Connect with us

Clujul de altădată

Mama răniţilor la Cluj. Moartea Reginei Maria. Cum au primit-o clujenii acum 100 de ani

Publicat


„Mama răniţilor”. Aşa a numit-o poporul în timpul Primului Război Mondial. Când s-a înrolat infirmieră pe front, pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, şi pentru a-i încuraja pe ostaşi. Regina Maria a avut un rol determinat şi în facerea României Mari, în timpul Tratatului de Pace de la Paris. Poporul a iubit-o foarte mult. Şi toţi au plâns-o în urmă cu 82 de ani, când a murit, într-o zi ca ieri, în 1938. Soţul său, Regele Ferdinand, a murit într-o zi ca mâine, dar în 1927.

Clujenii au aplaudat-o pe o ploaie torenţială

Pe 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand şi Regina Maria erau încoronaţi la Alba Iulia. Eau primii Suverani ai României Mari. Dar Ferdinand era rege al unei părţi de ţară încă din 10 octombrie 1914. Şi Marea Unire de la 1918 s-a înfăptuit sub somnia sa. Încă înainte de a fi încoronat, simbolic, rege, Ferdinand a vizitat de două ori Clujul.

Pentru încoronarea de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922, decidenţii politici au optat pentru o ceremonie specială. Guvernul Alexandru Averescu a numit, în iunie 1920, „Comisiunea pentru organizarea Serbărilor Încoronării Suveranilor”. Șeful comisiei a fost desemnat generalul Constantin Coandă, președinte al Senatului și fost prim-ministru. Din comisie mai făceau parte, printre alţii, Nicolae Titulescu, ca ministru de Finanțe, Octavian Goga, ministru al Cultelor și Artelor, viitorul patriarh, Miron Cristea, istoricii Nicolae Iorga și Alexandru Lapedatu, compozitorul George Enescu, pictorii Costin Petrescu și Arthur Verona, arhitectul Victor Stephănescu.

Ambele vizite ale cuplului regal la Cluj au avut loc înaintea încoronării de la Alba Iulia. Prima vizită la Cluj a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria a României la Cluj a avut loc pe 27 mai 1919. Era în cadrul turneului lor în Transilvania. Între 23 mai și 1 iunie 1919. Cei doi au vizitat Oradea, Carei, Baia Mare, Jibou, Dej, Bistrița, Gherla, Cluj, Turda, Câmpeni, Abrud, Țebea, Alba Iulia, Blaj, Copșa, Sibiu, Săliște, Făgăraș, Brașov.

Ferdinand şi Maria au ajuns la Cluj pe 27 mai, în jurul orei 10.30. Au fost întâmpinaţi la gară. Pe tot traseul până la piața din centrul orașului, s-au bucurat de o primire extraordinară.

„Defilarea populației a fost mai mare ca oriunde, mii și mii au venit din toate satele învecinate. (…) La Cluj am avut câteva ploi torențiale puternice, dar aceasta nu a diminuat entuziasmul popular”. Aşa nota Regina Maria.

Mişcată de venirea moţilor

Ziarul Dimineața, apărut la București, relata: “În tribuna pregătită (…), regina în mantia ei cărămizie cu broderii bucovinene pe umeri, cu costumul românesc, cu marama străvezie pe cap, încercuită de un fel de diademă formată dintr-o împletitură de muselină de culoare bleu-pastel, pare în adevăr domniţa plaiurilor româneşti. Ea stă în picioare şi răspunde vesel, cu mâna, fără de contenire, aclamărilor frenetice ale mulţimei care trece valuri.

De odată în public un strigăt răsună: <<Vin Moţii!!>>. Regina e mişcată, ea priveşte în zare şi tresare la chiuiturile necurmate ale falnicilor strănepoţi ai lui Avram Iancu. Călări cu toţii, chipeşi, ei trec împreună cu femeile lor venite să vadă pe <<împărătiţa română>> cum îi zic aproape toţi cei de aici suveranei noastre.

În mijlocul Moţilor, un tun din lemn de cireş relicvă sfântă păstrată din timpul lui Avram Iancu defilează şi el. E străbunul falnicei artilerii care urmează în sunetul goarnelor şi în pasul cailor de o frumuseţe rară ai armatei din întreg Ardealul.

Care cu boi încărcate cu femei în costume naţionale

O notă originală de asemenea a conductului de la Cluj sunt carele trase de câte şase boi albi, încărcate cu femei în splendide costume naţionale, cu furcile torcând, înconjurate de flăcăi călări care cântă din felurite buciume şi goarne. Două ore încheiate ţine defilarea”.

A urmat masa, primirea tuturor autorităților, vizitarea unor spitale, iar la ora 18.00 s-au îndreptat spre Turda, pentru turneul din Apuseni.

Discursul regelui la universitatea clujeană

A doua vizită a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Cluj a avut loc în 31 ianuarie-2 februarie 1920. Atunci au participat la inaugurarea universității românești din Cluj. Printre altele, Primăria a organizat, seara, un banchet la Hotelul New York. Pe 1 februarie a avut loc o ședință solemnă în Aula Magna a Universităţii. Au participat la un banchet dat de rector la Prefectură. Apoi, la o reprezentație de gală la Teatrul Național.

Pe 2 februarie au vizitat căminele studențești, clinicile și Biblioteca Centrală Universitară. Au participat la o defilare a armatei în Piața Unirii, au luat apoi masa la comandamentul militar din Cluj. Au participat la un nou spectacol de gală la teatru. După care au părăsit Clujul.

În semn de preţuire, la moartea Regelui Ferdinand, în 1927, universitatea clujeană i-a preluat numele.

Primirea cu fast şi însufleţire de la Cluj

Referitor la prima vizită a suvernailor în Transilvania, I. G. Duca nota:

“Într-adevăr, la sfârșitul lui Mai 1919 Regele și Regina, de mult dornici să viziteze Ardealul, au hotărât să facă acolo vizita lor oficială, sau, mai bine zis, turneul lor triumfal.

Brătianu fiind încă la Paris, Ferechide a întovărășit pe Suverani în calitatea sa de Prim Ministru ad-interim, iar ca miniștri am fost delegați Constantinescu, Văitoianu și cu mine. Această călătorie a fost un vis, un vis de nedescris. Zece zile am trăit în mijlocul celor mai mișcătoare scene de entuziasm, bucuria unui popor dezrobit, care își vede Regele și Regina și-i sărbătorește într-o patrie de-a pururea reîntregită.

Organizarea Consiliului Dirigent

Totul a fost organizat de Consiliul Dirigent cât se poate de bine, Maniu și toți prietenii lui știind să dea festivităților caracterul ce se cuvenea. Am vizitat Oradea, Bekes Csaba, Baia Mare, Careii Mari, Bistrița, Clujul, Turda, Munții Apuseni, Câmpeni, Abrudul, mormântul lui Avram Iancu la Țebea, Bradul, Alba Iulia, Blajul, Sibiul, Fagărașul și Brașovul.

Să povestesc cu de-amănuntul toate scenele și întreaga călătorie este cu neputință, însă totuși să reamintesc câteva din episoadele cele mai caracteristice. Așa spre pildă minunatele convoiuri etnografice de la Oradea și de la Bistrita, impunătoarea defilare de la Bekes Csaba, care nu ne-a rămas în urma tratatului.

Prânzul de la Blaj şi sosirea la Alba Iulia

Prânzul de la Blaj în sălile boltite ale Mitropoliei și în atmosfera atât de nouă pentru noi a clarissimilor și reverendissimililor. Dejunul în castelul conților Karolyi de la Careii Mari, castel în care întâlneai atâtea urme ale Regelui Eduard și ale Arhiducelui Rudolf, care venea să vâneze acolo în tovărășia magnaților unguri, și unde trona acuma voluminos și exuberant bravul General Moșoiu.

Emoționanta sosire în cetatea de la Alba Iulia, vizitarea sălii unde fusese proclamata Unirea. Călătoria în Munții Apuseni, opririle prin satele pline de pitoresc ale Moților, unde ne aștepta toată populația cu flori și preoți în odăjdii, cu crucea și cu evanghelia, pe când sunau clopotele bisericuțelor de lemn. Hora cea mare pe care cu Regele în frunte am jucat-o la Câmpeni în sunetele cimpoaielor și originalelor buciume. Slujba de la mormântul mișcător de simplu al lui Avram Iancu din curtea bisericii de la Țebea.

Discurs într-o şcoală uitată în Apuseni

Discursul Regelui într-o modestă școală din Munții Apuseni, unde a reamintit atât de potrivit vechea zicătoare de acolo: ”Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”.

Primirea totodată plină de fast și de însuflețire a celor din Cluj, nobilii Unguri în frunte cu un bătrân Conte Degenfeld, așteptând în costum de magnați pe Rege pe peronul gării de la Satu Mare ca să mulțumească României ca i-a salvat de bolșevism, recunoștința cu prisosință uitată de atunci. Toată noblețea regiunii Bekes Csaba venind să salute pe Suveranii noștri și să le zugrăvească pățaniile ei cu oamenii lui Bela Kuhn, până la sosirea trupelor române. În fruntea delegației, Contesa Almassy, care asistase la asasinarea lui Tisza și ne povestea amănuntele dramei. (…)

La Turda, oamenii cădeau în genunchi

La Turda scena a fost adevărat din domeniul povestei. Pe câmpia ce se întinde în jurul locului unde Mihai Viteazul a fost omorât, erau adunați mii și mii de țărani din ținuturile învecinate, toți în haine de sărbătoare, bărbați, femei, copii și bătrâni.

După ce s-a sfârșit slujba religioasă de la mormânt, Regele și Regina au trecut pe jos printre șirurile de țărani. Și atunci populația, care nu se aștepta nici la această simplicitate, nici la acest contact direct cu Suveranii, s-a dedat în chip spontan la o manifestațiune care întrece tot ce se poate închipui.

Nu numai că uralele nu se mai sfârșeau, dar oamenii cădeau în genunchi, sărutau poalele costumului național cu care era îmbrăcată Regina, aruncau flori, se repezeau să sărute mâna Regelui. Cei mai mulți plângeau de bucurie și de emoție strigând: ”De acuma putem muri că ne-am văzut Țara dezrobită și Regele nostru, al nostru, al Românilor!” Nu mai știam cum să apărăm pe Rege și pe Regina foarte mișcați și ei de acest delir popular.

Cred că scena de la Turda a fost cea mai strălucită și cea mai emoționantă concretizare a bucuriei Unirii, nici unul din cei care au trăit acele clipe nu le vom uita vreodată”.

O relaţie nefericită

Regina Maria şi Regele Ferdinand au avut o relaţie nefericită cam tot timpul celor 30 de ani petrecuţi împreună. Dar, aşa cum era, relaţia lor a fost benefică României.

Ca un fapt mai puţin cunoscut, George al V-lea (3 iunie 1865, 20 ianuarie 1936), primul monarh britanic al Casei de Windsor, a vrut să se căsătorească cu ea. În timpul serviciului în Marina Militară, prințul George s-a îndrăgostit de fiica unchiului său prințul Alfred, Duce de Edinburgh. Era verișoara sa, Maria de Edinburgh. Când George a cerut-o în căsătorie, Maria a refuzat, din mai multe motive. Iar ulterior, ea a devenit regină a României.

Regina Maria a murit pe 18 iulie, iar Regele Ferdinand, pe 20 iulie, la diferenţă de 11 ani. Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (12/24 august 1865, 20 iulie 1927) a fost al doilea rege al României. Din 10 octombrie 1914 până la moartea sa, în 1927. Maria a României (29 octombrie 1875, 18 iulie 1938) a fost principesă de coroană și a doua regină a României, mama regelui Carol al II-lea. Şi a avut o contribuţie decisivă pentru România la Tratatul de Pace de la Paris (1919-1920), când s-au fixat graniţele țării.

A fost cea mai frumoasă şi mai influentă politic regină a României. Şi a avut o viaţă sentimentală tumultoasă. A fost infirmieră pe front în timpul Primului război mondial. Iiar curajul său în faţa obuzelor i-a impresionat pe contemporani.

Poporul o numea “mama răniţilor” şi a iubit-o foarte mult. Era pasionată de flori -în special de violete. Culoarea sa preferată fiind violet cardinal, în care a fost înmormântată şi în care s-a purtat doliul. Şi şi-a amenajat grădinile după propriile gusturi, aşa cum a făcut şi cu cea a Castelului din Balcic.

*în imagine, două cărţi poştale de la începutul anilor 20 (arhiva www.cluj24.ro), cu Regina Maria şi cu Regele Ferdinand

(Ma. Av.)



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Universitatea Craiova – CFR Cluj, 0-1. Clujenii obțin victoria în deplasare și păstrează șanse să obțină locul doi în Superligă

Publicat

Universitatea Craiova - CFR Cluj

Universitatea Craiova și CFR Cluj s-au întâlnit joi, pe Stadionul Ion Oblemenco în etapa a 6-a din play-off-ul Superligii României.

Clujenii s-au impus pe terenenul universității și păstrează șanse pentru obținerea locului secund în Superligă.

Universitatea Craiova – CFR Cluj, 0-1. Clujenii obțin victoria în deplasare și păstrează șanse să obțină locul doi în Superligă

Echipele de start

Universitatea Craiova: Popescu – Vlădoiu, Badelj, Zajkov, Bancu – Mekvabishvili, Crețu – Ivan, Houri, Baiaram – Markovic
REZERVE: Lazăr – Bana, Biesa, Căpățină, Cîmpanu, Danciu, Mateiu, Ndong, Raul Silva, Soiri
ANTRENOR: Costel Gâlcă

CFR Cluj: Sava – Mogoș, Boben, Kresic, Camora – Keita, Muhar, Tachtsidis – Deac, Michael, Otele
REZERVE: Bălgrădean, Hindrich – Ajeti, Aussi, Avounou, Birligea, El Kaddouri, Fica, Filip, Manea, Radu, Serebe
ANTRENOR: Francisc Dican
ARBITRU: Istvan Kovacs

CFR Cluj obține victoria și păstrează șanse la locul secund în Superligă

Prima ocazie a partidei vine în minutul 11 când în urma unei lovituri de la colțul terenului, Ciprian Deac a trimis o centrare perfectă pentru Vasile Mogoș, dar acest reia slab balonul și trimite spre poartă, dar balonul este reținut fără probleme de Popescu.

Următoarea șansă de a marca aparține tot oaspeților care risipesc o nouă șansă din corner, Ciprian Deac trimite o centrare care ajunge cu noroc la același Vasile Mogoș, acesta trimite un voleu mai puternic decât prima dată, dar Popescu reușește o paradă de excepție și scorul rămâne 0-0.

Prima șansă a gazdelor vine în minutul 35 când Markovic în urma unor „fente” la marginea careului alege să tragă de pe loc, balonul fiind deviat de un fundaș al clujenilor ca mai apoi să fie respins de Sava.

Cea mai mare ocazie a gazdelor vine în minutul 40 când Markovic reușește o cursă în urma căreia a pasat în banda dreaptă pentru Houri ca mai apoi acesta să paseze înapoi atacantului Markovic care trimite un șut din prima, dar portarul Sava intervine salvator și păstrează poarta intactă, astfel scorul primei reprize rămâne 0-0.

Repriza secundă

Repriza secundă începe cu super ocazia echipei CFR Cluj care în minutul 50 realizează un atac pozițional în urma căruia Tachtsidis trimite o pasă perfectă printre fundașii adverși până la Ciprian Deac care preia din întoarcere și trimite cu piciorul stâng puțin pe lângă poarta gazdelor.

Replica gazdelor vine în minutul 60 și îl are protagonist pe Baiaram care primește un balon în 6 metri, prins între doi avdersari cu spatele la poartă alege să lovească balonul cu călcâiul, dar execuția nu-l surprinde pe Sava care reține balonul fără probleme.

Deschiderea scorului a venit în minutul 71 când Muhar a trimis o pasă pe sus pentru Birligea, dar acesta nu ajunge în posesia mingii, balonul fiind recuperat mai apoi de Tachtsidis care a trimis o pasă înapoi la același Birligea care trage printre picioarele lui Popescu și marchează, iar scorul devine 1-0 în favoarea clujenilor.

Asediul CFR-ului a continuat și după deschiderea scorului, Ciprian Deac a executat o lovitură liberă cu ajutorul căreia l-a servit perfect pe Otele care trimite cu capul spre poarta lui Popescu, dar acesta intervine crucial și respinge mingea în corner, urmând centrarea aceluiași Deac din lovitură de la colțut terenului, dar Birligea trimite balonul pe lângă poartă și scorul rămâne 1-0.

Ultima șansă a Universității Craiova a avut loc în minutul 87 când Crețu a trimis o centrare perfectă pentru noul intrat Pyry Soiri care a lovit balonul cu capul din 2 metri distanță de poartă, dar Sava intervine eroic și își salvează echipa ca mai apoi partida să se termine cu scorul de 1-0 în favoarea clujenilor care o egalează pe Universitatea
Craiova în clasament cu patru partide rămase de disputat.

Cosmin Olaru

Foto:  Facebook/ CFR Cluj

Citește mai departe

EDUCATIE

Viitorul universităților tehnice se discută la Cluj-Napoca. Evenimentul este moderat de profesorul Mircea Miclea

Publicat

De

Eveniment Viitorul universităților tehnice

Vineri, 26 aprilie, are loc la Cluj-Napoca evenimentul „Viitorul universităților tehnice”, inițiat și moderat de Mircea Miclea.

Scopul evenimentului este de a propune  scenarii de construcție a unui viitor mai bun pentru universitățile tehnice.

Viitorul universităților tehnice se discută la Cluj-Napoca. Evenimentul este moderat de profesorul Mircea Miclea

„Dacă suntem trei, suntem un colegiu, spuneau profesorii din universități medievale, ca să arate că în lumea în care trăim cunoașterea are nevoie doar de oameni și dialog, nu de sigla unor instituții.

Am chemat lângă mine, la o discuție panel, publică, alți 3 profesori universitari, cu care să abordam tema: Viitorul universtăților tehnice.

Pornim de la principiul că viitorul nu se prezice, ci se construiește. Scopul nostru este de a propune și discuta public câteva scenarii de construcție a unui viitor mai bun pentru universități tehnice”, spune Mircea Miclea.

La discuția-panel sunt invitați reprezentanți din mediul academic, mediul economic, studenți, dar și toți cei care sunt interesați de acest subiect.

Ca vorbitori s-au înscris, pe lângă prof. Mircea Miclea – Universitatea Babeș-Bolyai – COGNITROM, prof. Dan Micu de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prof. Radu Porumb de la Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București și conf. Attila Simó de la Universitatea Politehnica Timișoara.

Eveniment inițat de un fost ministru al Educației

Mircea Miclea este psiholog, profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească.

El a fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005.

De asemenea, a fost președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu și a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza legii educației nr. 1/2011 în vigoare în prezent, dar modificată masiv de guvernările care s-au succedat în ultimii 10 ani.

Mircea Miclea este fondatorul Institutului de cercetare-dezvoltare COGNITROM

interconectarea în spirit ingineresc în sfera educației

În preambulul evenimentului, prof. Dan Doru Micu, director al Centrului de Cercetare pentru Tranziție Energetica (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Florida, U. S. A, Universitatea Beijing Jiaotong, China) îi invită pe curioși să asculte discuția deschisă și plină de căldură „Conexiuni – Clădirea conectării în educație”, pe care a avut-o cu Cristian Popa, ca realizator, despre interconectarea în spirit ingineresc în sfera educației.

Discuția o puteți urmări mai jos.

YouTube video

Evenimentul „Viitorul universităților tehnice” are loc la Chios Social Lounge, vineri, 26 aprilie, de la ora 12.00. Intrarea este liberă publicului larg, dar necesită o înscriere online, AICI.

Citește mai departe

EVENIMENT

Proiectul USR care SCURTEAZĂ durata proceselor în instanță a devenit LEGE

Publicat

ciocan

Proiectul USR care scurtează durata proceselor în instanță a devenit lege. El a fost adoptat joi în Camera Deputaților.

„Legea USR care prevede repartizarea digitalizată a experților judiciari și ar putea să scurteze durata unui proces chiar și cu un an-doi a fost adoptată, astăzi, în Camera Deputaților. În acest moment, sunt procese care durează doi, trei, patru ani doar pentru că expertiza necesară în dosar este întârziată și cu un an de zile. Se ajunge la astfel de situații aberante pentru că experții sunt repartizați prin tragere la sorți, dar înainte de acest gest nu sunt eliminați de pe listă cei care au, deja, în lucru expertize.

Proiectul USR care SCURTEAZĂ durata proceselor în instanță a devenit LEGE

Practic, desemnarea se face fără a se ține cont de disponibilitatea reală și încărcătura de lucru a experților de pe listă. O parte dintre aceștia ajung să fie sufocați de expertize, în vreme ce alții nu au atribuite astfel de sarcini, chiar dacă ar avea disponibilitatea necesară.

„Nu mai vrem procese fără sfârșit, iar soluțiile digitale ne pot ajuta. În prezent sunt experți judiciari care nu primesc ani la rând o expertiză, iar alții au multe proceduri de expertiză derulate în același timp, chiar și mai mult de 10. Sigur că atunci durata acestora crește, ca să nu vorbim de faptul că și riscul unor greșeli din graba și presiunea de a le termina este mai mare. Prin desemnarea aleatorie în sistem informatizat a experților judiciari, algoritmul luând în calcul și gradul lor de încărcare, scurtăm durata proceselor păstrând corectitudinea procedurii”, subliniază Oana Murariu, avocată și deputată USR, inițiatoarea legii.

oana murariu

Legea va merge la promulgare

Legea USR presupune ca în mod digital să fie repartizat aleatoriu un expert, dar programul informatic va ține cont să facă această repartizare doar experților care nu au dosare în desfășurare sau au puține expertize în lucru.

Noua lege va contribui astfel la creșterea calității actului de justiție în beneficiul final al justițiabililor, care nu vor mai pierde ani în șir în așteptarea concluziilor expertizelor judiciare și finalizarea proceselor. Încrederea generală a oamenilor în actul de justiție va crește și ea prin implementarea noii proceduri.

Softul nu doar că este ușor de pus la punct, dar are și sursă de finanțare cât se poate de sigură și clară: banii din PNRR pentru digitalizarea Justiției.

Legea USR care scurtează durata proceselor în instanță, inițiată de deputata Oana Murariu, va merge acum la promulgare”, se arată în comunicatul USR.

Citește mai departe

EVENIMENT

U-BT Cluj, de neînvins. A câștigat primul meci din semifinale, împotriva FC Argeș, cu 91-71

Publicat

De

U-BT Cluj-Napoca - FC Agreș

U-BT Cluj-Napoca a început cu dreptul campania de calificare în finala Ligii Naționale de baschet masculin.

Baschetbaliștii clujeni au învins, joi, pe teren propriu acasă, echipa FC Argeș Pitești, în primul meci din semifinale.

U-BT Cluj, de neînvins. A câștigat primul meci din semifinale, împotriva FC Argeș, cu 91-71

Prima parte a întâlnirii a fost una echilibrată cu puncte de ambele părți. La pauză, scorul a fost unul „strâns”, 49-45.

În partea a doua, U-BT a reușit să se desprindă, iar prima semifinală cu FC Argeș s-a terminat 91 la 71.

Cel mai bun din 5 partide

Baschetbaliștii clujeni s-au calificat în semifinale după ce i-au învins pe cei de la Dinamo București cu 3-0 la general.

În ceea ce privește echipa FC Argeș Pitești, aceasta a învins-o pe Rapid București tot cu scorul 3-0 la general.

Următorul meci al U-BT cu FC Argeș pe BT Areana va avea loc sâmbătă, 27 aprilie.

Semifinalele se vor decide conform sistemului cel mai bun din 5 partide. Confruntarea cu numărul 3 este programată marți, 30 aprilie, la Pitești.

Foto: Facebook/ U-BT Cluj-Napoca

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax