ECONOMIE
Ministrul Energiei: Declaraţia pe proprie răspundere pentru cei care au mai multe locuri de consum va fi ELIMINATĂ

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat marți că declaraţia pe proprie răspundere pentru persoanele care au mai multe locuri de consum în vederea beneficierii de preţuri plafonate la energie electrică va fi eliminată, un proiect în acest sens urmând să fie finalizat marţi seara şi aprobat săptămâna viitoare.
„Referitor la prevederea din legea aprobată de Parlament prin care românii cu mai multe locuri de consum au obligaţia să dea o declaraţie pe proprie răspundere, anunţ că situaţia este în curs de rezolvare. Încă de la sfârşitul săptămânii trecute, premierul Nicolae Ciucă a trasat sarcina creării unui proiect de ordonanţă care să elimine aceste declaraţii, pentru ca toţi cetăţenii să beneficieze de tarifele plafonate indiferent de numărul locurilor de consum. Proiectul va fi finalizat şi pus în transparenţă decizională în seara aceasta, urmând să fie aprobat săptămâna viitoare, în cadrul ultimei şedinţe de Guvern de anul acesta”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit vicepreşedintelui Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege, patru categorii de consumatori ar fi fost vizate de obligaţia de a depune cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru a beneficia de un preţ plafonat la energie, respectiv cei care folosesc aparate medicale, familiile cu minimum trei copii, familiile monoparentale cu cel puţin un copil şi consumatorii care au mai mult de un loc de consum.
„Cei care reuşesc să depună cererea în decembrie vor beneficia de la 1 ianuarie de plafonul de 68 de bani”
„Cele 4 categorii care ar putea să fie vizate, deci nu neapărat în toată toate cazurile, de obligaţia de a depune cererea şi declaraţie sunt cei care folosesc aparate medicale, familiile cu minimum trei copii şi familiile monoparentale cu cel puţin un copil. Ei categoric trebuie să depună cerere şi declaraţie dacă vor să beneficieze de plafonul de 68 de bani. Ei au dreptul la plafonul de 68 de bani kilowat/oră, fără nicio limită de consum, dar cu condiţia să depună cerere şi declaraţie.(…) Legea spune că aceste trei categorii vor beneficia de plafon începând cu prima zi a lunii următoare după ce au depus cererea. Deci, cei care reuşesc să depună cererea în decembrie vor beneficia de la 1 ianuarie de plafonul de 68 de bani.
A patra categorie este categoria acelor consumatori care au mai mult de un loc de consum. Nici în cazul lor nu toată lumea trebuie să depună neapărat o declaraţie şi o cerere, pentru că legea prevede că ei au dreptul sau furnizorii sunt obligaţi să aplice plafonul dacă se încadrează cu consumul la valorile prevăzute în lege pentru adresa de domiciliu sau de reşedinţă. În cazul în care furnizorul poate să identifice adresa de domiciliu sau adresa de reşedinţă în cazul mai multor locuri de consum, automat aplică pentru locul de consum respectiv”, explicat Nagy-Bege, săptămâna trecută.
El a subliniat că, în situaţia în care clientul vrea să i se aplice plafonul sau unul dintre plafoane pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu sau de reşedinţă, de abia atunci trebuie să depună o cerere şi o declaraţie şi să indice foarte clar furnizorului pentru care dintre locurile de consum doreşte să primească preţ plafonat.
ANRE a anunţat miercurea trecută, printr-un comunicat, că toţi clienţii casnici, cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, în timp ce acelaşi tip de client care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat, la una dintre cele două adrese, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică.
Sursa: Agerpres
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Universitatea Cluj terminat pe locul 4 și va juca în premieră în play-off. Alex Chipciu, fundașul stânga al echipei, a vorbit despre parcursul echipei lui în sezonul regulat.
„U” Cluj a fost lider în Superliga în mai bine de jumătate de sezon regular. Echipa a intrat cu 26 de puncte în play-off, la egalitate cu Universitatea Craiova și Dinamo, la două puncte de liderul FCSB.
Chipciu, căpitanul echipei, a catalogat parcursul din acest sezon ca fiind unul fabulos.
Chipciu („U” Cluj): Parcursul a fost FABULOS pentru noi. Sper să CONTINUĂM așa
„Parcursul a fost fabulos pentru noi! Am fost 18 etape pe primul loc, am fost campioana de iarnă, campioana turului. Am atins niște borne pentru acest club. Doar în anii ’30, ’40, în perioada interbelică, atunci când am terminat pe locul doi poate au mai fost așa rezultate, dar erau doar opt echipe în campionat atunci.
A mai fost sezonul 1971/1972, când Universitatea Cluj a terminat în primele echipe. Asta mi se pare incredibil, să fii 18 etape pe primul loc… Și, chiar dacă sună greu de atins în viitor acest lucru, asta nu înseamnă că nu vom încerca să câștigăm fiecare meci. Acum, la anul și oricât timp vom fi aici! Asta cu siguranță.
Am glumit în timpul sezonului că vrem să fim Girona sau Bayer Leverkusen: am fost puțin din amândouă! Sper să continuăm așa. În play-off ne așteaptă meciuri interesante, frumoase și vrem să ne batem cu toate echipele”, a declarat Chipciu, potrivit prosport.ro.
Bruxelles Expres
VIDEO. Eurodeputatul PNL de Cluj, Daniel Buda: Avem nevoie de bani pentru apărarea UE, dar să nu fie luați de la agricultură

Eurodeputatul PNL de Cluj, Daniel Buda, susține că este nevoie de bani pentru apărarea UE, dar să nu fie luați de la agricultură.
”Din capul locului vreau să resping orice posibilitate de folosire a banilor din Politica Agricolă Comună pentru Apărare. Fără discuție, avem nevoie de bani pentru apărarea UE. Însă fondurile destinate agriculturii trebuie menținute în acest sector pentru a ne garanta securitatea alimentară.
Banii pentru securitatea alimentară sunt la fel de importanți ca cei pentru securitatea militară”, a spus Buda, într-o intervenție în Parlamentul European (PE) de la Bruxelles.
Daniel Buda este vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din PE.

Un accident rutier a avut loc, miercuri, la ieșirea din Huedin spre Oradea. Au fost implicate două mașini. Două persoane au fost transportate la spital.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe DN 1 E60, la ieșire din orașul Huedin spre Oradea. În accident au fost implicate două autoturisme, însă nu au existat victime încarcerate.
FOTO. ACCIDENT la Huedin. Două mașini implicate. Două persoane duse la SPITAL
O femeie și un bărbat de aproximativ 60 de ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare”, a transmis ISU Cluj.
EVENIMENT
Fabricile de medicamente, în pericol de închidere din cauza unei directive UE. Dragoș Damian: Vom asista la o criză sanitară

Fabricile de medicamente din România sunt în pericol iminent de închidere din cauza Directivei Europene privind tratarea apelor urbane reziduale, avertizează reprezentanții PRIMER – Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România.
Dragoș Damian, director executiv PRIMER, preciează că, în cazul în care această directivă va fi pusă în aplicare, se va declanșa o criză sanitară de proporții, provocând dispariția medicamentelor generice esențiale, lăsând milioane de pacienți români fără tratamente vitale.
Fabricile de medicamente, în pericol de închidere
PRIMER – care reuneşte cele mai importante 17 situri de fabricaţie de medicamente din ţară – lansează un avertisment extrem de serios cu privire la riscurile majore pe care Directiva Europeană privind tratarea apelor urbane reziduale (UWWTD) le aduce industriei farmaceutice locale. Dacă această Directivă va fi implementată în forma sa actuală, fabricile de medicamente din România sunt condamnate la închidere, ceea ce va duce la o criză fără precedent în aprovizionarea cu medicamente esențiale pentru pacienții români.
Directiva UWWTD, adoptată în contextul Pactului Verde European (Green Deal), introduce schema de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (EPR), aplicabilă în mod discriminatoriu exclusiv industriei farmaceutice și cosmetice. Această măsură impune costuri uriașe pentru finanțarea unor procese de tratare avansată a apelor reziduale, fără a lua în considerare realitățile economice ale producătorilor de medicamente generice și fără a prezenta dovezi clare privind contribuția acestor industrii la poluarea cu micropoluanți.
Dragoș Damian: ”Este un act de nedreptate flagrantă”
„Aplicarea acestei Directive în forma sa actuală este un act de nedreptate flagrantă, care va duce la falimentarea industriei locale de medicamente, lăsând pacienții fără tratamentele de bază de care au nevoie zilnic. Nu putem permite ca această povară financiară să fie plasată exclusiv pe umerii industriei farmaceutice, fără a ține cont de realitățile economice.
Vorbim de costuri uriașe pe care fabricile din România nu le pot susține, într-un context deja extrem de reglementat și cu marje financiare foarte reduse. Consecința va fi dispariția unor medicamente esențiale de care depind milioane de români.”, a declarat dr. Dragoș Damian, care este și CEO Terapia Cluj.
Acesta a subliniat că pentru România, unde medicamentele generice reprezintă o soluție vitală, accesibilă și sigură pentru milioane de pacienți, impactul acestei Directive va fi catastrofal. Retragerea de pe piață a unui număr semnificativ de medicamente generice va amplifica problemele deja existente din sistemul sanitar, expunând pacienții la riscul de a rămâne fără tratamentele de bază de care au nevoie zilnic.
Producătorii de medicamente cer intervenția Guvernului
În fața acestei amenințări majore, PRIMER solicită Ministerului Mediului și Guvernului României să ia o atitudine urgentă și să intervină pentru a preveni aplicarea unei măsuri profund inechitabile și disproporționate. PRIMER cere o reevaluare realistă și transparentă a impactului Directivei UWWTD și găsirea unei soluții echilibrate, care să protejeze atât mediul, cât și dreptul pacienților români la medicamente sigure și accesibile.
Astfel, PRIMER face un apel ferm către Ministerul Mediului să acționeze responsabil și să găsească o soluție pentru a împiedica această reglementare, înainte ca această Directivă să producă efecte ireversibile asupra sănătății publice și a industriei farmaceutice locale.
Din PRIMER fac parte cele mai importante 17 fabrici de medicamente din țară, respecitv AC HELCOR, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, VITEMA PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SA, SLAVIA PHARM, TERAPIA – o companie SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM și ZENTIVA.