul Energy Challenge Academy, cele cinci echipe s-au confruntat în marea finală unde și-au prezentat proiectele la care au lucrat pe parcursul ultimelor luni, arată compania E.ON. 

Echipa Universității Transilvania din Brașova fost desemnată câștigătoarea ediției din acest an și a marelui premiu în valoare de 3.000 de euro, proiectul Art Byte fiind considerat cel mai inovativ dintre cele prezentate. Acesta vine în susținerea sectorului industrial și are în vedere integrarea tehnologilor de realitate augmentată în fabrici. Realitatea augmentată oferă tehnicienilor în vizor toate informațile necesare operării utilajelor, suprapunând instrucțiunile necesare peste imaginea reală, generând rapid și facil soluțiile dorite.

Pe locul al doilea s-a clasat echipa de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu proiectul „Medenic” – un instrument software util pentru toate persoanele care doresc să apeleze la servicii medicale, aplicația oferind informațiile referitoare la pregătirea medicului, locație, servicii oferite, preț și feedback primit de la alți pacienți.

Pentru această idee, echipa va fi răsplătită cu experiențe inedite la alegere, de la zborul cu parapanta la un raliu pe un circuit profesionist, în valoare de 500 euro/membru.

1

Cel de al treilea loc a fost ocupat de echipa Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava cu proiectul DBS Energy Solutions. În cadrul acestui demers a fost prezentat un dispozitiv care poate întrerupe alimentarea consumatorilor neesențiali cu ajutorul unui releu integrat, direct printr-o aplicație disponibilă pe telefonul mobil.Recompensa primită de echipă este un bilet la un festival la alegere, pentru fiecare membru, în valoare de până la 200 de euro.

Marea finală a avut loc la sediul companiei E.ON din Târgu Mureș și a reunit echipe de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (Iași), Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (Iași), Universitatea Tehnică (Cluj-Napoca), Universitatea „Ștefan cel Mare” (Suceava) și Universitatea Transilvania (Brașov).

Despre E.ON Energy Challenge

E.ON Energy Challenge a debutat în anul 2015 și, de atunci,a antrenatpeste370 de studenți din diferite centre universitare din România. Proiectele prezentate pe parcursul acestor ani au oferit soluții inovative inedite, unele dintre acestea fiind implementateîn cadrul companiei E.ON.

Câștigătoarea ediției 2022a fost echipa Smart, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, cu proiectul „Smart Solar Panel Inverter”. Pe locul II s-a situat echipa Atlas de la Universitatea „Ște-fan cel Mare” din Suceava, cu aplicația„UniCamp”, utilă pentru facul-tăți, iar locul III a fost ocupat de echipa GreenMap, formată din studenți de la Universitatea Tehnică de Construcții din București și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în Ro-mânia o prezenţă consolidată de-a lungul a 18 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienţi.

De la intrarea pe piaţa din Româ-nia, E.ON a investit circa 2,1 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3 miliarde de euro.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Primari USR: ”Îmi place Clujul, dar e aglomerat. Cei care stau mult în trafic sunt nefericiți”. ”Chirii mari, dormi în mașină”

Publicat

De

lasco 1

Primarii, consilierii locali și județeni ai USR s-au adunat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Liga Aleșilor Locali, și au profitat de ocazie pentru a arunca ”săgeți” spre administrația PNL a Clujului.

Elena Lasconi, primarul orașului Câmpulung Muscel din județul Argeș, a declarat că îi place Clujul, dar orașul i se pare prea aglomerat.

”Mie îmi place Clujul, e inima Ardealui, dar este extrem de aglomerat și este dovedit științific că cei care petrec mult timp în mașină sunt oameni nefericiți. Am văzut, în continuare, garaje”, a spus Lasconi.

La rândul său, primarul din Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a spus că la cât sunt de mari chiriile în Cluj-Napoca uneori pare mai rentabil să dormi în mașină.

”Cei care sunt supărați că trebuie să petreacă atâta timp în trafic, îi invit să arunce un ochi spre Bacău, care este un oraș de 15 minute, adică oriunde ai locui, ajungi în 15 minute oriunde ai nevoie, folosind mașina sau transportul public, iar de la sfârșitul anului, bicicleta.

O lună și jumătate pe an, în trafic

lasco 2

Există orașe și mai mari decât Clujul unde există politici publice care le asigură o mobilitate facilă locuitorilor. Oricât de mulți bani ar atrage Clujul, atâta timp cât calitatea vieții clujenilor nu se îmbunătățește, este degeaba.

Dacă ar fi Clujul un oraș de 15 minute, față de unul de 2 ore, ar însemna o lună și jumătate pe an pe care le-am petrece cu familia și să ne relaxăm, în loc să petrecem acest timp în mașină.

Scopul oricărui primar este să îmbunătățească calitatea vieții”, a spus edilul din Bacău.

La Liga Aleșilor Locali USR participă peste 170 de persoane.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax