EVENIMENT
NEVĂZĂTORII clujeni se pregătesc de PROTESTE. Pensiile lor, în pericol. NU vor mai crește 10 – 15 ani
Nevăzătorii clujeni se pregătesc să iasă în stradă din cauza Legii pensiilor care îi defavorizează.
Sunt peste 2.100 de nevăzători la Cluj, unii care sunt încă în câmpul muncii, care mai bine de 10 ani de acum încolo nu vor beneficia de o pensie decentă.
NEVĂZĂTORII clujeni se pregătesc de PROTESTE. Pensiile lor, în pericol. NU vor mai crește 10 – 15 ani
Nevăzătorii se pregătesc de proteste. E greu de imaginat să îi vezi protestând în stradă, dar sunt hotărâți să meargă până la capăt și să ajungă la București, cu însoțitori, pentru că noua Lege a pensiilor îi lasă fără indexări pe un termen îndelungat.
“Nu e vorba doar despre pensionarii nevăzători aflați acum în plată, ci de o întreagă generație care acum muncește. Pensia lor va fi grav diminuată din cauza Legii pensiilor care este total nefavorabilă”, a declarat pentru Cluj24.ro Florentin Rădulescu, președintele Asociației Nevăzătorilor Cluj.
Citește și: EXCLUSIV. Casa de Pensii Cluj: 80% din pensiile recalculate au crescut. Au fost analizate 177.000 de dosare. Formula de calcul
Pe scurt, noua Lege a pensiilor, care intră în vigoare la data de 1 septembrie,nu mai ţine cont de facilitatea stagiului de cotizare diminuat, fapt ce va avea efect asupra viitoarelor indexări cu inflaţia.
Pensii diminuate cu până la 80% pentru nevăzători
Profesori de la școala de nevăzători și maseuri clujeni, unii cu zeci de ani lucrați au primit decizii cu pensii tăiate cu sume cuprinse înre 60 și 80%.
”Sigur, s-a transmis că pensiile nu vor fi tăiate, rămân aceleași ca până acum, dar cei care au acum peste 70 de ani s-ar putea să nu mai apuce nicio indexare.
Indexarea se va face la pensia mai mică venită prin decizii”, a precizat Florentin Rădulescu.
În stradă și în instanță
Florentin Rădulescu speră că pensionarii nu vor fi nevoiți să iasă, totuși în stradă.
Asociația Nevăzătorilor a propus Guvernului să ofere o „compensați”, respectiv un punct de pensie pentru fiecare an lucrat și o jumătate de punct pentru grad accentuat de handicap.
”Și așa tot vor rezulta pensii mici, dar nu atât de mici ca acum.
Ne dorim ca guvernanții să înțeleagă pentru că este oribil ceea ce ne obligă să facem, să protestăm în stradă”, spune Florentin Rădulescu.
Acesta a mai precizat că Asociația Nevăzătorilor din România intenționează să se adreseze și instanței de judecată în această speță.
Ce spune legea care îi nemulțumește pe nevăzători
La această oră, încă înainte ca legea să intre în vigoare, noile decizii de pensie pe care nevăzătorii le primesc după recalculare au valori cu 60 și până la 80% mai mici decât pensiile aflate în plată.
Conform atât vechiului act normativ în materie, Legea 263/2010, cât şi legii care urmează să intre în vigoare 360/2023, pentru a se putea pensiona, nevăzătorii trebuie să lucreze un număr de ani echivalent cu o treime din stagiul de cotizare.
”Diferenţa vine din faptul că în trecut această treime era cuprinsă în formula de calcul drept stagiu complet, în vreme ce acum ea este în mod greşit socotită strict în baza contribuţiilor plătite.
Aşadar, cu toate că şi Legea 360/2023 recunoaşte ca excepţie situaţia persoanelor cu deficienţă vizuală gravă, ea nu ţine cont de această particularitate în formula de calcul”, arată reprezentanții persoanelor nevăzătoare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






