ACTUALITATE
Nemții au ajuns să protesteze împotriva construirii de noi autostrăzi în Germania
Mii de militanţi pentru climă şi biciclişti au protestat sâmbătă în întreaga Germanie împotriva construirii de noi autostrăzi, relatează dpa.
La Berlin, câteva sute de persoane au luat parte la ziua naţională de protest, luând cu asalt două şantiere.
În oraşul Dortmund, cel puţin 1000 de militanţi au luat parte la un protest pe biciclete pe porţiuni din mai multe autostrăzi federale, a anunţat poliţia. La Kassel, circa 100 de persoane au pedalat timp de 15 minute pe un segment de autostradă între două ieşiri.
Alte câteva sute de oameni au manifestat în Saxonia inferioară şi în landul Bremen, precum şi la graniţa de land dintre Brandenburg şi Saxonia Anhalt, menţionează dpa.
Sursa: Agerpres
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






