ECONOMIE
Mutare-surpriză în industria lactatelor. Friesland vinde Napolact și fabricile din Cluj și Mureș maghiarilor de la Bonafarm
Tranzacție de senzație în industria alimentară. Royal FrieslandCampina N.V. a ajuns la un acord pentru vânzarea operațiunilor sale din România către grupul maghiar Bonafarm.
Tranzacția privește inclusiv brandul local de top Napolact, unitățile de producție din Cluj-Napoca și Târgu Mureș, dar și pe cei 400 de angajați .
Brandul clujean Napolact ajunge pe mâna maghiarilor de la Bonafarm
Decizia vine în urma unei analize strategice a activităților FrieslandCampina din România și este aliniată cu strategia Business Group Europe, care vizează concentrarea pe piețele-cheie, pe segmentele de creștere cu valoare adăugată ridicată, pe sinergiile din cadrul companiei și pe piețele unde laptele produs de fermierii membri FrieslandCampina poate fi valorificat în mod optim, arată rerezentanții Royal FrieslandCampina.
”Deși subsidiara din România ocupă o poziție importantă pe piața locală a lactatelor, activitățile sale oferă sinergii limitate cu portofoliul european și nu contribuie la valorificarea laptelui furnizat de membrii FrieslandCampina. Cu Bonafarm Group ca nou proprietar, afacerea din România este în mâini bune”, au arătat reprezentanții companiei olandeze.
„FrieslandCampina România are o istorie bogată și o poziție solidă pe piața locală, iar Napolact este unul dintre cele mai apreciate branduri din România. Compania este bine condusă de o echipă de leadership cu experiență și sprijinită de o organizație cu un talent excepțional. Prin urmare, decizia de a cesiona operațiunile nu a fost luată cu ușurință.
Acest pas ne permite să aliniem mai bine portofoliul european la strategia noastră de a maximiza valoarea laptelui produs de membrii FrieslandCampina, permițându-ne să ne concentrăm resursele mai eficient. În același timp, tranzacția preconizată oferă noi oportunități de creștere pentru afacerea din România și pentru brandul Napolact, sub conducerea unui partener cu o prezență regională mai puternică”, a precizat, într-un comunicat de presă Dustin Woodward, președintele FrieslandCampina Europe.
Trnzacția, finalizată până în decembrie 2025
Acordul vizează participația FrieslandCampina în entitatea din România care deține brandul Napolact, operează două unități de producție în Cluj-Napoca și Târgu Mureș și are aproximativ 400 de angajați.
„FrieslandCampina România este o companie cu o istorie îndelungată. Suntem convinși de calitatea ridicată a producției, de managementul profesionist și de angajații cu înaltă calificare. Procesarea laptelui este unul dintre domeniile strategice ale grupului Bonafarm, astfel că vedem o oportunitate excelentă de a dezvolta împreună compania și brandul Napolact — valorificând cunoștințele și expertiza din piața locală, dezvoltând în continuare facilitățile și continuând colaborarea cu echipa existentă.
Sub rezerva obținerii aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementare, intenționăm să investim în creșterea capacității de producție, să păstrăm relațiile solide de colaborare cu partenerii comerciali și furnizori și să contribuim la dezvoltarea industriei lactatelor din România”, a transmis și Attila Csányi, CEO al Bonafarm Group.
Tranzacția este supusă aprobărilor obișnuite de reglementare, inclusiv avizului Consiliului Concurenței din România, și se preconizează a fi finalizată până la sfârșitul lunii decembrie 2025.
Marina Stejerean
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






