ADMINISTRAȚIE
Mutarea sediului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Cluj se va realiza în următoarea perioadă
Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Cluj va avea în curând o nouă locație. Noul sediu va dispune de un spațiu mult mai mare față de cel de pe strada Albac. Potrivit unui comunicat emis de Prefectura Cluj, va fi posibilă examinarea în același timp a 14 persoane, cu asigurarea distanței de 1,5 m între candidați, actualul sediu permițând doar jumătate din numărul candidaților.
Comunicat de presă
Astăzi, 18 septembrie 2020, domnul prefect Mircea Abrudean s-a aflat la Biroul Vamal de interior Cluj, unde a condus o ședință tehnică în cadrul căreia s-a evaluat stadiul pregătirilor pentru mutarea în perioada următoare în această locație, a activității Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. La întâlnire au mai fost prezenți doamna subprefect Irina Munteanu și reprezentanți ai instituțiilor publice din județul Cluj care sunt implicați în derularea acestui proiect.
Noua clădire este mul mai mare
Noua locație este pretabilă pentru activitatea de serviciu public și de relații cu publicul și în curând cetățenii vor putea beneficia de toată infrastructura pusă la dispoziție de acest loc. Spațiul din cadrul clădirii destinat activității serviciului este de aproximativ 550 mp, mai mare decât cel de 335 mp al actualei clădiri de pe strada Albac, unde funcționează serviciul în prezent. Zona de așteptare este generoasă, iar ghişeele asigură un spațiu mai mare pentru cei care solicită informații. În apropierea noului sediu vor fi amenajate și locuri de parcare, destinate celor care se vor adresa serviciului.
Sala pentru examinarea teoretică în vederea obținerii permisului de conducere este una mai mare, iar în condițiile actuale ale pandemiei, va fi posibilă examinarea în același timp a 14 persoane, cu asigurarea distanței de 1,5 m între candidați, actualul sediu permițând doar jumătate din numărul candidaților. Acest lucru va contribui și la reducerea perioadei de așteptare pentru susținerea examenelor teoretice, în urma programărilor online.
Această schimbare a sediului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor răspunde deselor solicitări venite din partea cetățenilor de a decongestiona traficul în zona străzii Albac, fiind susținuta și de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Mutarea sediului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a fost de la începutul mandatului, una dintre prioritățile domnului prefect. Acesta consideră că este esențial să se găsească în timp scurt soluțiile adecvate pentru ca instituțiile care își desfășoară activitatea în zonele aglomerate, să fie relocate în zone unde accesul publicului este mult mai facil și unde și angajații pot beneficia de condiții mai bune de acces cu mijloacele de transport proprii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






