ACTUALITATE
Ministrul Sportului: Stadioanele vor rămâne închise pentru public, rămânem fermi
Ionuț Stroe, ministrul tineretului și sportului a făcut o declarație pe Facebook în care îi anunță pe toți fanii sportului românesc că „stadioanele vor rămâne închise pentru public”. Acest anunț a apărut în umbra numărului mare de noi cazuri de coronavirus raportate de către autorități. Reamintim că ieri s-au înregistrat 889 noi cazuri de îmbolnăvire și aproximativ 25 de decese.
„În ziua cu un record de cazuri de infectări pentru România, cu o întreagă echipă de fotbal afectată (referire la FC Dinamo), prezenţa publicului pe stadioane este ultimul subiect pe care îl putem discuta. Sportul are nevoie de spectatori, dar stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major pentru siguranţa oamenilor. Suntem fermi în această privinţă. Nu putem să ne jucăm cu sănătatea publică”, a scris Stroe pe contul personal de Facebook.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






