ECONOMIE
Ministrul Finanțelor anunță: Se elimină plafonul de 50.000 de lei pentru plățile cu cardul
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat miercuri că Guvernul va elimina plafonul de 50.000 de lei pentru plățile cu cardul.
Măsura are ca scop creșterea trasabilității plăților și facilitarea accesului cetățenilor la toate tipurile de plăți electronice.
Fără limite pentru plățile cu cardul
„Eliminăm acel plafon de 50.000 de lei, astfel încât nu avem niciun fel de plafon. Orice comerciant va trebui să ofere atât posibilități de plată în cash, cât și posibilități de plată cu orice mijloc de plată electronică”, a spusAlexandru Nazare.
Ministrul a precizat că în prezent există peste 300.000 de cazuri în care plafonul era aplicat, iar condițiile pentru instalarea POS-urilor au devenit mult mai accesibile comparativ cu 2018 sau 2021.
Excepții pentru zone fără internet
Autoritățile vor lua în considerare și regimul special al anumitor zone din România unde infrastructura de internet este limitată.
„Probabil că sunt cazuri justificate, dar acele cazuri sunt excepția, nu regula. Avem nevoie de vizibilitate asupra plăților de toate tipurile”, a adăugat Nazare.
Apel către băncile și operatorii de plăți
Ministrul a subliniat importanța colaborării cu Asociația Băncilor și cu operatorii de plăți electronice, pentru a reduce costurile plăților cu cardul. „Facem un apel ca plata cu cardul să devină mai puțin costisitoare decât este astăzi. Ne așteptăm ca operatorii să își adapteze posturile și să ofere soluții mai avantajoase pentru cetățeni”, a încheiat Alexandru Nazare.
Foto: pixabay.com
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






