EVENIMENT
Neluțu Sabău, după ce ”U” Cluj a învins pe Dinamo: ”Este o victorie foarte importantă”. Cui i-a dedicat-o
Antrenorul ”U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, consideră victoria din meciul de luni cu Dinamo una ”foarte importantă” pentru echipa sa, precizând că la pauză a schimbat sistemul de joc, ceea ce a dinamizat desfășurarea partidei.
”Prima reprinză am fost dominați, nu am reușit să ținem de minge, doar intervențiile lui Edvinas care a fost extraordinar, a avut cel puțin 3 intervenții extraordinare.
Dar nu pot să nu apreciez efortul, sacrificiile atunci când, efectiv, nu îți iese jocul și să nu cedezi și să fi capabil să lupți. Asta înseamnă că ești echipă, că ai încredere, că este un grup important.
”Le-am spus la pauză că vom câștiga”
În a doua repriză, fără să fac schimbări, am schimbat sistemul de joc, să jucăm mult mai compacți, să nu lăsăm spații.
Le-am spus la pauză că Dinamo nu va mai avea același ritm și că vom câștiga jocul. (…) Am avut ocazii și a venit și acel gol frumos al lui Ovidiu Bic. O victorie foarte, foarte importantă, îi felicit pe jucători”, a spus Sabău după meci.
Acesta a afirmat că vrea să dedice victoria lui Septimiu Câmpeanu, fosta glorie a lui ”U” Cluj, care a dat lovitura de începere a meciului și pentru care are un respect deosebit, acesta fiind un fotbalist de excepție de la care a învățat multe din tainele fotbalului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






